Realităţi şi perspective (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Ce să mai spunem despre prietenia la toartă dintre dictatorul Traian Băsescu şi iredentiştii Laszlo Tökeş şi Viktor Orban, îndreptată, făţiş, împotriva intereselor României? Dintre multele racile care-l definesc nu numai în ţară, dar şi în lumea largă, minciuna este cea mai mare ,,virtute” a fostului cîrmaci. Traian Băsescu a minţit atunci cînd, după suspendarea lui de către Parlament, afirma ritos că nu va reveni în fotoliul suprem la „masa verde“, adică fără consimţămîntul concetăţenilor săi, dar a căutat din răsputeri, folosind cele mai murdare mijloace, să se întoarcă la Cotroceni, în pofida celor 7,4 milioane de voturi de la referendum, prin care i se cerea suspendarea. Acelaşi individ, certat rău cu adevărul şi bunul-simţ, i-a trimis cancelarului german o misivă, conţinînd o născocire demnă de „Povestirile baronului Münchhausen“. În acel mesaj, el o dezinforma grav pe Angela Merkel, susţinînd că în Constituţia României nu există nici o prevedere referitoare la suspendarea preşedintelui, deşi art. 95 este cît se poate de explicit în această privinţă. Este greu de crezut că există vreun politician, din oricare altă ţară cu regim democratic, în stare să mintă cu atîta neobrăzare. Traian Băsescu minţea de-ngheţau apele, acum 5-6 ani, cînd îi asigura pe români că peste ei nu va trece criza economică. Fostul preşedinte-jucător scornea o minciună gogonată atunci cînd declara, cu seninătate, că nu l-a cunoscut pe rapacele Sorin Blejnar, deşi, la telefon, i se adresa pe numele de botez. Fostul marinar slobozea o ditamai minciuna şi atunci cînd încerca să convingă electoratul că Elena Udrea este ,,cel mai onest candidat la Preşedinţia ţării” (atît de onestă era protejata sa, încît astăzi umblă cu brăţări de oţel la mîini). Traian Băsescu şi-a dat pe faţă întreaga măsură a capacităţii de mistificator, în momentul în care, încercînd să-şi motiveze decizia de graţiere a unei avocate din clanul său mafiot, îngăima, nespus de emoţionat, o dramă, cusută cu aţă albă, potrivit căreia inculpata are 6 copii, dintre care 2 cu dizabilităţi, iar soţul a părăsit-o, plecînd în Spania. Adevărul este, însă, unul pe dos. Toţi copiii infractoarei graţiate (de două ori, fără să fi ajuns după gratii) sînt sănătoşi, înoată zglobii în piscina familiei, supravegheaţi îndeaproape de tatăl lor, care nu s-a angajat în nici o aventură spaniolă. Traian Băsescu minte mai des decît clipeşte. Dar, ceea ce este şi mai grav, el altoieşte minciuna cu laşitatea. Cînd nu poate răspunde la întrebări incomode, care l-ar expune în faţa opiniei publice, dezvăluindu-i caracterul real şi intenţiile ascunse, el mormăie că nu ştie nimic, fiindcă n-a fost informat, că nu este implicat în nici una din faptele puse în discuţie, că el respectă, întotdeauna, Legea etc. Un asemenea preşedinte, încărcat de atîtea păcate grele, ar fi trebuit, la final de mandat, să iasă în public, la microfonul de la Cotroceni, doar pentru a prezenta scuze românilor, pe care i-a supus, timp de 10 ani, la privaţiuni şi umilinţe insuportabile. Iar, într-un ultim gest de căinţă, să fi îngenuncheat în faţa pupitrului de la care a batjocorit ţara, după care să se fi retras, pentru totdeauna, din viaţa politică. L-a văzut, însă, cineva pe Traian Băsescu manifestînd, vreodată, o cît de palidă mustrare de conştiinţă, fie şi pentru palma pe care i-a dat-o acelui copil din Ploieşti? Dimpotrivă, după un deceniu de dictatură odioasă, el se zbate, la vedere, dar şi prin unghere tenebroase, ca să ajungă în fruntea Executivului. Mă îndoiesc, însă, că românii şi l-ar dori premier. Nimeni nu poate uita că, sub oblăduirea acestui cîrpaci, ţara noastră a ajuns să ocupe, cu autoritate, ultimele locuri în mai toate statisticile comunitare. Mă mir că n-am fost exmatriculaţi din UE. Dar nu-i timpul pierdut, de vreme ce unele ţări membre s-au pronunţat în acest sens. Traian Băsescu n-are nici o tangenţă cu politica. El este un as al afacerilor dubioase, îndeosebi al celor legate de clădiri şi terenuri. Nici nu i se terminase bine mandatul, că umbla deja, hăhăind, prin toate încăperile Palatului Cotroceni, cerînd Guvernului să-i aloce o reşedinţă cu multe camere, în care să-i fie amenajate un birou de fost şef de Stat, un altul pentru secretar, precum şi paza necesară, ca nu cumva naţia să rămînă orfană de un asemenea tătuc. Mulţi se întreabă, pe bună dreptate: la ce-i trebuie un birou lui Traian Băsescu? Doar ca să aibă pe ce să-şi pună frapiera? În mod vădit, Traian Băsescu suferă de IMOBILITĂ, o boală incurabilă, care l-a atins şi pe succesorul său. Ironizînd un asemenea apetit pentru case – cît mai multe şi mai impozante -, un mucalit spunea că fostul chiriaş de la Cotroceni vrea să preia conducerea PNŢCD nu pentru a reînvia partidul lui Maniu şi Mihalache, pe care chiar el l-a făcut ţăndări, ci pentru că această formaţiune politică are de vînzare, pe bani mulţi, sediul din Piaţa Rosetti, care ar putea să intre în buzunarele unuia ,,mic, cu capul mare”, dar şi ale altor ţărănişti ,,autentici”, încălţaţi cu opinci de plastic. După ce despotul Băsescu îşi va da, cînd va dori Dumnezeu, duhul, mulţi se vor întreba: cine a fost, frate, defunctul care e dus spre ţintirim cu dricul-vapor, tras de 2 cai putere, şi neplîns de nimeni? Ne-a spus-o el însuşi, după încheierea celui de-al doilea mandat, atunci cînd se adresa prietenilor care-l însoţeau la o halbă de bere: „Am revenit la calitatea de om normal“. Toţi cei din jur îl priveau plini de admiraţie: îi sorbeau cuvintele cu nesaţ, bucurîndu-se mai mult de savoarea vorbelor sale, decît de aceea a gulerelor albe de spumă, din pahare. Noi, restul românilor, care nu eram cu halba-n mînă în acele clipe, înţelegeam clar că, timp de 10 ani, ţara a fost condusă de un om anormal.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

 

 

COMENTARII DE LA CITITORI