Războiul lumilor

in Polemici, controverse

În ultimii ani se tot vorbeşte de război, de confruntări, fie armate, fie doar economice, la nivel regional şi chiar global, dacă vorbim doar de sfera economică. Se joacă dur, se joacă pe contre. Nu mai există reguli, nu mai există ONU, nu mai există „piaţă liberă”, nu mai există „concurenţă”, nu mai există Organizaţia Mondială a Comerţului. Nu mai există presă liberă, nu mai există presă independentă, cel puţin la un nivel care să conteze. Nu mai există cultura necesară înţelegerii imaginii de ansamblu a realităţii, mai ales cînd informaţiile oficiale sînt părtinitoare, mincinoase, emise de cozile de topor anume puse acolo. Nu mai există nici un fel de reper la care să te raportezi tu, ca individ, tu, ca cetăţean, tu, ca om ce trăieşti pe acest pămînt. Nu mai există logică în nimic, legea este interpretată în funcţie de interesele fiecăruia, iar atunci cînd este prea rigidă este, efectiv, ignorată, lăsată în trecut. Asta este lumea începutului de mileniu. Nimic care să ne aducă optimism, nimic care să ne încurajeze să sperăm că ceva bun se va întîmpla.

Asistăm la un război între ceea ce a fost cîndva „lumea liberă” şi „era post-comunistă”, pe de o parte, şi „lumea tradiţionalistă”, pe de alta. Este un război mondial la nivel comercial, rece la nivel militar, cu şanse mari să se încingă în scurt timp. Presiunea pe care Statele Unite ale Americii o exercită asupra Rusiei în primul rînd, dar şi asupra altor state care încă nu au devenit vasali ai Washingtonului, este din ce în ce mai mare, forţa sancţiunilor îngenuchind, pe rînd, orice capacitate a populaţiei din respectivele state de a  rezista la sărăcie. Dacă presa ne îndoapă cu informaţii false, cum că un stat, fie că este el Venezuela, Iran, Rusia, sau aiurea, este sărac, iar cetăţenii mor de foame, cititorul, în mare parte fără cultura economică necesară  înţelegerii termenului de ,,sancţiuni”, dă vina automat pe regimul de la putere, pe sistem, pe conducători, pe tot, numai pe acele sancţiuni care îi omoară cu zile, nu. Cu excepţia Rusiei care, prin bogăţia în resurse educaţionale, naturale, genetice, reuşeşte să reziste cu oareşce succes acestor sancţiuni, restul statelor, şi mă refer aici în special la Venezuela, Coreea de Nord şi, într-o măsură mai mică, Iran, rezistă cu greu, sărăcia fiind din ce în ce mai acută.

Mulţi nu înţeleg, şi mă refer la cei care sînt contemporani cu aceste vremuri. Aş vrea ca aceştia să îşi imagineze că toate statele lumii locuiesc într-un bloc, într-o clădire cu multe etaje, cu apartamente diverse, mai mari sau mai mici, în funcţie de membri familiei, de poziţie, unii cu vedere la mare, alţii doar la munte, unii cu panoramă, alţii cu acces la energie electrică, unii mai bogaţi în apă dulce, alţii în hrană etc. Să îşi imagineze, de asemenea, că în această clădire există un penthouse bine poziţionat, cu acces la multe facilităţi, în care locuieşte o familie pe care o vom numi generic „R”. Membri maturi merg şi muncesc, fie în colaborare cu alţi vecini, fie singuri, dar, în fiecare seară, se întorc acasă. Şi tot în acel bloc mai există şi alte apartamente frumoase, cu familii numeroase, ai căror membri au slujbe mai bănoase sau mai puţin bănoase, apartamente care sînt eclipsate de un al doilea penthouse, situat pe acelaşi palier cu „R”, în care locuieşte familia „S”. Membrii acesteia sînt axaţi îndeosebi pe cămătărie, taxe de protecţie şi tranzacţii financiare. Ei bine, de ceva timp, avînd control asupra a tot ceea ce  înseamnă finanţe, familia ,,S” a reuşit rapid, fie prin creditare, fie prin îndatorare fortata si amenintare, să acapareze cam toate apartamentele din acel bloc, cu cîteva excepţii, printre care se numără şi familia ,,R”. Cum penthouse-ul  familiei ,,R” poate să genereze mult profit  familiei ,,S”, s-a decis impunerea de sancţiuni familiei ,,R”, ai căror membrii încep, pe rînd, să îşi piardă slujbele şi, astfel, să nu mai producă suficient cît să îşi întreţină familia, asa cum şi familiile ,,V”, ,,I” şi ,,C” păţesc, cu toate că nu sînt înglodate în datorii, asemenea majorităţii familiilor din clădire. Ce fac atunci, ce opţiuni au aceştia? Ce pot face ei împotriva sistemului impus de ,,S”, al cărui obiectiv nu este să îi omoare sau să le fure cu totul casele, ci doar să îi controleze, să obţină profit net de pe urma celor care nu vor să se alinieze cu restul locatarilor? Ce vor face aceia care raman fara afaceri, fara locuri de munca, fara posibilitati procurare a hranei, datorita interventiei directe in vietile lor a celor din familia „S” si a celor care deja sunt controlati de ei? Cum vor reactiona cand vad ca pe scara scarii apar afise prin care Administratorul blocului ii ameninta cu evacuarea, ei nemaiavand locuri de munca si nici un alt mijloc de subzistenta?

