in Război corupției

Cum a tocat România 80 de milioane de euro
pentru ghetoul din mijlocul cîmpului

Peste 1.000 de oameni trăiesc în condiţii mizere în blocuri construite de oraşul Galaţi pe teritoriul judeţului Brăila. Nu au acces la o unitate de învăţămînt, nu au acces la medic, iar canalizarea este deservită de o fosă septică improvizată, care poluează pînza freatică. Extinderea marilor oraşe ale României, mereu în căutarea de noi spaţii pentru locuit, s-a făcut, în ultimele decenii, în cele mai ciudate moduri. Dincolo de aberaţiile urbanistice care au sluţit faţa multor oraşe şi de distrugerea fără milă a clădirilor istorice, pentru a face faţă unor uriaşi din beton şi din sticlă, fenomenul migrării orăşenilor către suburbii a luat şi el amploare. Aşa s-a ajuns ca multe localităţi urbane să furnizeze comunităţi prospere pentru comunele învecinate, în complexuri imobiliare construite de dezvoltatorii aflaţi la vînătoare de terenuri ieftine (deci cu profit bun la vînzarea locuinţelor), dar şi la situaţii aberante, în care noile cartiere seamănă, de fapt, cu nişte ghetouri lipsite de facilităţi sociale elementare. Un caz cu totul aparte – dat fiind că la mijloc sînt o mulţime de bani publici – poate fi întîlnit la Galaţi, unde autorităţile locale au reuşit performanţa unică de a construi un nou cartier al oraşului pe teritoriul altui judeţ, într-o tentativă megalomană de a uni Galaţiul cu Brăila, prin construirea unei aşezări noi, care să includă investiţii spectaculoase, de tipul stadion de 40.000 de locuri, pod peste Dunăre, aeroport, hoteluri, un megaparc de distracţii, mall-uri, spital regional ş.a.m.d.
„Copilul” lui Durbaca, adoptat de Miron Mitrea
„Părintele” proiectului a fost actualul deputat ALDE, Eugen Durbacă, cel care a şi cîştigat alegerile pentru Primăria Galaţi, în 1994, marşînd pe proiectul „Europolis 2000”, care presupunea construirea, între Galaţi şi Brăila, a unui cartier cu 7.500 de locuinţe, 30.000 de locuitori, cu aeroport, stadion cu 40.000 de locuri, mall-uri, pod peste Dunăre, un uriaş parc de distracţii şi un imens cartier de case (terenurile urmînd să fie concesionate la preţuri modice), întins pe vreo 500 de hectare. Chiar dacă proiectul lansat de Durbacă s-a dovedit doar o promisiune electorală deşartă, ideea a fost preluată din zbor de PSD, în 2002, atunci cînd primarul Dumitru Nicolae, sprijinit de Miron Mitrea (pe atunci ministrul Lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei) şi de Dan Nica (ministrul al Tehnologiei informaţiei), o repune pe tapet. Mai mult decît atît, printr-o hotărîre dată de Guvernul Adrian Năstase în 2002 (H.G. nr. 512), oraşului Galaţi i se atribuie 1.000 de hectare de teren aflat peste rîul Siret, pe teritoriul judeţului Brăila (mai exact, al comunei Vădeni), pentru a se construi acolo un cartier cu finanţare de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), dar şi de la bugetul local (pentru partea de infrastructură). Lucrările încep în primăvara lui 2003, concomitent cu o avalanşă de scandaluri şi de procese. Licitaţia pentru construcţie (cîştigată de firmele Vega 93 şi Citadina – ambele din cercul de interese PSD) este organizată la circa o lună după începerea lucrărilor, iar autorităţile brăilene deschid mai multe procese prin care cer anularea transferului terenului, pe motiv că se încalcă legea privind organizarea administrativă a României. Un proces deschide şi societatea agricolă care avea în exploatare terenul, care cere despăgubiri pentru rezilierea contractului de concesiune înainte de expirarea termenului stabilit.
