A nu se citi noaptea!

in Alte știri

ISTORIA CAPTIVANTĂ A MAFIEI (1)

 

La 13 iulie 1967, Tommy Lucchese cădea victimă unei tumori cerebrale. În aprilie 1969, îi va veni rîndul legendarului Vito Genovese, care va muri în spitalul deţinuţilor federali din Springfield (Missouri). Fără îndoială, ultimii reprezentanţi ai unei faimoase generaţii – însă, la fel ca afacerile, viaţa merge înainte. Joe Colombo obţinuse şefia familiei în 1963, cu deplinul sprijin al Comisiei şi cu protecţia specială a lui Carlo Gambino. Născut în 1914, Colombo a crescut în tipicul ghettou newyorkez, însă, cu toate acestea, visul său a fost, dintotdeauna, să devină medic. În realitate, intrarea lui Joe Colombo în Cosa Nostra a fost destul de tîrzie.

În 1938, cînd, la 24 de ani, se întorcea acasă, Joe a descoperit maşina tatălui său în dreptul unui apartament din împrejurimi. S-a apropiat de automobil, pentru a-i vedea mai bine pe oamenii care se aflau în interior. Pe locul şoferului se găsea corpul, fără viaţă, al tatălui său, Anthony Colombo, şi, tot fără viaţă, pe scaunul din dreapta, zăcea o tînără, de 20 de ani, despre care Joe a presupus că era amanta părintelui său. Femeii i se tăiase gîtul, iar bărbatului i se aplicase ,,cravata siciliană”. Poliţia a declarat că bătrînul Anthony încălcase o regulă importantă a Mafiei: interdicţia de a-i atinge pe copiii unui alt membru al Cosei Nostra. Se pare că respectiva tînără era fiica unui mafiot local lipsit de importanţă. Joe, însă, nu era dispus să accepte această situaţie, dorind, cu orice preţ, să-şi răzbune tatăl. Mai întîi, i-a căutat pe cei doi bărbaţi vinovaţi de moartea acestuia. ,,Torpila” deţinea o carmangerie, iar, în timpul liber, pentru a cîştiga bani în plus, făcea cîte un ciubuc de pe la şefii din zonă. Într-o noapte, pe cînd ieşea din carmangerie, cineva l-a lovit cu o bîtă de baseball în ceafă. Soţia măcelarului l-a găsit băgat într-o pungă, legat la mîini şi la picioare şi cu căluşul pus, ca să nu poată ţipa. Punga fusese agăţată de un cîrlig, în congelator. Cînd Poliţia şi medicii legişti au scos cadavrul, corpul părea o statuie de ghiaţă. Următorul obiectiv al lui Colombo a fost Mike ,,Cuţite” Slatieri, un tip care nu folosea arme de foc, ci cuţite, pe care le manevra cu îndemînare. Într-o seară, Joe Colombo l-a urmărit pe Slatieri pînă în dreptul unui bordel. Acesta apelase la serviciile unei prostituate. Colombo a aşteptat ca bărbatul să se dezbrace, şi l-a împuşcat în cap. Apoi, i-a dat 50 de dolari femeii, avertizînd-o că, dacă va mai călca, vreodată, în New York, o va omorî. Poliţia a găsit cadavrul lui Mike Slatieri aşezat pe un scaun, cu două cuţite înfipte în ochi. O parte din răzbunarea fiului lui Anthony Colombo era dusă la bun sfîrşit, însă mai rămînea în viaţă ,,Don”-ul, tatăl fetei. Joe Colombo şi-a schimbat numele şi, astfel, a pătruns în banda mafiotului. După 8 luni, timp în care a reuşit să se apropie de el, înainte de a-l împuşca în ceafă, i-a spus: „Asta e pentru tatăl meu, Anthony Colombo!”. Răzbunarea sa era împlinită, însă, după acel tragic eveniment, Joe şi-a abandonat visul de a deveni medic. I se întrezărea o îndelungată şi profitabilă carieră în Cosa Nostra.