Ei bine, aici există mai multe variante. Cea mai paşnică este ca şi ei să cedeze şi să crape alături de ceilalţi, renunţînd la independenţa de care se bucură şi acceptînd cutiile colorate de lapte praf şi de Cola pe care familia „S” le oferă fără zgîrcenie, la pachet cu multe mărgele şi oglinzi, mai ales că, în  schimbul lor, cere chiria pe casa care, pînă atunci, aparţinea familiei lor.

O altă opțiune ar fi ca familiile „rebele” să se unească și să dispună de un circuit propriu, de o monedă proprie, de un sistem de trafic financiar independent, lucru foarte puțin probabil dat fiind faptul că debranșarea de la utilitățile clădirii îi poate afecta destul de mult. O a treia variantă ar fi ca, în momentul în care sancțiunile impuse de „S” devin insuportabile, să se răscoale și să încerce ruperea paradigmei prin forța brută, fără menajamente și fără să se gîndească la consecințe.

Dacă tu, cel care acum citești, mergi la muncă sau ai o afacere care vă aduce ție și familiei tale prosperitate, dar începi să întîmpini probleme din cauza unor vecini care vor să te vadă sărac, ce faci? Dacă  acțiunile lor, ale vecinilor, nu fac altceva decît să-ți aducă copiii în pragul subnutriției, iar oriunde te duci găsești numai piedici, cînd banii se duc, cînd foamea te răzbește, ce faci? Te predai ca să trăiești sărac, sau începi să te lupți? Asta reprezintă sancțiunile despre care tot auzi la TV, și anume faptul că cei care te vor cu totul dar nu trimit armata să te omoare, nu vor altceva decît să te cumpere pe degeaba, să preia ce este al tău, să te controleze și, într-un final, chiar să-ți violeze familia.

Ipocrizia celor care bagă rahat în creierul celor care îi ascultă merge foarte departe. În timp ce sancțiunile distrug vieți, ei ies la TV și spun că „ajutoarele lor umanitare” nu ajung la populație sau alte asemenea idioțenii pe care mulți le iau în serios. Nu e așa, nu așa ar fi trebuit să fie lumea asta, cel puțin nu după iulie 1969, cînd omul a demonstrat că poate ajunge pe Lună. Cei care conduc lumea asta se pare că sînt niște dobitoci, cluberi și plictisiți de viață, pentru că, în loc să facă lumea să privească spre stele, au determinat-o să se uite tot în curtea vecinilor.

