Reîncarnarea lui Shakespeare (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Istoricii şi literaţii nu menţionează vreo persoană asemănătoare în lucrările lor. Era, oare, posibil ca acel bărbat, Charles Worthy (sau poate că numele lui de familie era Charlesworthy?), să fi avut un rol crucial în crearea pieselor lui Shakespeare, oferindu-i tînărului scriitor sfaturi despre poveştile pe care acesta le-a adunat în timpul călătoriilor din străinătate? Sau, bărbatul acela, care era suficient de bogat şi de influent, se implica în viaţa tînărului dramaturg în devenire doar pentru a se asigura că noile piese ale acestuia primeau garanţia financiară care să permită punerea lor în scenă? El pare să fi avut un domeniu la ţară, în Gloucestershire, şi o casă la sud de Tamisa, unde îl primea pe Shakespeare, în calitate de prieten intim.

Se pot formula şi alte teorii posibile (şi mult mai controversate) cu privire la identitatea acestui personaj: poate că el colabora cu Shakespeare la scrierea pieselor, sau, e posibil chiar ca el să fi fost acela care ar fi scris piesele, după ce Shakespeare i-ar fi împărtăşit ideile şi poveştile pe care el însuşi le adunase, pe parcursul călătoriilor sale. După cum ştiţi, probabil, există o şcoală de gîndire care consideră că Shakespeare nu ar fi fost autorul propriilor piese şi că ele ar fi fost scrise de un personaj cu origini aristocratice. Acum cîţiva ani am citit mai multe cărţi referitoare la acest subiect şi am fost impresionat de argumentele şi afirmaţiile conform cărora altcineva ar fi scris piesele în locul lui Shakespeare. De fiecare dată cînd, aflat în transă, Terry îl pomenea pe acel „bărbat misterios“, o parte din mine se întreba dacă nu cumva este vorba de un personaj căruia Shakespeare îi oferea cîte un fir narativ, sau idei pentru nişte piese, pe care acesta urma să le scrie. Totuşi, din nevoia de a rămîne imparţial, îmi impusesem să nu-i pomenesc nimic din povestea asta lui Terry, de teamă să nu sădesc în mintea lui vreo idee care să-l determine să inventeze amintiri ce nu ar fi fost autentice. O situaţie frustrantă, desigur, dar a trebuit să-l las să afle singur toate acestea. Din nefericire, nu am putut ajunge la un răspuns definitiv. Charles Worthy, oricine sau orice ar fi fost el, a trebuit să rămînă un mister. Dar vor urma şi mai multe, aşa cum se va vedea în continuare.

Călătoriile lui Shakespeare (1)

Luînd în considerare posibilitatea ca Terry să fi fost reîncarnarea lui Shakespeare, am trecut la explorarea mai multor faţete din viaţa acestuia. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale vieţii necunoscute a lui Shakespeare a apărut atunci cînd Terry a retrăit, în timpul procesului de regresie, momente din perioada în care el era un tînăr scriitor, călătorind prin Europa. După şocul primei şedinţe, în care Terry s-a trezit călătorind prin Italia, una dintre cele mai timpurii evocări a fost următoarea:

Steve Burgess: „Ce se întîmplă acum?“

Terry: „Mă aflu pe un vapor care coboară pe Fluviul Tamisa. Sînt singur pe puntea principală, deşi cred că am la dispoziţie şi o cabină. E în timpul zilei, iar eu plec într-o călătorie lungă. Traversez Canalul, dar nu pentru a ajunge în Franţa. Nu pot merge acolo, dintr-un anumit motiv, dar nu ştiu care e acesta. Acum sînt pe un alt vapor, care a plecat din Antwerp şi se află în mijocul mării, în drum spre Portugalia. Ajungem în Lisabona, apoi într-un loc asemănător cu Tanger, sau, undeva, în nordul Africii. Se încarcă, pe vas, baloturi imense de covoare ornamentale. Eu sînt un simplu pasager“.

Steve Burgess: „Care e motivul călătoriei tale?“

Terry: „Are legătură cu munca mea. Învăţ. Am o scrisoare de recomandare şi mergem în drum spre Genova. Mă aflu la docuri şi îmi descarc bagajul. Am două cufere masive din lemn, pline de lucruri. Mă îndrept spre un loc unde se studiază – la asta îmi foloseşte scrisoarea. Sînt într-o diligenţă, singur, traversînd un viaduct, de-a lungul unei văi. Mă îndrept spre Sienna. Am senzaţia că mă aflu în centrul, sau în nordul Italiei. Sînt entuziasmat. Parcurgem un drum şerpuit şi lung, înainte de a ajunge în Sienna. Ajungem la un colegiu, sau ceva de genul ăsta – nu iese în evidenţă de unul singur, dar face parte dintr-un ansamblu mai mare. Cineva îmi descarcă din trăsură cuferele uriaşe. Am impresia că, de curînd, am împlinit douăzeci şi ceva de ani. E un loc liniştit. Mulţi oameni poartă scufii pe cap. Mă aflu înăuntru acum. Arată mai mult ca o galerie decît ca o cameră: e plină de arcade. Se pare că mă bucur de multă libertate şi pot merge oriunde doresc. Privesc un om scriind – pare a fi un fel de scrib. Are un scris minunat, ca acelea aşternute pe pergament. Locul ăsta e o comunitate – la fel ca o mînăstire. Clădirea e mare şi face parte din oraş. Merg în susul şi în josul încăperii, pur şi simplu, observînd: e luminoasă, caldă şi aerisită, ca o colonadă dintr-o curte. Acum mănînc. Mă aflu într-un salon plin cu bărbaţi îmbrăcaţi, toţi, la fel, cu nişte straie asemănătoare unor halate, dintr-o ţesătură maroniu-roşcată. Eu sînt în pantaloni şi cămaşă. Mănînc pîine uscată, brînză şi struguri. Ei îmi vorbesc, iar eu parcă răspund ceva, dar nu prea înţeleg ce anume se discută. Doar trec pe aici, dar, în acelaşi timp, învăţ diverse lucruri, uitîndu-mă la cineva cum scrie, urmărind rutina, de zi cu zi, a acestor oameni, cum îşi ocupă ei timpul. Stau acolo, poate, o lună, dar acum sînt pe picior de plecare. Mă voi întoarce aici, fiindcă mi-am lăsat cufărul în cameră. Iau cîteva haine cu mine şi plec cu o desagă în spate. Sînt călare pe un cal şi mă îndrept spre nord-est. Tovarăşul meu de drum e un tinerel. Are vreo 17 ani, şi-mi vine în minte numele Giuseppe. E un învăţăcel în locul din care tocmai am plecat şi mă conduce în altă parte. Va fi învăţător. Mergem, acum, în altă parte“.

După această şedinţă, Terry mi-a mărturisit sentimentul pe care l-a avut în timpul regresiei, şi anume că a locuit într-o mînăstire, observînd viaţa zilnică a călugărilor, poate, cu scopul de a scrie despre această experienţă.

(va urma)

STEVE BURGESS

COMENTARII DE LA CITITORI