A nu se citi noaptea!

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

REÎNCARNĂRI CARE

NE TAIE RESPIRAŢIA (2)

 

S-a constatat că, în această parte a Africii Negre, numărul copiilor afectaţi de o astfel de malformaţie este superior numărului pe care calculul probabilităţilor l-ar putea indica şi, evident, procentului de copii care se nasc, în alte ţări ale lumii, cu un asemenea defect. Cînd bebeluşul igbo are cîteva săptămîni, părinţii săi îl duc la vrăjitor. Acesta ia în mînă un ou şi pronunţă o serie de nume ce corespund tuturor celor care s-ar fi putut reîncarna în noul-născut. Cînd oul se sparge în cele din urmă – trebuie să menţionăm că este foarte dificil să spargi un ou cu o mînă fără a-l lovi de ceva – numele care a fost pronunţat în acel moment este cel al strămoşului din viaţa precedentă a micuţului. Credinţa în copiii care se întorc apare şi la alte etnii, unde se produce un fenomen asemănător. Astfel, la populaţia Yoruba, din sud-vestul Nigeriei, copiii desemnaţi cu termenul de akibu seamănă foarte mult cu ogbanje, din tribul Igbo. Şi Nigeria are copiii săi care se întorc. În Senegal, copilului i se taie lobul urechii, pentru a putea fi recunoscut atunci cînd va apărea într-o nouă viaţă. Chiar dacă acest ritual este rezervat copiilor în viaţă, uneori, el este practicat pe cadavre, şi copiii următori, din familia respectivă, se nasc cu acea parte a corpului mutilată. Într-un sat de pe coasta senegaleză, din apropierea Gambiei, profesorul Edelstein a cunoscut 3 adulţi cărora le fusese amputată o părticică din marginea urechii. Membrii mai în vîrstă ai familiilor lor au povestit că asistaseră la amputarea aceleiaşi părţi la persoane decedate, care corespundeau strămoşilor lor. În aceste ţări găsim şi un procent semnificativ de copii care se nasc cu o malformaţie a urechii.

Psihiatrul şi medicul militar francez Henri Collomb a studiat îndelung toate aceste popoare. El scrie: „Copiii care mor la o vîrstă fragedă sînt însemnaţi pentru a putea fi recunoscuţi atunci cînd se întorc. Li se taie o bucată din ureche sau din deget, li se crestează obrazul sau pieptul, ori li se înfige un ac în picior. Chiar dacă trupul copilului va putrezi în pămînt, matricea din alarira (lumea morţilor) va fi marcată de această mutilare, la fel ca şi noul corp pe care îl va genera“. Şefii de trib afirmă că se găsesc adesea semne din naştere, în locuri marcate, pe corpul defuncţilor care s-au reîncarnat, pentru a-i recunoaşte cînd se întorc. Ei semnalează, de asemenea, că se întîmplă frecvent ca un copil să semene în mod izbitor cu o încarnare precedentă.

Stuart Edelstein crede că acei copii care se întorc reprezintă un subiect fascinant pentru cercetarea în antropologie, dar deplînge faptul că nu va fi prea curînd posibilă studierea lor, din cauza progresului tehnologic, ce va duce la diminuarea importanţei fenomenului copiilor care se întorc. La rîndul său, în lucrarea ,,The Lakhers” (,,Lakerii”), etnologul N.E. Parry, care a lucrat în regiunea Assam, din Birmania, în Asia de Sud-Est, descrie ritualurile de mutilare efectuate asupra cadavrelor, care seamănă cu ritualurile africane: „Lakerii cred că spiritul copiilor se reîncarnează într-un frate sau într-o soră, şi am văzut cazuri care vin în sprijinul acestei credinţe“.

(va urma)

SYLVIE SIMON

COMENTARII DE LA CITITORI