Erori din greşeală

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Motto: Perle din lucrările elevilor

 

La teza de pe semestrul I la Limba şi Literatura Română, o elevă de clasa a VI-a a scris: „În această povestire se confruntă un punct de viteji, pentru a-şi apăra vestita lor cetate, Moldova”. Ea a vrut să spună „pumn de viteji”, ceea ce era o sintagmă corectă şi frumoasă, dar a uitat să precizeze cu cine se confruntă, confundînd Cetatea Neamţului cu ţara, ceea ce este o eroare. „Oastea fusese în retragere, căci fusese învinsă de cetatea Polonia”. Această frază este edificatoare pentru mulţi copii, şcolari care vor să înveţe ceva, dar n-au nici simţul limbii, nici logică. Elevul trebuia să formuleze enunţul astfel: „Oastea era (la imperfect) în retragere, căci fusese învinsă într-o luptă anterioară”, asta presupunînd că nu ştia de cine fusese învinsă: de austrieci sau de altcineva – complement de agent -, şi nu de cetatea Polonia, un nonsens. Un alt elev, la fel de simpatic, scria în teza sa: „«Amintiri din copilărie», un volum de 4 cărţi”. El a vrut să spună că această capodoperă are 4 părţi (capitole). Dar, confuzia apare rapid cînd e vorba de paronime. Totuşi, propoziţia, dacă o privim ca pe o hiperbolă, e sublimă. În continuare, acelaşi şcolar a punctat, nemilos: „Fragmentul din manual e despre Nică cînd fugise de la şcoală din cauza Procitaniei”. Aici apar mai multe erori din greşeală. Mai întîi, uită complementul direct (o întîmplare, nişte întîmplări). Apoi, trînteşte o nemiloasă cacofonie, după care scrie greşit substantivul comun, în cazul genitiv „procitaniei”. Ultima greşeală poate fi scuzabilă dacă am considera că ,,înzestratul” elev a dorit să dea cuvîntului aceluia o tentă simbolică. În lunga mea carieră de dascăl de Limba şi Literatura Română, de care, sincer, nu mi-e ruşine, din contră, sînt mîndru, am întîlnit multe asemenea erori. M-am supărat cîteodată, dar, de cele mai multe ori, le-am privit cu îngăduinţă. Respectivul elev îi dă înainte cu inocenţă şi ne încîntă şi cu un pleonasm de toată frumuseţea – dar/ însă: „Într-o zi, Nică, un copil nu prea ascultător, merse la şcoală, dar el însă nu ştia de procitania copiilor pentru elevi nu prea buni la învăţătură”. El nu s-a lăsat şi a repetat neplăcuta cacofonie: „Nică cînd auzise spusele copiilor că îl va prociti, el fugise de la şcoală, şi după el doi hoşmalăi”. Şi această frază prezintă interes din partea profesorului de Limba Română, dar şi a oricărui alt vorbitor. Am observat că mulţi elevi nu folosesc corect timpul verbelor. Le confundă. În loc de perfectul simplu, care se impunea în acest enunţ, ei folosesc mai mult ca perfectul, total greşit, din lipsa acelui instinct lingvistic de care aminteam mai sus. Se impuneau formele verbale fireşti auzi şi fugi. În această confuzie, Damian a continuat relatarea faptelor şi nu a mai fost atent nici la acordul predicatului cu subiectul: „Creangă (aici trebuia să zică Nică) fugise cît îi scăpăra picioarele… şi pînă la urmă hoşmalăii îl pierduse”. Elevul nu simte necesitatea utilizării perfectului simplu, pentru a sugera apropierea acţiunii în timp, ci foloseşte timpul gramatical mai mult ca perfect, care exprimă o acţiune îndepărtată. El începe corect formularea enunţului, cu timpul mult iubit de olteni, dar se pierde pe parcurs şi se cufundă în mai mult ca perfect, ceea ce nu e deloc corect (sic!). „A doua zi, preotul merse la Nică şi vorbi cu tatăl lui despre el”. Este total incorect, după cum se poate observa. Trebuia să spună „vorbise cu tatăl lui despre el”. În fraza următoare, vom observa şi confuzia timpurilor. Mai mult ca perfectul se bate cap în cap cu perfectul simplu: „Cînd Nică auzise spusele preotului, se apucă de învăţat şi merse la biserică şi cînta”. Trage şi-un imperfect care trebuia continuat cu un adverb ori substantiv comun, complement circumstanţial de mod, complement direct. Practic, elevul nostru nu ştie ori nu este atent la concordanţa timpurilor. „Şi din spusele preotului, Nică se apucase de învăţat”. În această frază, se cerea folosirea perfectului compus (s-a apucat), care defineşte o acţiune trecută şi terminată, timp specific vorbitorilor regăţeni din partea de Sud a ţării, Muntenia.

GEORGE MILITARU

 

 

PAGINA 6

 

COMENTARII DE LA CITITORI