130 de milioane de euro cîştigate de fraţii Micula

in Război corupției

O „instanţă” americană – „un arbitraj” care nu ţine de autoritatea justiţiei americane, necompetentă teritorial, componenţa fiind determinată, de regulă, de domiciliul pîrîtului – a dat un tun uriaş. Alina Bică şi alţi jefuitori sînt într-o vădită inferioritate. După spusele ministresei Ioana-Maria Petrescu, de la Finanţe, este nevoie de contestaţie în anulare, prin urmare ar lipsi citarea Ministerului de Finanţe. Asta spune multe despre arbitrajul american, care judecă în condiţii primitive. E posibil să se fi strecurat o viclenie arhicunoscută a celor interesaţi. Ei, părţile contractante, pot hotărî, de comun acord, ca în locul judecăţii autorităţilor să aleagă, după voia lor, un alt arbitraj, un fel de învoială. La arbitraj ar putea judeca şi nişte debili mintali, neverificîndu-i nimeni. Legile româneşti nu interzic, în mod expres, arbitrajul, fiind o omisiune, ca multe altele, o nepricepere juridică dezastruoasă. Juriştii din Parlament, unii dintre ei au terminat studiile în oraşe de care n-a auzit nimeni. Fraţii Micula ştiau ei ceva despre golul acesta legislativ, prin urmare, au apelat la arbitrajul de peste Ocean, succesul fiind garantat. Însuşi obiectul procesului este unul derizoriu – o găselniţă de păcălit proştii de pretutindeni, inclusiv pe cei de la Bucureşti -, ceva despre lipsa egalităţii concurenţei investitorilor. Noţiunea este o invenţie absurdă şi neruşinată, în valoare de 130 de milioane de euro! Oricine poate găsi un arbitraj care să-i dea dreptate, după care sentinţa să ajungă la Victor Ponta. Ce constrîngere să existe pentru Statul Român?! Nu există nici una! OMV Petrom nu aparţine de Ministerul de Finanţe, iar Statul Român este implicat în procese numai prin acest minister. Există o înşelăciune ce ar duce, în mod cert, la arestarea celor vinovaţi.

NESTOR CĂLIN, avocat

COMENTARII DE LA CITITORI