1 Decembrie

in Poeme

Pentru noi, românii,
Popor daco-roman,
Care ne-am născut creştini,
Întîi Decembrie
E ziua cînd România Mare
S-a proclamat,
Unindu-se toate provinciile
Din fosta „Dacie Felix”,
Urmînd ca, de-a lungul veacurilor,
Să preluăm „înţelepciunea scrisă
Din viaţa Sfinţilor”,
Care-i în armonie,
Pe deplin mişcătoare,
Cu voia
Celui de
Sus…

A fi naţionalist înseamnă
A te-ntoarce la ceea ce
A fost lumină torenţială-n trecut
Şi a „redescoperi Misterul”…
Totodată, a crede în poruncile Dumnezeieşti,
A socoti că
„Iubire-i tot, în rest,
Singurătăţi deşarte”…
Şi a considera că
Dragostea pentru aproapele tău
Şi toleranţa christică
Au fost, sînt
Şi trebuie să fie
Izvoarele tămăduirii noastre sufleteşti,
Sub cerul senin,
Cu limpezimi de infinit,
Ştiind că viaţa morală
E temelia
Bisericii şi Mormîntul
Mîntuitorului nostru…

O… muzicieni ai Ţării mele…
Avînd, ca şi Kant,
Deasupra noastră,
Bolta-nstelată,
Ca într-o limpidă zi de august,
Şi, în noi, legea morală,
Granitică precum Carpaţii milenari,
Putem să slujim cu-adevărat
Lumea fascinantă
A Euterpei
Şi să spunem asemenea
„Pann-ului de la Bayreuth”:
„Beethoven este artistul cel mai mare,
Cel mai adevărat,
Pentru că a ştiut
Să cînte
Fraternitatea“…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI