Mesajul către Națiune al președintelui moral al României (3)

in Pentru împrospătarea memoriei

Timp de 11 ani, muncitorii, pensionarii, studenții, păgubiții de la FNI, chiriașii, ba chiar și savanții fizicieni de la Măgurele au fost bătuți la sînge, de gorilele cu „cagule negre”, numai pentru că și-au cerut drepturile. Acesta e adevăratul și singurul extremism, domnilor: ținerea sub teroare a populației, „poliția politică” a ambelor regimuri defuncte, înfometarea unei Țări întregi, lichidarea indus­triei, agriculturii, zootehniei, armatei, sănătății, învățămîntului, justiției, băncilor, turismului. Nu credeam că se împinge josnicia pînă acolo încît să se mintă că eu aș face execuții publice pe stadioane, după modelul chinez, sau că voi închide discotecile pentru tineri, ori că ziariștii vor fi băgați la Canal sau în alte lagăre de muncă, așa cum a mințit un nefericit de la Iași, corespondent al Agenției France Presse, din Mahalaua Țicăului.  Aștept, cu nerăbdare, ziua în care PDSR și noii săi aliați mă vor acuza că voi otrăvi apele și fîntînile, așa cum au speriat lumea, efectiv, în decembrie 1989, aceiași profesioniști ai intoxicării.

În canonada jenantă pusă la cale împotriva mea se minte, din zori și pînă noaptea, că vezi, Doamne, comunitatea internațională ar fi extrem de îngrijorată din pricina ascensiunii mele și că România s-ar putea scufunda în Mare, ca Atlantida, ori că mai are puțin și va cădea de pe Glob. Hai să fim serioși! Tratamentul dur la care e supusă Țara noastră nu mi se datorează mie, care mi-am afirmat, în repetate rînduri, atașamentul categoric la valorile civilizației occidentale și la idealul de integrare euro-atlantică. Voi sînteți cei care au terfelit imaginea Țării, voi sînteți cei care au transformat România într-o placă turnantă a criminalității și într-un exportator de violență.

Eu nu fac altceva decît să mă lupt pentru stoparea degradării umilitoare, iar ultimul Raport al Comisiei Europene, care arată că România e una dintre cele mai corupte Țări, confirmă justețea luptei mele. Toată avalanșa asta de citate din presa străină nu păcălește pe nimeni, fiindcă textele sînt comandate, scrise și plătite de aici, de la București. Occidentul nu va trata cu hoții, care au jefuit fondurile comunitare, ci cu oamenii integri, ca mine, care cînd spun o vorbă, apăi așa va fi! Așa după cum s-a văzut, nici o Țară și nici o oficialitate occidentală n-au formulat nici cea mai mică obiecție la adresa triumfului PRM, totul nu e decît o diversiune și o ploaie de fumigene. pentru înspăimîntarea populației. Vrăjmașii Țării mă răs­tignesc, dar ei uită un lucru: oamenii simpatizează cu victima! Astăzi, a fost dat publicității un sondaj IMAS, care mă creditează pe mine cu 56%, iar pe contracandidatul meu cu 44%, iar diferența va crește. Eu nu numai că nu sînt izolat pe plan extern, dar îmi face plăcere să vă anunț că ieri, 5 decembrie, am primit, printr-un emisar special, una dintre cele mai importante distincții internaționale: Medalia de Aur și Diploma „Omul Anului 2000”, decernate de Institutul Biografic American din New York. Port la gît această medalie cu eșarfă de mătase mov, iar diploma o am aici, alături. Dacă aș fi fost așa cum încearcă să mă picteze unii, n-aș fi primit, doar în acest an, două prestigioase distincții: Medalia de Aur „Omul Anului 2000” și Medalia de Aur a Academiei Mondiale de Medicină „Albert Schweitzer”, pentru acțiuni umanitare.

Doamnelor și domnilor, acesta este ultimul meu mesaj către Poporul Român în actuala campanie electorală. Așa după cum vedeți, unul dintre scopurile diversiunii a fost atins: în loc să mă ocup de prezentarea programului meu prezidențial și de prioritățile social-economice ale PRM, a trebuit să demontez, punct cu punct, acuzațiile aberante care mi s-au adus. Acelora care se întreabă de ce nu a avut loc nici o dezbatere publică între mine și contracandidatul meu, așa cum se întîmplă în toată lumea civilizată, le voi răspunde că acesta evită, mai pe românește – fuge de un asemenea dialog, procedeu care nu îi face cinste. Este regretabil că dl. Ion Iliescu nu acceptă un dialog, în direct, absolut necesar pentru ca populația să poată compara cele două oferte electorale – dar el a intervenit, brutal, și în dreptul meu legal de a-mi împărți spațiul de antenă acordat de Legea Electorală pe postul public de Televiziune: inițial, eu am intenționat să vorbesc astăzi 30 de minute și mîine 30 de minute, pentru a fi sigur că mă vor recepționa mai multe categorii de cetățeni. Iată că n-a fost posibil și PDSR-ul a dictat și a bătut cu pumnul în masă. De altfel, știu că s-a instaurat o stare de nemulțumire și nervozitate față de aroganța la care au revenit liderii acestui partid. Nu mai departe decît acum 4 ani, PDSR-ul a pierdut alegerile într-o manieră catastrofală iar ieșirea din scenă a d-lui Ion Iliescu părea a fi definitivă. Îi reamintesc acestuia că populația era atît de scîrbită și revoltată, încît ar fi fost în stare să voteze cu oricine, și cu Petrache Lupu, numai să scape de el. Ion Iliescu a avut Țara pe mînă timp de 7 ani, dar a condus-o din ce în ce mai rău, pînă a făcut posibilă explozia socială din noiembrie 1996. Încă ne sînt proaspete în memorie declarațiile unor lideri, care susțineau că „Dumnezeu e PDSR-ist” și că ei vor conduce Țara pînă în anul 2050. Să mai vorbim de miliardele de dolari prăduite în primii 2 ani postdecembriști? Să mai vorbim de ruinarea economiei naționale? Să mai vorbim de rețelele de tip mafiot patronate de Regimul Iliescu? Am zeci de documente, dintre care aleg unul singur, din lipsă de timp: traficul de armament și țigări efectuat de aeronava IL-18 pe Aeroportul Otopeni, în anii 1995 și 1996, avion înmatriculat E.R. 75929. În perioada iunie-decembrie 1995 au fost 16 transporturi, iar în perioada ianuarie-noiembrie 1996 au fost 22 de transporturi. Rețineți, e vorba de un singur avion, cel implicat, mai tîrziu, și în Afacerea Țigareta II. În realitate, așa după cum îmi mărturisea căpitanul Valentin Vasilescu, comandantul adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, în timpul Regimului Iliescu au fost desfășurate mai multe sute de asemenea „operațiuni speciale”. Noi nu sîntem împotriva comerțului, fie el și cu arme, dar în ce buzunare sau conturi au intrat sutele de milioane de dolari cîștigate și de ce nu s-au plătit taxele vamale? La fel de scandaloasă a fost contrabanda cu petrol și benzină, de care a scris și presa internațională. La fel de revoltătoare au fost activitățile de tip mafiot ale directorului SPP de atunci, Dumitru Iliescu, cu mașini, cu arme și muniție, cu alte bunuri și valori, toate în afara Legii. Atunci cînd am ridicat acest caz infracțional în fața Senatului României, urmarea a fost că dl. Ion Iliescu, în loc să se debaraseze de infractor, mi-a ridicat mie imunitatea parlamentară. Un caz similar s-a petrecut în privința generalului Victor Marcu, prim-adjunct al directorului SRI: acesta l-a informat pe șeful Statului despre ilegali­tățile lui Virgil Măgureanu, dar, ce paradox ini­maginabil, a doua zi a fost dat afară chiar generalul care îndrăznise să sesizeze abuzurile și actele ilegale! De fapt, una dintre problemele d-lui Ion Iliescu este aceasta: n-a avut „mînă bună” la oameni, s-a înconjurat, aproape sistematic, de indivizi dubioși și puși pe căpătuială, ca Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Mihai Bujor Sion, Dumitru Iliescu și alții ca ei. „Spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești!” – sună o zicală românească. Ne amintim, cu toții, scena ridicolă în care un comando de 40 de parlamentari PDSR l-a însoțit pe deputatul Gabriel Bivolaru la Parchetul General, ca un fel de „trupă de șoc” și de intimidare a Justiției. Am aflat și ce se ascundea în spatele acestei demonstrații fără precedent, fiindcă nicăieri actul de justiție nu se exercită sub presiunea străzii: acest Gabriel Bivolaru își cumpărase, în 1996, locul de deputat, ducînd cîte o valiză cu cîte 1 miliard de lei acasă la doi dintre fruntașii PDSR-ului. Exemplele sînt mai numeroase și toate arată că PDSR-ul a pierdut atunci alegerile fiindcă era perceput de populație drept cel mai corupt partid. În vara anului 1997, PDSR-ul s-a spart în două, așa după cum se știe, pe fondul Afacerii Costea – personaj care a pompat milioane de dolari și într-o parte, și în alta. Dar, nu-mi propun să fac un proces PDSR-ului, deși lumea se întreabă de unde a avut acest partid acum, în campania electorală, atîtea zeci de milioane de dolari, în timp ce noi n-avem bani de afișe sau de bannere. Și lumea se mai întreabă cum au reușit să ia trenul corupției, din mers, și cei nou-veniți la pupitrul de comandă: de pildă, un primar PDSR de sector a cîștigat, în numai 6 luni, din iunie 2000 pînă acum, 6 miliarde de lei, iar un viceprimar a cîștigat 2 miliarde de lei, ambii din atribuirea unor lucrări de construcții către propriile lor firme, evident, fără licitație. Aroganța de care vorbeam s-a propagat cu viteza fulgerului. Am să vă dau un singur exemplu: vineri, 1 Decembrie, un alai PDSR-ist s-a prezentat la Teatrul Național din Cluj-Napoca și a încercat să intre, cu forța, în Loja Centrală, pentru a urmări spectacolul dat de Primărie în cinstea Zilei Naționale. Un funcționar obștesc, pe nume Ionuț Țene, le-a spus năvălitorilor că Loja cu pricina e rezervată primarului Gh. Funar și oaspeților de la București și Chișinău. „Și ce dacă? Noi am cîștigat alegerile!” – a răspuns vicepreședintele Filialei Județene PDSR, un anume Apahideanu, după care, nici una, nici două, i-a tras bietului om, o persoană delicată, poet cu mai multe cărți publicate, trei palme răsunătoare. Chiar așa, domnilor? Ați ajuns să bateți lumea numai pentru că nu face sluj în fața voastră? Iar vă purtați de parcă ați avut nu 37%, ci 87%?