Galateni, doar pe hîrtie
Tocmai ca urmare a acestor procese (care s-au întins pe mai bine de un deceniu) avea să se ajungă la o situaţie aberantă: toţi cei 1.000 de locuitori ai cartierului nou apărut (denumit iniţial „Siret”, iar apoi botezat, cu pompă, „Dimitrie Cantemir”) sînt gălăţeni doar de formă. Ei îşi plătesc impozitele la Primăria Galaţi, însă orice autorizaţie de lucrări din zonă se obţine de la primăria comunei brăilene Vădeni. Ba chiar, pînă acum patru ani, reşedinţa oficială din cărţile de identitate era pe comuna Vădeni, nu pe Galaţi. Şi mai ciudat este că amintitul cartier (în care sînt 348 de apartamente de bloc şi două străzi: Berlin şi Dimitrie Cantemir nu există, deşi au trecut 10 ani de la darea lui în folosinţă (locuinţele au fost repartizate, cu chirie, de către Primăria Galaţi); nu există nici măcar o grădiniţă, un cabinet medical sau un magazin. Locuitorii cartierului trebuie să meargă la Galaţi (cale de 3 kilometri dus şi 3 întors), la muncă, la şcoală, sau la medic. O pot face pe jos, cu transportul public (care are cîteva curse pe zi), sau cu maşina personală, însă, în acest din urmă caz, au nevoie de rovignetă, dat fiind că trebuie să meargă circa un kilometru pe un drum naţional.
Bani cu toptanul pentru un ghetou în cîmp
Construirea celor 348 de apartamente, precum şi a reţelelor de utilităţi şi a străzilor, a consumat de la bugetul public (naţional şi local) peste 80 de milioane de euro, ceea ce duce costurile undeva la 230.000 de euro pentru fiecare apartament (modest) de bloc în parte. Însă cheltuielile nu s-au încheiat. O verificare făcută de Curtea de Conturi în 2015 a scos la iveală că amintitul cartier nu are staţie de epurare, toată mizeria fiind colectată într-un soi de fosă septică improvizată, care poluează pînza freatică din zonă. Şi mai grav este că municipalitatea gălăţeană a plătit unei firme private (Unicom SA), aflată acum în faliment, suma de 2,2 milioane de lei pentru realizarea investiţiei, însă banii s-au „topit” pe nu se ştie ce, aşa că situaţia a intrat în vizorul procurorilor. Pînă cînd se va desluşi, însă, cine-i vinovat, Primăria Galaţi a demarat noi lucrări pentru realizarea staţiei de epurare, care ar putea fi gata la jumătatea anului 2017. Asta dacă nu dispar din nou banii fără urmă.
Locuitor: „E mai rău ca la ţară”
Cît priveşte confortul din cartierul „Dimitrie Cantemir”, locuitorii acestuia nu au deloc motive de încîntare. „Unii ne-ar putea invidia că locuim într-o oază de linişte, lîngă pădure şi aproape de Siret şi de Dunăre. Însă nu-i nici o afacere. E mai rău ca la ţară. Vara sîntem invadaţi de ţînţari, de furnici, de păienjeni şi de toate gîngăniile posibile, iar viaţa fără şcoală, fără medic, fără magazin, fără nici o utilitatea urbană, este foarte stresantă”, ne-a povestit Liviu Popa, unul dintre locuitorii cartierului. Uneori, din ceea ce spun oamenii, printre blocuri se aventurează şi cîte un mistreţ, cîte o vulpe sau cîte o căprioară, care revendică, oarecum firesc, teritoriul urbanizat peste noapte. Edilii Galaţilor spun că extinderea cartierului la dimensiunea gîndită iniţial nu mai este posibilă în actualele condiţii, însă că nişte blocuri în plus şi ceva utilităţi sociale s-ar mai putea face. Pînă una-alta, singurii care par interesaţi de cei 1.000 de oameni de la marginea lumii par a fi doar cei de la Arhiepiscopia ortodoxă a Dunării de Jos, care au început construirea unei capele în zonă.

Costel Crîngan

COMENTARII DE LA CITITORI