România pitorească

in Alte știri

 

 

 

Restaurante, birturi şi cafenele

din Bucureştii de altădată (4)

 

Cafenele (4)

Victor Eftimiu îşi amintea de atmosfera din cafeneaua aflată în declin: „Consumaţiile şi curăţenia localului lăsau mult de dorit, iar pianola zgomotoasă, instalată în 1913, făcea ca discuţiile să fie aprinse, exaspera vocile şi sporea tristeţea localului de culoare castanie, cu mese nude şi tărîţe pe podele. Ne duceam acolo fiindcă nu aveam unde, ne întîlneam, ne căutam (…) înghesuiţi unii într-alţii, cu paltoanele pe scaune, în fum gros, în curent sau în căldură exagerată, şi plecam cu gîndul să nu ne reîntoarcem, dar ne reîntorceam, fiindcă în altă parte nu aveam unde merge“.

Figura cea mai reprezentativă a Terasei, fiindcă stătea acolo mai mult decît alţii, a fost Emil Gîrleanu, „cu un zîmbet blînd şi ochi visători, prieten cald, iubit de toţi, veşnic strîmtorat, trimiţînd bilete directorilor de ziare sau de teatru, prietenilor mai înstăriţi, vreunui puternic al zilei (…) şi toţi îl serveau, căci toţi îl iubeau. Mînca la cafenea şi scria tot acolo, la un colţ de masă“. La masa din spate, în stînga, Camil Ressu i-a imortalizat într-un tablou pe scriitorii Ion Minulescu, Tudor Arghezi şi Corneliu Moldoveanu, pe pictorii Szathmary şi Iser, şi pe compozitorul Alfons Castaldi. Tot la Terasă, pictorul Iser îi face o schiţă lui George Coşbuc, stînd gînditor şi singur la o masă. În acest local şi-a realizat pictorul o bună parte din schiţe şi caricaturi, care au ilustrat ziarele şi revistele vremii. George Coşbuc dădea destul de rar pe acolo. Despre el se povesteşte că, într-o zi, intrase în binecunoscuta sală din dreapta, instalîndu-se în locul privilegiat. Chelnerul, necunoscîndu-l, a refuzat să-l servească, spunîndu-i că acolo e masa poeţilor şi alte persoane nu au voie să stea.

Terasa Oteteleşanu a fost demolată în 1931, iar pe locul ei s-a construit Palatul Telefoanelor, însă cei care i-au trecut pragul i-au creat o faimă nemuritoare. Un rol important în viaţa oraşului au avut-o şi cafenelele din Pasajul Român. În 1870, Pasajul Român era citadela presei bucureştene. Mulţi scriitori şi artişti locuiau în mansardele caselor de acolo. Unul dintre localurile din Pasaj era Cafeneaua Brioll, mai tîrziu numită Cazes, o cafenea după un model parizian, care avea 7 mese de biliard şi unde se putea juca şi cărţi. Alături de această cafenea era o alta: Cafeneaua La Radu, unde Bacalbaşa spunea că veneau jucătorii de meserie, trişorii, şmecherii. Despre ei, Nicolae T. Orăşanu a scris versuri pline de ironie şi umor. Deseori putea fi întîlnit în Pasajul Român şi Mihai Eminescu, mai ales în ultimul an al vieţii sale, cînd îşi purta „trupul şi sufletul răvăşit“ prin cafenelele acestui loc, înainte de a fi internat, pentru a doua şi ultima oară, la clinica doctorului Şuţu.

O cafenea cu totul aparte a reprezentat-o Cafeneaua lui Panait, cunoscută ca local al lăutarilor. Situată „în mahalaua Scaunelor, ce ţine latura stîngă a Podului Tîrgului de Afară pînă la Biserica Sfinţilor, într-o ţesătură încîlcită de uliţe şi ulicioare, pe care le-a spulberat Pache Protopopescu, cînd a tăiat bulevardul ce ducea la Gara Obor“, cafeneaua devenise un loc destinat adunării majorităţii lăutarilor din Bucureştii. Acolo, în Strada Bolintineanu, la nr. l, veneau „toţi cîţi ţineau în mînă un arcuş, o cobză, un nai ori un ţambal; se adunau ca la o casă a breslei lăutăreşti, ca la un birou de plasare“, unde puteau fi angajaţi pentru diferite ocazii: nunţi, baluri, petreceri. În acelaşi timp, localul mai reprezenta şi o şcoală pentru cei tineri, care învăţau armonia strunelor şi a naiului, într-o odăiţă alăturată. Lăutari vestiţi, ca Angheluş Dinicu, Sava Pădureanu, Dumitrache şi Năstase Ochialbi au adunat în acea mică încăpere lăutarii din mahala, de pe Străzile Sfinţilor, Melodiei şi Speranţei, formînd tarafuri vestite în epocă, atît de apreciate de publicul român, cît şi de cel de peste hotare. Acţiunea devastatoare a timpului, combinată cu deschiderea spre lumea apuseană a făcut ca societatea bucureşteană să caute a-şi abandona vechile hanuri-cetăţi pentru a se bucura de confortul şi luxul oferite de noi clădiri, care încep să adăpostească hoteluri selecte, restaurante, berării şi cafenele moderne, mai apropiate de aspiraţiile unei Capitale aflate în pas cu progresul.

Sfîrşit

LELIA ZAMANI

 

COMENTARII DE LA CITITORI