Se vede treaba că din operele complete ale șefului vostru n-ați reținut decît mîna vîrîtă în beregata unui ziarist și faimoasa întrebare: „De ce urli, mă, animalule?” La ce oare trebuie să se mai aștepte cetățenii României de la niște oameni care sînt puși pe răfuială și reglări de conturi, pe inocularea unei psihoze că vine tăvălugul și PDSR-izează Țara?

Domnule Iliescu, am să vă pun acum, în lipsă, cîteva dintre întrebările pe care vi le-aș fi adresat dacă ați fi avut bărbăția să vă confruntați cu mine. Motivul invocat de dvs., cum că eu aș fi agresiv și v-aș jigni, nu rezistă, fiindcă am mai participat împreună, în turneul electoral preliminar, la mai multe emisiuni de Televiziune, și la TVR, și la TVR Internațional, și la ANTENA 1, unde nu numai că nu v-am deranjat cu nimic, dar chiar v-am luat apărarea în fața violenței unor contracandidați. Acum, ați adoptat o poziție de tip apartheid. Dvs. ați prins din zbor acest clișeu, al așa-zisului meu extremism, care nu se poate proba prin nimic concret, și faceți caz că Occidentul vă apreciază echilibrul și echidistanța. Să admitem că ar fi așa. Atunci cum vă explicați, totuși, eșecurile numeroase pe care le-ați avut și pe plan extern, timp de 7 ani? În afară de invocarea obsesivă a Pactului de la Montcloa, din Spania, și de cîteva șabloane despre strategii și parteneriate, ce mai știți dvs. în materie de politică? Și, în general, ce termen de funcționare poate avea „limba de lemn” pe care o utilizați, de 50 de ani încoace? Iată începutul unui articol din cunoscuta publicație britanică „The Independent”, nr. din 27 noiembrie a.c., care n-a fost popularizat de presa de la București, citez: „Vechiul aliat al fostului dictator comunist al României, Nicolae Ceaușescu, părea că va recîștiga puterea seara trecută, mișcare care ar putea îngropa candidatura României la Uniunea Europeană și NATO. (…) Dl. Iliescu, 70 de ani, activează în politică din perioada stalinistă a anilor ’50”. Chiar astăzi, 7 decembrie, la Postul de Radio „Vocea Americii”, politologul Vladimir Tismăneanu a avertizat că aceia care îl vor vota acum pe Ion Iliescu, peste 1 an de zile vor regreta. Apropo, cînd ați devenit dvs., din admirator al stalinismului biruitor, un așa de înfocat adept al capitalismului și Occidentului? Am aici o fotocopie a articolului scris de dvs. la Moscova și publicat în ziarul „Scînteia”, la 28 august 1951, citez: „Pentru orice student român este o cinste și o fericire să studieze în Uniunea Sovietică, în țara științei, tehnicii și culturii celei mai avansate din lume. (…) Noi avem foarte multe de învățat și din faptul că ne aflăm într-o asemenea țară ca Uniunea Sovietică, în mijlocul unor asemenea oameni ca oamenii sovietici. (…) Avem de învățat nespus de mult din felul de a trăi și a gîndi al omului sovietic, al acestui om de o mare înălțime morală, cult, modest”. Și acum, paragraful de senzație: „Cu toții simțim prietenia, îndrumarea și ajutorul tovarășilor noștri sovietici, ne bucurăm împreună de succesele construcției noastre pașnice și simțim aceeași revoltă contra canibalilor americani care săvîrșesc bestialități de nedescris împotriva eroicului popor coreean și care pregătesc un nou război mondial. De la oamenii sovietici avem de învățat ce înseamnă adevăratul patriotism” – am încheiat citatul. Semnează, Ion Iliescu, Student Anul III la Institutul Energetic Molotov, Moscova. Așadar, în tinerețea dvs. stalinistă îi înfierați pe americani ca fiind niște canibali și niște bestii, pe cînd omul sovietic, ehei, era un model de patriotism, de omenie, de o mare înălțime morală. În vremea aceea, ce se întîmpla în România, din pricina oamenilor sovietici care erau idolii dvs.? Păi, ce să se întîmple: 300.000 de oameni, floarea culturii, științei, religiei și oștirii române erau exterminați la Canal și în Lagăre de către trupele de ocupație sovietice.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(6 decembrie 2000; mesajul a fost citit, în direct, la TVR)

Păreri și opinii