28 de ani de sclavagism pentru români

in Tabletă de scriitor

În curînd se împlinesc 28 de ani de la revoluţia din decembrie 1989. Sînt ani care au trecut fără să aducă şi ceva bun pentru ţara noastră, doar tristeţe, sclavie şi alte atîtea necazuri, că sărmanul român a ajuns să vorbească singur pe unde-i umblă picioarele. Să avem oare vreo vină că ne-am născut aici, într-o ţară ca aceasta, în care se găsesc de toate: limbă frumoasă, cîntece de păsări, izvoare cu ape cristaline şi o mare de cer cu stele cît nu cuprinzi cu ochii, peste cîmpiile, cîndva, pline de holde dintr-o margine într-alta, şi păduri cu codri seculari? Nu ştiu ce să cred şi nici ce să zic: cum de ne-am schimbat atît de mult, în aceşti ultimi 28 de ani, de nu ne mai recunoaştem? Ne-am înstrăinat în aşa măsură, încît ne speriem cînd privim unii la alţii; am devenit cîrcotaşi şi suspicioşi la orice. Toate acestea mă fac să mă întreb: merită oare să mai deschidem uşa bisericii? Mai merită să ne rugăm, seară de seară, la Dumnezeu, pentru bunăstare şi iubire? Mai merită să stăm aici şi să trăim în degringoladă, nemulţumiţi şi minţiţi la nesfîrşit?… Cu toate relele care s-au abătut peste noi, în aceste vremuri, zic să fim optimişti şi să rămînem cu fruntea sus, ca naţie, cît încă mai avem ce iubi… Să fim cu dragoste faţă de Dumnezeu, respectîndu-ne neamul, obîrşiile, doinele şi tot ce ţine de tezaurul nostru spiritual. Să combatem, împreună, tot ce nu e bun pentru noi şi să facem tot ce ne stă în putinţă ca ţara să strălucească precum un astru pentru generaţiile de români care se vor naşte. În felul acesta vom arăta tuturor că rădăcinile ne sînt aici şi că aici vom dăinui, în ciuda unora, care nu au nimic comun cu brazdele noastre de pămînt, scopul lor fiind să ne dezbine fiinţa naţională. Şi asta, dacă s-ar putea, cît mai repede posibil… Dumnezeu nu ne-a uitat, dimpotrivă, ne veghează cu bunătatea Sa, numai noi să fim demni de El şi să arătăm că sîntem adevăraţi fraţi români. Ce păcat că în aceşti 28 de ani ne-am risipit în toată lumea şi am făcut pe plac străinilor!… Cui îi pasă, oare, astăzi, de trecutul nostru, cîtă vreme în şcoală nu se mai învaţă istoria românilor, iar copiii sînt nevoiţi să trăiască împreună cu părinţii lor într-o libertate a durerii? Şi iată cum se face, în 28 de ani de capitalism, că o mînă de oameni politici au reuşit să fure cartea de identitate a românilor şi să-i lase cu ochii în soare, pe drumuri de pribegie, fără fabrici şi cu tot mai puţine spitale, şcoli, grădiniţe, prăbuşindu-le existenţa în prăpastia mizeriei şi a întunericului. De ce oare?… A sosit vremea să vedem realitatea aşa cum este şi nu cum apare ea din discursurile mincinoase ale politicienilor, care nu mai merită vreodată voturile noastre, iar pentru tot răul făcut mult prea blajinului nostru popor, e timpul ca ei să dea socoteală în faţa naţiunii.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI