51

in Polemici, controverse

Nu, nu este vorba de Aria 51, controversata zonă din Statele Unite ale Americii, renumită prin secretul care pluteşte în jurul ei, dar şi prin rolul jucat în diverse filme americane de succes. Vorbim aici tot de 51, dar de cel de-al 51-lea stat american, nerecunoscut încă oficial, numit simplu, România. I-am aşteptat atît de mult, ani de zile, pe americani, şi acum, că tot au venit, i-am acceptat necondiţionat, am aspirat fără să gîndim valorile lor şi ne-am lăsat cuceriţi de ei, şi la propriu, şi la figurat. Am adoptat economia lor capitalistă, nu în totalitate, dar sîntem pe cale, am inspirat învăţămîntul lor, am importat armele lor, i-am primit cu căţel, cu purcel, tanc şi rachetă în interiorul şi exteriorul arcului carpatic. Ei ne conduc marionetele politice şi tot ei decid ce este mai bine pentru noi cînd e vorba de politica internă şi externă.

Putem spune că, în acest moment, pe teritoriul Daciei de ieri şi a României de azi şi a SUA de mîine, se dau lupte grele pentru supremaţie. Pe de o parte, nehotărîrea Europei de a nu ne adopta cu totul, coroborată cu slăbiciunea ei în ceea ce priveşte DNA şi alte instituţii de forţă, a făcut ca politicienii care au fost aleşi să trădeze acest neam şi să îşi cumpere libertatea şi liniştea mergînd pe la porţi străine şi vînzînd din ce nu este al lor. Dacă cel care priveşte tăcut de la Cotroceni este asociat în primul rînd cu Germania, adică un fel de european pribeag, cel mai teleormănean dintre toţi a ales să se căiască la Zidul Plîngerii, oferind Israelului o nouă piaţă de desfacere a armelor şi un nou sediu al ambasadei, în schimbul păstrării unei libertăţi îndoielnice şi a averii obţinute din salariul său de bugetar onest.

România nu se dezminte, aşadar, făcînd tumbe între Uniunea Europeană şi Statele Unite, via Israel, fără, însă, să se decidă şi fără să ofere partenerilor săi externi, oricare ar fi ei, un sentiment de siguranţă şi previziune în ceea ce priveşte politica ei externă. La fel ca şi în politica internă, unde este clar că nimic bun nu are să se întîmple, în zona internaţională, România ţine morţiş să fie văzută exact aşa cum poporul român este văzut în străinătate: incredibil de necredibil.

Chiar dacă bugetul statului îl împărţim la toţi cei veniţi să ceară, oferind, aşa cum ziceam, o piaţă de desfacere a armelor pentru diverse ţări, începînd cu SUA, trecînd prin Franţa şi Germania şi terminînd acum cîteva zile cu Israelul, imaginea de stat plin de corupţi şi neserioşi se prelinge încet în orice raport pe care orice ambasadă străină din România îl face către guvernul ei. Sîntem de rîs, dacă nu am fi de plîns. Cu cît noi devenim mai neserioşi, cu atît sîntem mai lipsiţi de repectul pe care înşişi aceşti politicieni de mucava, români infami la bază, îl cer atunci cînd încearcă să spună ceva. Pe de o parte, ne plîngem că nu sîntem admişi în Shenghen, în timp ce ridicăm ode Americii, iar pe de altă parte, ne tăiem singuri creanga în Parlamentul European cînd este vorba de absorbţia fondurilor europene. Nu avem coerenţă, nu avem o strategie clară, nu avem nimic. Avem doar nişte politicieni care aleargă speriaţi din calea legii pentru a-şi păstra libertatea, avem hoţi care mai nou vor face puşcărie la fără frecvenţă şi mai avem alţi hoţi care ne salută de peste mări şi ţări. Ruşinea asta pe care o vedem zi de zi este suportată de un popor amorf, căzut în adormire, fără puterea de a mai spune ceva, de a mai reacţiona cumva la ceea ce i se întîmplă. Românul a renunţat la onoare, la viaţa socială, la comunicate, şi a devenit individualist, preocupat de bunăstare sau, după caz, supravieţuire, la adăpostul unor speranţe deşarte.

Indiferent cît va plăti pentru ca alţii să prospere, românul va achita tăcut, ba chiar se va călca în picioare pe la ANAF ca să vireze din timp taxa de protecţie, numai ca să fie lăsat în pace şi să nu fie trimis la vreun război ipotetic sau doar în şomaj. Frica e mult prea mare. Este adevărat că mai sînt diverşi inconştienţi care de ani şi ani tot spun că vine vremea cînd poporul se va ridica şi toţi cei care au trădat şi furat ţara românească vor plăti. Ei însă ori reprezintă programe online special făcute ca să împrăştie acest demers total ipotetic, ori sînt nişte inconştienţi care încă nu înţeleg că jocurile au fost făcute şi că nu se va ridica nici un Greuceanu să mai apere România de hoţi, în condiţiile în care înşişi românii i-au ales pe acei hoţi să-i fure. Şi dacă prin absurd se va ridica să-i apere cineva, românii vor fi primii care vor sări să-l linşeze.

Pasul următor, logic şi poate chiar benefic al României, ar fi să fie declarat cel de-al 51-lea stat american, să ieşim din UE şi să devenim ceea ce ne-am dorit demult: americani sadea!

Aşa cum a devenit foarte clar pentru români, noi nu avem voie să fim naţionalişti. Aşa cum sînt americanii, francezii, nemţii, ruşii, ungurii şi alte zeci de popoare normale. Noi, cu trădătorii de neam pe care îi aplaudăm la scenă deschisă cînd mai dau cîte o mărire de salariu la bugetari, sau cine ştie ce pomeni, nu avem voie să mai ţinem cu România. Noi sîntem ai nimănui deocamdată, pentru că nici europeni nu prea sîntem şi nici cetăţeni americani nu am fost încă declaraţi. Din acest motiv, este necesar şi înţelept să se redefinească termenul de naţionalist român, de patriot român şi chiar de român ca atare. În acest mod vom putea să avem la dispoziţie cîteva puncte de referinţă, la care să ne raportăm, şi, astfel, să ne regăsim echilibrul, chiar dacă valorile pot fi false la origine. Un început ar fi ca expresia „Noi sîntem români!” să se modifice în „We are yankees!”.

Tano

 

Pădure Nebună

COMENTARII DE LA CITITORI