A murit Uniunea Sovietică? Nu-i nimic, trăieşte Uniunea Scriitorilor!

in Alte știri

 

 

 

Banda care a pus stăpînire pe Uniunea Scriitorilor a turbat! Aud că l-a exclus din breaslă pe Eugen Simion (?!). De ce? Nu şi-ar fi plătit cotizaţia. Aceeaşi excomunicare i se pregăteşte şi lui D.R. Popescu. În ianuarie 1990, Banda îl dăduse afară pe Eugen Barbu. Nefericiţii ăştia dădeau în brînci să mă excludă şi pe mine – dar, surprize, surprize! Eu n-am fost, niciodată, membru al parazitei instituţii de inspiraţie sovietică şi nici nu m-a interesat. În 1990, acel sacrilegiu i-a avut ca făptaşi pe Silviu Brucan, Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, dar „creierul“ operaţiunii a fost Nicolae Manolescu. Pricina se arată acum, cînd Moş Jumară s-a dus după stăpînul său, Stalin, în lumea tenebrelor, iar Pleşu şi Dinescu belesc prazul, trăiesc din tot felul de ciupeli. Dar fenomenul continuă, fiindcă la cîrma lui a fost şi a rămas odrasla legionarului Apolzan, cu numele schimbat în Manolescu. Am fost pus în temă cu aceste manevre sinistre de un om de litere, care mi-a semnalat apariţia, în publicaţia electronică „Cotidianul“, a unui articol al lui Nicolae Breban, care îl face ţăndări pe mult prea înfumuratul critic şi cumulard. Cu acest Manolescu se petrece ceva dureros: şi-a ratat şi viaţa (6 neveste!), şi opera (nu-l citeşte nimeni, a publicat nişte cărţi din compilaţii şi judecăţi de valoare uscate ca iasca). Acum, la 75 de ani, i-a apărut o Istorie a literaturii române, care aduce mai mult a Cărămidă rea, dă, Doamne, să stea – decît a operă critică. În comparaţie, Istoria lui Marian Popa e o capodoperă a talentului şi bunului-simţ. De 25 de ani, Manolescu adună, cu furca, funcţie după funcţie, din care stoarce mari profituri băneşti. La ora la care scriu aceste rînduri, el e: 1) Ambasadorul României la UNESCO; 2) Preşedintele Uniunii Scriitorilor; 3) Director general la „România literară“; 4) Profesor universitar; 5) Membru al Academiei Române. Plus nenumărate alte sinecuri.

Nu demult, cînd am fost la Paris, cineva mi-a arătat, din stradă, apartamentul pentru care Statul Român plăteşte nu mai puţin de 5.000 de euro chirie pe lună, ca să stea aşa-zisul nostru ambasador la UNESCO. Care nu prea stă, fiindcă el trage sforile aici, în ţară. Apartamentul e ultra-central, fiind amplasat aproape de Podul Alma, unde a avut accident Prinţesa Diana. Vă daţi seama cît înseamnă o chirie de 5.000 de euro pe lună? Iar leafa anuală e de 37.525 de euro, plus 8.713 de lei noi (potrivit declaraţiei de avere din 2011). Dezmăţ, pe bani publici. Iar rezultatele muncii acestui fripturist sînt nule. Nicolae Manolescu e ulcerat de ambiţii bolnave. A vrut să fie George Călinescu, dar n-a reuşit să fie decît o palidă şi tristă umbră a lui Florin Călinescu. Urît mai îmbătrîneşte! Uitaţi-vă la el ce uitătură rea are! Aşa crede el că impune autoritate? În goana lui, disperată, după bani, a născocit instituirea unui Timbru Literar. Nu singur, ci cu vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian. Au dat chix, amîndoi. Lumea e prea săracă să le bage, lor, bani în buzunar. Pentru că nu i-a reuşit şmecheria aia, Răţoiul Donald dă cu fumigene şi se bagă singur în seamă, agitînd un satîr de hîrtie deasupra capului. Tot pe motive financiare: cotizaţia! Asta e grija lui nr. 1: pomanagiul umblă cu şapca leninistă, de la un om la altul, de la o editură la alta. Am zis leninistă? Nu întîmplător: aduceţi-vă aminte cum îl tămîia „dizidentul“ de azi pe V.I. Lenin, în „Contemporanul“, din 1962. Năravul din fire n-are lecuire. Cînd debutezi ca propagandist bolşevic, nu poţi emite pretenţii să fii lider de opinie, creator de şcoală, cărturar umanist şi european. Vorba folclorului politic: „Manolescu nici nu ştii/ Cît de mic începi să fii“… Cu compasiune.

CORNELIU VADIM TUDOR

12 martie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI