Am ajuns mai rău ca o colonie

in Alte știri

 

 

 

Europa ne-a ruinat economic, nu ne-a primit decît în genunchi şi numai în calitate de căpşunari. Adrian Năstase a fost arestat fără nici o probă care să-l dovedească vinovat de ceva. El, la fel ca Traian Băsescu şi toţi cei care au condus România pînă în marginea prăpastiei, ar trebui să înfunde puşcăria pe motive bine întemeiate. Adrian Năstase se laudă că ne-a adus în Uniunea Europeană. Dar cu ce sacrificii? Cu înstrăinarea Petromului, a Petromidiei şi a altor mari unităţi industriale. A fost în stare să strige de la Bruxelles că ţăranul de la Dunăre trebuie să renunţe la via producătoare de zaibăr, pentru că europenilor nu le place zaibărul. Iar Europa a fost mulţumită de jaful care s-a practicat în mai toate domeniile economiei româneşti. Ea chiar s-a declarat încîntată că nu mai consumăm pătlăgeaua autohtonă, care se topea în gură, de bună ce era. Mai nou, folosim pătlăgeaua obţinută din seminţe aduse din Europa, fiindcă noi nici seminţe nu mai avem voie să producem. Altădată, sultanul cerea haraciul, şi gata – el nu se mai amesteca în treburile noastre. Azi, Europa ni se uită şi în strachină şi ne spune ce trebuie, sau nu trebuie să mîncăm. Acum, la pîra unor tembeli care se prezintă drept ,,elita” ţării, Europa ne cere să-i judecăm pe Ion Iliescu şi pe mineri, ca să-i răzbune, astfel, pe ţărănişti, care nu au reuşit să preia Puterea în 1990. Democraţia, pentru europeni, este una, pentru noi, este cu totul altceva. Ne-am convins de asta acum 2 ani, cînd am făcut un referendum după toate regulile democratice. Dar au venit Angela Merkel, cow-boy-ul american şi alţi ciumpalaci, care au decis: referendumul vostru a fost o lovitură de Stat! Pentru prima dată, în Istoria lumii democrate, un referendum a fost socotit lovitură de Stat, pentru că aşa au vrut Angelika Merkel şi tovarăşii săi occidentali. Alegerile libere din 1990 – primele, după o lungă perioadă de dictatură – au fost contestate de Corneliu Coposu şi de oamenii săi, pentru simplul motiv că Puterea li s-ar fi cuvenit lor, întrucît ei cîştigaseră alegerile din 1946. Coposu nu făcea altceva decît ceea ce îi făcuseră, lui, comuniştii, în 1946. Şi, astfel, s-a organizat mişcarea de protest din Piaţa Universităţii, unde strălucea Ana Blandiana, ,,campioana democraţiei”. Timp de o lună, oraşul Bucureşti a fost împărţit în patru de nişte tembeli care se considerau îndreptăţiţi să-şi bată joc de o întreagă ţară. O mînă de oameni a blocat, atunci, Capitala României, timp de o lună de zile. Oriunde, în altă ţară, după numai 2 zile, piaţa ar fi fost măturată cu tulumbele de apă. Dar, la noi, nu a avut cine să o facă, pentru că nu mai existau forţe de ordine care să reaşeze lucrurile în matca lor firească. La sfîrşitul lunii iunie, pieţarii au aflat că vor fi îndepărtaţi din locul în care se instalaseră. Atunci, simţindu-se tari pe poziţie, ei au încercat, în noaptea de 13-14 iunie, să dea o lovitură de Stat. Au atacat cîteva dintre clădirile oficiale, iar ţărănistul care avea să devină ministru de Interne în următoarea guvernare rupea blocuri din pavaj şi, împreună cu alţi protestatari, le arunca înspre sediul Securităţii. Au reuşit să intre în clădirea mică, din cărămidă roşie, au devastat-o, după care i-au dat foc, dezamăgiţi că nu au găsit acolo arhiva care, între timp, fusese luată de Armată. Nu Iliescu, ci un om din anturajul său a dat telefon minerilor, să vină să salveze democraţia cu parul. E drept că au fost unii maltrataţi de mineri – nişte imbecili care au vrut să facă pe eroii. Spun imbecili, pentru că atunci cînd îl vezi pe unul că vine cu parul să te altoiască, dacă ai mintea întreagă, sau dacă îţi funcţionează normal instinctul de conservare, o iei la fugă. Am mers, în ziua de 14 iunie, la dentist, undeva, în zona Pieţei Universităţii. Am luat-o pe scurtătură, trecînd prin faţa Teatrului Naţional. Cîţiva mineri dormeau lîngă o uşă de la intrare, alţii săpau şi încercau să cureţe mizeria de pe zona verde din faţa teatrului. M-am întors pe trotuar. Două camioane cu mineri treceau pe bulevard, în ovaţiile bucureştenilor cărora nişte tembeli le contestaseră dreptul democratic de a alege pe cine vor ei şi nu pe cine dorea Coposu. Cred că venirea minerilor a salvat liniştea Capitalei şi a Ţării. Altfel, s-ar fi putut ajunge la o altă situaţie. Aşa cum s-a întîmplat cînd Corneliu Coposu s-a dus la Ion Iliescu şi i-a cerut imperios să-i cedeze Puterea. Atunci, la aflarea acestei veşti, bucureştenii au năvălit în Piaţa Victoriei, iar Coposu a fost scos de Petre Roman pe o uşă dosnică, spre a nu fi linşat de populaţie.

Se pune următoarea întrebare: de ce numai mineriada din iunie 1990 este luată în vizor, dar nu se spune nimic de cealaltă mineriadă, prin care s-a urmărit răsturnarea de la Putere a lui Ion Iliescu? S-au dus minerii la Cotroceni şi au fost primiţi ca nişte eroi la Congresul ţărăniştilor. Parcă-i văd pe Ion Raţiu, cum îi mîngîia duios faţa lui Miron Cozma, şi pe Ana Blandiana, împreună cu aia cu cipilică, de la Cluj, cum îi îndemna pe mineri să nu plece, să meargă la Palatul Cotroceni ca să-l debarce pe Iliescu. Cele două amazoane le ofereau maşini minerilor, numai să nu părăsească Bucureştii.

Oare de ce Consiliul Europei pleacă urechea la nişte oameni de nimic şi nu ţine seama şi de faptul că, spre exemplu, la Stoeneşti, au fost ucişi 32 de mineri? Adică aceia care au fost ciomăgiţi de unii sînt victime care trebuie răzbunate, iar morţii altora n-au decît să se ducă pe apa Oltului… Aşa înţelege Consiliul Europei să se amestece în treburile noastre interne? Noi să nu mai mişcăm în front, dacă nu ne ordonă Consiliul Europei? Ce ruşine! Pînă unde a decăzut neamul ăsta, de s-a ajuns ca orice neica-nimeni de pe lume să-i dea porunci pentru ca să-i judece şi să-i condamne pe cine vor alţii, dar nu pe cine vrem noi. Dacă asta e democraţie, mai bine rămîneam cu pătlăgeaua noastră sănătoasă şi cu atîtea alte minunăţii pe care le-a produs pămîntul ăsta binecuvîntat de Dumnezeu. Ce ruşine pentru starea în care am ajuns noi, dar ce imensă ruşine pentru cei care se consideră garanţii democraţiei, impunîndu-ne, nouă, să stăm în genunchi!

MANOLE NEAGOE

 

COMENTARII DE LA CITITORI