Morile de vînt ale înfrîngerii

in Polemici, controverse

Lumea se schimbă. Valorile sînt în schimbare şi economia ,,duduie”, alimentată doar de propria noastră lăcomie. Consumul ia locul cititului, iar Google ţine loc de creier. Nu mai dorim să acumulăm, nu mai dorim să dezbatem. Vrem doar să arătăm bine şi să devenim furnizori de frunte ai firmelor de salubritate. Pe măsură ce pe alte meleaguri se cultivă dragostea de cultură, şi fiecare tînăr devine un avanpost intelectual al viitorului, noi defilăm cu un tineret poziţionat pe marginea prăpastiei.

Sîntem o naţiune aflată în derivă. Valorile, şi aşa firave, au fost decimate. Pe măsură ce trec anii, nu mai ştim clar cine sîntem şi cum am ajuns să trăim pe aceste meleaguri. Asistăm nepăsători la distrugerea propriei culturi şi, mai rău, adesea chiar contribuim la asta, cu sau fără intenţie. Cei care vin să spună că nu e bine, sînt puşi la zid şi împroşcaţi cu noroi.

În timp ce alte naţiuni îşi strîng rîndurile, conducătorii noştri ne vînd pe nimic, doar pentru ca ei să rămînă în funcţii. Merg din Poartă în Poartă, promit, că nu dau de la ei, şi se întorc acasă ca mari eliberatori. Noi am devenit din naţiune, colonie. Poate că am fi acceptat acest lucru, dar parcă e trist să fii şi sărac, şi fără demnitate. Devenim răi fără să ne fi născut aşa, devenim violenţi fără să dorim asta. Noi, ca neam, genetic, sîntem oameni buni. Cum am ajuns să fim atît de nepoliticoşi?

Națiunea este răgușită. România traversează o perioadă tristă a istoriei, o zonă gri a cărei evoluţie în viitor nimeni nu o poate prezice. Cum are să se vorbească peste 100 de ani despre acest început de mileniu? Cum vor fi împărţite civilizaţiile atunci? Va mai exista România, sau vom fi supermarketul Europei, locul unde ni se va oferi posibilitatea de a fi ,,modele”: să arătăm bine, să consumăm bine, să muncim bine şi să zîmbim tîmp atunci cînd sîntem întrebaţi cine sîntem de fapt.

Problema reală pe care o văd – şi în a cărei existenţă cred în totalitate – este că noi, acum, nu mai avem un sistem corect de referinţă la care să ne raportăm. Zilnic, în tot ce facem, ne raportăm la diverse repere, le ştim mereu că sînt acolo şi, în fiecare zi, drumul spre casă este în siguranţă. Extrapolînd, în 1989, România şi-a schimbat atît şoferul, cît şi motorizarea. Am schimbat traseul, drumul este nemarcat şi bîjbîim pe culoarele unei Europe pe zi trece mai pretenţioase. Reperele noastre, ca naţiune, s-au schimbat, dar cele care trebuiau să le înlocuiască pe cele vechi încă se lasă aşteptate.

Profitînd de somnul naţiunii, Sistemul care ţine zăbala îşi pune la adăpost membrii şi ne îndobitocește îndeajuns viitorul, în speranţa că, într-o zi, vom deveni legume perfect manevrabile. Omul de rînd, cel care duce pe umeri greul, nu ştie la ce să se mai raporteze. Am spus mereu că naţiunea care acum investeşte în Educaţie va conduce lumea peste 100 de ani. Nu este cazul nostru. Sistemul instalat la putere nu a investit în ultimele două decenii decît în blazare, frustrare, acumulare de stres şi îngrijorare. Speranţa că o să vină iar vremea cînd o să putem face ceva a murit de multă vreme. Cînd cei care pot face deosebirea dintre ce am fost şi ce am ajuns vor fi morţi, naţiunea română va fi condamnată la mulţi ani de întuneric.

Tano

Păreri și opinii