Om de acţiune în cheiuri, perceptor de taxe, cămătar şi sechestrator în Brooklyn, Nassau şi în Aeroportul JFK, aflat, mereu, la ordinele familiei Profaci, Joe Colombo a reuşit să supravieţuiască războiului dintre Maglioco şi Bonanno, însă nu de acelaşi noroc a avut parte în războiul pe care îl purta cu cei din familia Gallo. S-a discutat foarte mult despre înţelegerea ca Joe Colombo să nu ocupe postul de şef al familiei Profaci, cu atît mai mult cu cît doi dintre candidaţi aveau mai multă experienţă: Salvatore Mineo şi Joseph Giacovelli. Însă Colombo a ştiut, dintotdeauna, cine era, de fapt, cel care deţinea puterea în Comisie. Cu o zi înainte de alegerea sa, Joe Colombo l-a vizitat pe Carlo Gambino, pentru

a-şi prezenta omagiile. După ce i-a sărutat mîna şi a pronunţat cuvintele de rigoare, în dialect sicilian, a ştiut, imediat, că Gambino, ,,Capo di tutti Capi”, îl va sprijini în lupta cu ceilalţi şefi. Gambino îl folosea pe Colombo ca pe un sclav, însă, din acel moment, în care Joe a preluat conducerea familiei Profaci, acesta a devenit o diviziune a familiei Gambino. O conversaţie înregistrată de FBI, între Sam DeCavalcante şi şeful său adjunct, Frank Majuri, confirma suspiciunile legate de lipsa de experienţă a lui Colombo – DeCavalcante: Ce experienţă are ăla (Colombo), ca să ocupe funcţia de şef?; Majuri: A desfăşurat doar mici activităţi, la sfîrşit de săptămînă, pe parcursul întregii sale vieţi. (Rîsete). Cînd Joe Colombo a fost aprobat de către Comisie, Carlo Gambino l-a sprijinit pe neofitul ,,Don” în expansiunea afacerilor şi în menţinerea graniţelor sale bine închise, pentru evitarea vreunei rebeliuni. Ceea ce nu ştia Colombo era faptul că Gambino se întîlnise, în secret, cu principalii ,,capi” ai familiei Profaci, pentru a le promite că, dacă îşi vor menţine „soldaţii” liniştiţi, familia Gambino le va da, tuturor, afaceri profitabile. În acest fel, Carlo Gambino a crezut că va putea să cumpere pacea de la familia Profaci, însă, din nou, a comis o eroare de calcul. Nu s-a gîndit la fraţii Gallo. Deocamdată, Colombo conta pe puternicul sprijin al lui Gambino, iar acesta, abia împlinind 70 de ani, reprezenta o adevărată garanţie. În primii ani, sub conducerea sa, cea care acum era cunoscută ca familia Colombo a cunoscut o perioadă de pace şi de afaceri profitabile, controlînd jocurile de noroc din Brooklyn şi Queens, furturile de mărfuri din Aeroportul JFK, distribuţia ilegală de ţigări scutite de taxe, pe toată suprafaţa New York-ului, şi controlul cămătarilor din zona Manhattan-ului.

