14 iulie 1789: Căderea Bastiliei, un eveniment major al Revoluţiei franceze

in Lecturi la lumina ceaiului

Motto: “- E o revoltă?” “– Nu, sire, e o revoluţie.”
(Ludovic XVI şi La Rochefoucauld-Liancourt)

În Parisul dominat deja de o mare agitaţie, alimentată de creşterea preţului la pîine şi lipsa locurilor de muncă, la 12 iulie 1789, populaţia află de demiterea ministrului Necker, un personaj iubit de popor. În acelaşi timp, începe să se răspîndească zvonul că în jurul Parisului au fost masate trupe ale armatei. Se formează rapid miliţii populare pentru a rezista unei eventuale lovituri de forţă a Curţii regale. La 14 iulie, este jefuită clădirea Invalizilor (les Invalides), locul în care se găseau arme şi muniţii. Apoi, o coloană masivă de manifestanţi se îndreaptă spre Bastilia, a cărei siluetă masivă şi anacronică domină estul capitalei. Dar fortăreaţa, care nu mai adăpostea decît 7 prizonieri, reprezenta, în ochii mulţimii, un simbol al arbitrariului regal. O simplă scrisoare purtînd sigiliul şi semnătura regelui putea, într-adevăr, să arunce în temniţă orice persoană considerată indezirabilă. Mulţimea dărîmă gratiile şi pătrunde în clădire. Încep să se audă focuri de armă. Guvernatorul închisorii, de Launay, declanşează negocieri cu asediatorii, după care hotărăşte să reziste atacului. Încep luptele, iar insurgenţii lansează lovituri de tun. Launay capitulează. Este linşat de mulţime, iar capul său este plimbat prin oraş, în vîrful unei suliţe.
Ludovic al XVI-lea îl cheamă înapoi pe Necker. Intrarea în scenă a poporului, care marchează adevăratul început al Revoluţiei, deşi suscită multă speranţă
într-una din tabere, de partea cealaltă, stîrneşte spaima printre înalţii demnitari de la Curte. La 17 iulie, contele d’Artois, fratele regelui, părăseşte Versailles-ul şi dă semnalul plecării privilegiaţilor.
În 1880, data de 14 iulie este declarată de guvernul celei de-a III-a Republici Sărbătoarea Naţională a Franţei.

COMENTARII DE LA CITITORI