O altă lume

in Război corupției

Pe Internet au început să circule fel şi fel de informaţii privind averile unor foşti şi actuali demnitari. Se vorbeşte acolo de miliarde de euro, sume ameţitoare dacă priveşti de la nivelul omului de rînd, sume mici, privind la nivelul bogaţilor lumii. Sume poate mult prea rotunde ca să crezi în ele, dar suficient de realiste ca să-ţi pui întrebări. Toţi cei care privim spre ei sîntem convinşi că au bani suficienţi, astfel încît să nu mai fie nevoie ca strănepoţii lor să muncească.

Bănuim că au furat, dar evident că nu există nici un fel de dovadă concretă de cum au reuşit să strîngă atîta bănet într-un timp relativ scurt, mai ales că despre niciunul din cei pe care i-am văzut expuşi nu am cunoştinţă să fie vreun geniu al afacerilor. Internetul îți oferă marele avantaj că poţi să spui acolo ce gîndeşti, ce simţi şi ce dovezi ai sau crezi că ai. Tot Internetul, însă, mai prezintă şi un dezavantaj tactic în sensul că poţi fi uşor contracarat prin diverse modalităţi, plecînd de la băşcălie şi terminînd cu exagerarea pînă la absurd a unei realităţi.

Nu sînt atît de convins că sumele din conturile politicienilor sînt reale, dar pot spune că ele reprezintă totuşi un adevăr dureros. Ţara asta a fost furată, zona publică s-a tot transformat de a lungul vremii în zona privată şi această trecere, în multe cazuri, s-a realizat prin fel şi fel de inginerii financiare, prin furt, ca să fim mai exacţi.

Nu am văzut pînă acum niciun fel de reacţie a unor instituţii abilitate, care să se încordeze puţin la vederea acestor informaţii şi nici nu am descoperit pe nicăieri o reacţie a celor învinuiţi. Ori se cred nevinovaţi şi drept urmare nu-şi bat capul, ori se simt de neatins nu se coboară atît de jos ca să asculte murmurul din zona virtuală. Ei trăiesc într-o altă lume.

Recent am citit şi despre averea unui ministru, de curînd cocoţat pe scaun. Se vorbeşte de sume atît de mari cîştigate de el şi de familia lui că, la fel, te ia cu ameţeală şi te întrebi ce naiba a făcut el atît de important pentru ţara asta astfel încît să merite să zacă într-un container plin cu bani. Mai stai şi te gîndeşti şi la ceilalţi politicieni, bogătaşii României, şi la fel, începi să te întrebi: atît se cîştigă, de fapt, pentru aducerea ţării în prag de faliment?

Mergi visător pe stradă, te împleticeşti în propriile gînduri, şi te întrebi cîţi bani ar fi avut ei dacă România era pe un drum bun? Oare ce sume ar fi avut prin conturi? Sau nu? Răspunsul real, ca să fim sinceri cu noi, este însă mult mai interesant: cu cît averea lor este mai mare, cu atît ţara o duce mai prost. Dacă România o ducea bine, era clar că averile lor nu ar fi putut să conţină atît de multe zerouri pentru simplu motiv că ar fi trebuit să fure mai puţin. Bunul simţ şi nu regula economiei de piaţă cam aşa îmi şopteşte.

Ei sînt tot mai bogaţi. Poate că nu au acele miliarde de euro, poate au mai puţin sau poate chiar mai mult. Noi sîntem tot mai vulnerabili în faţa unei realităţi din ce în ce mai nesigure. Este uşor ca un fost sau actual ministru, este simplu pentru un fost sau actual preşedinte, să vină la tribună şi să ne ceară să trecem criza. Ei au liniştea materială asigurată pentru încă 5 – 6 generaţii. Cei care trebuie să se sacrifice, ce au? Răbdare? Un viitor vîndut? O ţară aflată pe punctul de a face implozie?

Politicienii sînt atît de departe, atît de sus, atît de detaşaţi de realitate încît nici nu cred că mai percep care este de fapt problema acestei ţări. Ei văd lumea prin rapoartele SRI, prin sticla televizorului şi spusele trepăduşilor de lîngă casă. În timp ce pulimea zace în disperare, ei se întreabă ce naiba mai vor şi ăştia?

Au uitat demult că ei sînt acolo cu scopul clar de a servi o naţiune. Ei au uitat de responsabilităţi, ei vor doar drepturi şi cînd se trezeşte vreun nesăbuit să le spună că nu e chiar aşa, se miră şi-l declară nebun. Am spus o dată că românul a început să realizeze că, cu cît averea celor care ne conduc este mai mare, dreptul lui la viaţă şi la bunăstare scade considerabil. O spun şi acum şi o voi spune mereu atîta vreme cît realitatea nu are să mă contrazică.

Demnitarii statului român nu sînt nici pe departe cei care trebuie să fie, iar naţiunea începe să vadă această realitate. Dar cum are să remedieze situaţia este deja o altă problemă pe care, eu cel puţin, nu o văd rezolvată. Politicienii se îmbogăţesc, copiii lor merg la studii peste hotare şi, ca familie, îşi consolidează poziţia în societate. Au bani să cumpere tot, au bani să-şi îndeplinească orice vis. Nu au însă bunul simţ să facă bine acestei naţiuni.

D.A.

(Acest material a fost scris in noiembrie 2011 – dar este de actualitate)

Păreri și opinii