Însuşi Joe Colombo ducea o viaţă de lux şi extravaganţă, asemănătoare cu aceea a lui Al Capone, un personaj pe care îl admira. ,,Don”-ul trăia într-o vilă din Brooklyn, avînd propria pistă de curse de cai şi un garaj pentru 20 de maşini. Un singur lucru, însă, îl deranja pe şeful familiei Colombo: puţinul respect al societăţii nord-americane, mai ales al celei anglo-saxone, faţă de italieni, pe care-i privea ca pe nişte autentici mafioţi. Filmul ,,Naşul”, al lui Francis Ford Coppola, sau cărţile lui Gay Talese şi ale celor doi Bonanno nu ajutau la schimbarea acestui mod de a gîndi. Cu permisiunea Comisiei, Joe Colombo a înfiinţat Liga Drepturilor Civile Italo-Americane, însă nu a obţinut altceva decît faptul că a intrat în vizorul agenţiilor federale care cercetau legăturile din Crima Organizată. De exemplu, Joe a organizat o manifestare a Ligii, cînd FBI-ul l-a reţinut pe fiul său, Joseph. Acesta era acuzat că a emis monede de argint – dolari comemorativi – cu o greutate mai mică decît aceea pe care trebuiau să o aibă. În plus, Joseph le vindea pe piaţa monetară internaţională la un preţ superior celui real. Liga a acţionat rapid şi, astfel, în atenţia agenţilor federali a ajuns un bărbat care se ocupa cu presele şi care a declarat că el a fost cel care manipulase greutatea monedelor, fără consimţămîntul lui Joseph Jr. Acuzaţiile împotriva lui Colombo au fost retrase. Naşul a văzut, prin aceasta, un triumf datorat presiunilor din partea Ligii, deşi eliberarea sa fusese obţinută în cel mai pur stil mafiot. Oamenii lui Colombo i-au dat o sumă enormă de bani celui care se ocupa cu presele şi i-au promis că familia va avea grijă de soţia şi de cei 3 copii ai bărbatului. „Dacă îţi ţii gura în timpul celor 4 ani de detenţie, familia va avea grijă de ai tăi. Fiii tăi nu vor avea, niciodată, probleme”, i-au spus aceştia.

Liga creată de Joe Colombo începea să apară în titlurile diferitelor mijloace de comunicare, însă acest fapt nu le-a picat prea bine membrilor Comisiei, care încă purtau amintirea acelei Federaţii Democratice a Organizaţiilor Italo-Americane, FIADO, care a avut, în perioada anilor ’60, o mare popularitate în rîndul comunităţii italiene, odată cu organizarea unei campanii naţionale împotriva imaginii pe care o afişa despre ea popularul serial ,,Intangibilii lui Elliot Ness”. FIADO a iniţiat un boicot împotriva firmei de ţigarete Chesterfield, principalul sponsor al serialului. După 3 luni de boicotare din partea italienilor din Statele Unite, firma proprietară a Chesterfield a decis să îşi retragă anunţurile. De exemplu, printre izbînzile Ligii create de Colombo se număra şi faptul că a reuşit să obţină ca în scenariul filmului ,,Naşul” să nu apară, niciodată, cuvintele „Mafia”, sau „Cosa Nostra”. În schimb, Colombo i-a asigurat pe producătorul şi pe regizorul filmului că, în timpul difuzării acestuia, nu vor avea nici o problemă cu sindicatele industriei cinematografice. A reuşit, de asemenea, ca directorul FBI-ului, J. Edgar Hoover, să accepte protestele împotriva imaginii italienilor ce reieşea din seria de televiziune ,,FBI”, astfel că producătorii seriei au fost obligaţi să elimine stema oficială a Agenţiei federale din toate episoadele. O altă izbîndă a fost determinarea unei firme care producea sos de tomate să elimine jargonul italian folosit în reclama televizată a acesteia. De fapt, ceea ce voia Joe Colombo să obţină prin Liga sa Italo-Americană era să schimbe proasta impresie a anglo-saxonilor şi a nord-americanilor despre italieni. Activitatea desfăşurată de bătrînul Joe în cadrul Ligii l-a determinat pe acesta să neglijeze afacerile familiei sale, situaţie periculoasă, care atrăgea atenţia mass-mediei asupra diferiţilor şefi ai Cosei Nostra.

