Adevărul despre Monumentul Eroilor Aerului din București (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

Nu se ştie dacă autoarea reală şi unică a Monumentului Eroilor Aerului, recunoscută ca atare de comanditari, a primit gratificaţia promisă. Cele cîteva xerocopii anexate de Rostislav Kotzebue la sfîrşitul albumului cu fotografii ale operelor mamei sale lămuresc doar problema paternităţii creaţiei. Nici monografia dedicată falnicului monument de Victor Anastasiu nu face referire la gratificaţia promisă şi, de altfel, pe deplin meritată.

Anexă

Întrucît biografia Lidiei Kotzebue reprezintă şi în zilele noastre un mister, situaţie care a facilitat tot felul de mistificări, unele de-a dreptul jenante, consider că notele următoare – scrise de fiul ei, Rostislav Kotzebue, şi au­ten­tificate de doamna Liana Bogdan, născută Trubeţkoi – sînt binevenite: „Mama mea, născută Suchanova, s-a născut pe malul Fluviului Volga, în oraşul Saratov, la 9 decembrie 1885. În preajma războiului ruso-japonez, s-a măritat cu Gladky, care, fiind mobilizat în timpul acestui război, a dispărut pe front. Era obiceiul în Rusia ca femeile, în timpul războiului, să se ducă voluntare pentru îngrijirea răniţilor. Mama mea s-a înscris la un spital de campanie, cu care, pînă la sfîrşitul războiului, a colindat jumătate din Rusia. În acest timp, a făcut cunoştinţă cu tatăl meu, care, fiind militar şi avînd osul piciorului rupt de o schijă de obuz, a fost transportat la spitalul unde ea făcea serviciu.În 1913 ea a urmat cursurile Academiei de Belle Arte din Moscova, obţinînd diploma de sculptor. Ea era colegă de promoţie cu sculptorul Burgheli, mort în România.

O parte din Primul Război Mondial, ea a fost din nou pe front cu un spital şi din nou a avut ocazia să-1 îngrijească pe tatăl meu, care, în timp de 3 ani, a fost rănit de 4 ori (cu gloanţe). În 1917, aflîndu-se la Odessa, conducerea provizorie a oraşului a însărcinat-o, cu încă două persoane, în calitate de Artistă a Poporului, să deschidă teatrul acestui oraş, care a fost abandonat, şi să monteze reprezentaţii. Ea proiecta şi picta decorurile şi se ocupa cu coregrafia baletului şi a artiştilor. În 1918, 1-a ajuns în Basarabia pe tatăl meu, care era acolo Comandantul Armatei a 6-a Ruso-Română şi lupta contra nemţilor pe frontul Nămoloasa-Galaţi. El între timp divorţase de prima lui soţie (cu care a avut 4 copii), care 1-a abandonat în timpul războiului ruso-japonez. Căsătoria lor a fost sărbătorită la Galaţi pe ziua de 22 octombrie 1918, recunoscîndu-mă în acelaşi timp ca fiul lor. În 1919, ajungînd la Bolgrad (Basarabia), mama a deschis un magazin de jucării din lemn, carton şi alte materiale. De asemenea, sculpta capete de păpuşi, pe care, după ce erau coapte, le picta şi le făcea corpuri şi îmbrăcăminte. Cînd tatăl meu a făcut acolo o fabrică de cărămidă, ţiglă şi olărie, ea făcea din humă peşti, păsări şi alte animale pe care le lipea de oale înainte de a fi smălţuite şi coapte în cuptor. Aceste basoreliefuri atrăgeau ţăranii, şi olăria se vindea foarte bine.

Cînd părinţii mei au abandonat Bolgradul, mutîndu-se la Bucureşti, mama a făcut în 1923 sau 1924 o expoziţie de sculptură în sala Mozart pe Calea Victoriei. În timpul acestei expoziţii au fost vîndute mai multe figurine. Printre altele, una intitulată «J’y suis j’y reste» (în ipsos, mărime naturală), reprezentînd o femeie aşezată pe umerii unui bărbat, a fost cumpărată de o familie franceză Boissy. O altă figurină, «Sacadjiul» (mărime circa 50 cm, turnată în bronz), a fost cumpărată de o Cantacuzino. O figurină intitulată «Femeie cu copilul în furtună» (bronz de circa 40-50 cm) a fost cumpărată de Regina Maria, care a vizitat expoziţia. O lucrare în mărime naturală intitulată «Vine automobilul», reprezentînd 5 capete de copii privind peste un gard şi reprodusă în marmură, nu ştiu cui a fost vîndută.

Ca și comenzi, printre altele, ea a sculptat: o cupă de circa 40 cm (nu ştiu din ce metal a fost reprodusă), reprezentînd 3 capete de cai, pentru un concurs hipic internaţional ţinut la Bucureşti; un bust (mărime naturală, din marmură) al soţiei dirijorului Culibin; două busturi în bronz (11/2 mărime naturală) ale unor savanţi bacteriologi, Pasteur şi Claude Bernard, comandate de Institutul Bacteriologic Cantacuzino (ele pot fi văzute acum în holul acestui institut); un cap de bronz al profesorului Cantacuzino comandat de Institut. Nu ştiu unde este această sculptură, poate în cripta profesorului. La Cimitirul Bellu există 2 sculpturi executate pentru aviatori căzuţi. Una, în marmură, nu ştiu pe ce mormînt este. A doua, în bronz, la figura 95, locul 33.

Genul ei de a sculpta era în majoritatea cazurilor inspirat de mizerie, printre altele, «2 copii orfani», mărime naturală, «Copil basarabean refugiat», «O pereche pe Griviţa» etc. Prefera să execute sculpturi mari, peste 2 m înălţime. Ea a mai executat o mulţime de tablouri şi portrete în acuarelă, pastel şi ulei. Multe nu erau semnate sau semnate cu «LyK».

După executarea Monumentului, s-a retras în satul Moara Domnească, judeţul Ilfov. Acolo, în atelierul ei, erau o mulţime de figurine şi statui de femei peste 2 m înălţime, toate executate în ipsos sau plastilină. Locuitorii le numeau păpuşi, şi Partidul, după moartea ei, luînd şi golind casa, le-a spart. Poate 2-3 se mai găsesc în pivniţă, unde mama le punea, neavînd loc în atelier.

Sculptoriţa, fumînd mult, cu tot tratamentul aplicat de prof. Nasta, a murit de cancer la gît în ziua de 13 iunie 1944. În prezent se află îngropată împreună cu tata şi bunica (mama tatălui, născută Mavros) în biserica de la Moara Domnească, declarată acum Monument Istoric”.

Sfîrșit

EMANUEL BĂDESCU

Păreri și opinii