Se tot vorbește despre război. Din ăla murdar, sîngeros, cu rachete și cu  oameni uciși. Nu se pune problema „dacă o să fie”, ci „cînd are să fie”. Rusia știe că este doar o chestiune de timp pînă cînd se va încăiera cu cei care o vor îngenucheată. Rusia nu va ceda, pentru că a văzut ce înseamnă asta în anii ’90, a văzut ce înseamnă un președinte slab, așa cum Boris Eltin a fost. Rusia nu mai dorește să fie chiriașă la ea acasă,  așa cum majoritatea țărilor lumii sînt acum. În prezent, chiar dacă încă marșează pe zona diplomatică pentru a dezamorsa conflicte, Rusia investește masiv în apărarea ei și în nici un caz nu va mai permite ca pe teritoriul ei să mai fie vreun  război. Sînt convins că, dacă e să se întîmple asta, fie cu SUA, fie doar în Europa, Rusia nu îl va purta pe teritoriul ei, deoarece „Marele Război” a lăsat urme adînci în conștiința acestei țări.

Iranul, insula șiită în marea sunită, a gustat din cupa amară a colonialismului și nu mai dorește să ajungă acolo. Coreea de Nord, prin acel băiat grăsuț de acolo, a înțeles de multă vreme că o armă nucleară ţine de cald la greu, chiar dacă acum sărăcia este şi acolo destul de dură. Numai că nepotul lui Kim Ir-sen a înţeles că nu va fi niciodată bătut la masa verde de vreo revoluţie portocalie dacă în debara va avea cîteva arme nucleare. Iată de ce Coreea de Nord, comunistă pînă în măduva oaselor, nu va avea încă o „portocală”, deoarece nici măcar America nu merită să aibă o explozie nucleară pe teritorul ei. Mai ales cînd ştim cu toţii că SUA nu a avut război la ea acasă din 1865, dacă nu mă înşel.

Iranul la fel, marşează tot pe arma nucleară ca scut împotriva „revoluţiilor” dar anii, lungii ani de sancţiuni, şi-au spus cuvîntul destul de dur. În plus, şi aici eu consider că există o mare greşeală de geolpolitică, duşmănia cu Israelul o face şi mai vulnerabilă. Poate că în viitor Iranul va face cîţiva paşi în direcţia unei prietenii cu evreii, mai ales că ei au multe lucruri în comun. Dar asta este o teorie care, poate cu timpul, chiar va fi aplicată. În ceea ce priveşte Venezuela, lucrurile sunt schimătoare, mai ales că sărăcia de acolo este pusă în cîrca conducătorilor şi nu a sancţiunilor ecomomice care, în ultimii cinci ani, au făcut ravagii. Degeaba ai petrol, dacă nu ai unde să-l vinzi, mai ales dacă SUA impune să nu fie cumpărat de nimeni, dacă nu exişti ca stat pe pieţele financiare. Ca să revenim la Rusia, ce credeţi că va face această ţară, care este din ce în ce mai sufocată? Sufocată economic, prin sancţiuni, sufocată militar, prin faptul că este înconjurată de bazele militare ale NATO. Cum vor reacţiona cei de la Kremlin, ce vor face ei în următorii ani? În timp ce Venezuela este sub asediu, în timp ce europenii sînt sfătuiţi de SUA să renunţe la acordul cu Iranul, în timp ce în Coreea de Nord e linişte, în timp ce SUA şi Rusia s-au retras din Tratatul IFN, ei bine, în tot acest timp, americanii şi vasalii europeni discută implementarea unor sancţiuni şi mai dure pentru Rusia. Asta îmi aminteşte puţin şi de sancţiunile care au fost puse Germaniei înainte de cel de-al doilea război mondial, dar asta e altă poveste. Revin şi întreb, ce vor face cei care sînt din ce în ce mai sugrumaţi de laţul sărăciei? Cum vor reacţiona? Va fi război? Va fi pace? Vor ceda toţi Americii? Se vor revolta?

Sînt întrebări la care timpul ne va răspunde. Poate că raţiunea va învinge, poate că o minte luminată va înţelege că nu este bine să pui presiune pe cei care sînt destul de încercaţi cînd este vorba de istorie, de conflicte, de războaie. Poate că elitele acestei civilizaţii vor  începe să privească spre stele, să investească în ştiinţă, în cucerirea spaţiului cosmic, să evolueze spre alte lumi, şi nu vor distruge această planetă, devenită parcă mult prea mică pentru gradul atît de ridicat de lăcomie a celor care, încă, o conduc.

Tano

Păreri și opinii