Pe 28 iunie 1971, de Ziua Unităţii Italiene, Joe Colombo a fost eroul principal, însă nu a fost singurul. Pe neaşteptate, Carlo Gambino a apărut printre oamenii care celebrau acea zi specială, pe străzile Micii Italii. Acela trebuia să fie un mesaj pentru Colombo, care transmitea, clar, faptul că şefii Cosei Nostra nu vedeau cu ochi buni atracţia pe care o simţea şeful familiei Colombo pentru mass-media. Joseph DeCicco şi-a dat demisia din conducerea Ligii, invocînd motive de sănătate. Tony Scotto, responsabil de cheiurile familiei Gambino, a respins postul rămas vacant, pe motiv că avea prea mult de muncă. Acesta era semnul cel mai evident că şefii Comisiei îşi retrăgeau sprijinul faţă de Ligă şi, implicit, faţă de Joe Colombo. În aceleaşi zile, unul dintre cei mai periculoşi inamici ai lui Colombo era pus în libertate, după ce executase o îndelungată condamnare, într-o închisoare federală de maximă securitate. Joe ,,Nebunul” Gallo era în stradă, iar dorinţa sa de putere nu scăzuse deloc, în acea celulă strîmtă, în care îşi petrecuse cîţiva ani buni. Cînd Joe a ajuns, cu un taxi, în vechiul său cartier din Brooklyn, lucrurile se schimbaseră. Larry Gallo murise de cancer, în 1968, iar celălalt frate al său, Albert, făcuse ca familia sa piardă destul de multă putere. Albert nu avea spiritul dur al fratelui său Joe, însă situaţia se va schimba. Colombo, suspectat, din ce în ce mai mult, de către şefii familiilor din ţară, pierdea sprijinul lui Carlo Gambino şi al Comisiei. Cu Joe ,,Nebunul” pe străzi, tensiunile dintre „soldaţii” lui Colombo şi cei din familia Gallo îşi făceau simţită prezenţa din ce în ce mai mult în New York. Joe Colombo ştia ce îl aşteaptă, de aceea a şi decis să se retragă în mod strategic, pentru a căuta sprijinul mai multor şefi din Cosa Nostra. După cîteva săptămîni, „soldaţii” săi au început să invadeze teritoriile celor din familia Gallo şi pe cele ale altor familii, purtînd afişe ale Ligii, de la o petrecere organizată de Colombo pentru sărbătorirea Zilei Unităţii Italiene. Oamenii lui Joe Gallo şi ai celorlalte bande au intrat în magazinele italiene şi au smuls afişele. Doar magazinele din cartierele care se aflau sub controlul familiei Gambino şi-au exprimat, deschis, refuzul acelor afişe. Mulţi dintre „soldaţii” familiei Colombo l-au informat pe Naş despre ce se întîmplase cu oamenii lui Gallo. În sfîrşit, luni, 28 iunie 1971, evenimentele au luat o întorsătură radicală. În acea zi, zeci de mii de italo-americani mergeau printre indicatoarele stradale instalate pe Columbus Circle, din New York. Entuziasmul datorat petrecerii inunda toate colţişoarele străzilor, decorate cu mari pancarte, care sugerau mîndria de a fi italieni, pe aria ,,Corul robilor”, din opera ,,Nabucco”, de Giuseppe Verdi. ,,Trăiască Italia!”, ,,Facem parte din Statele Unite!”, ,,Italia şi Mîndrie!” şi alte sloganuri asemănătoare erau cel mai des auzite.

În acea dimineaţă însorită, Joe Colombo a ajuns la locul unde se ţinea festivitatea, însoţit de bodyguarzii săi. Cei mai apropiaţi sfătuitori ai şefului au încercat să-l convingă să nu participe la acea petrecere. Era prea multă lume, situaţie care îngreuna protejarea lui Colombo, în caz că cineva încerca să-l atace. „Soldaţii” lui s-au împrăştiat în toată piaţa, pentru a anihila orice atentat care ar fi putut pune în pericol viaţa Naşului. Apariţia lui Joe Colombo în Columbus Circle a fost apoteotică. Sute de persoane l-au înconjurat, în cîteva secunde, pe şeful familiei Colombo, în timp ce acesta le strîngea mîinile, săruta copiii şi îi îmbrăţişa pe oamenii cei mai de încredere. Dintr-o dată, mai mulţi ziarişti autorizaţi s-au apropiat, cu scopul de a obţine declaraţii de la Joe Colombo. Unul dintre ei, un tînăr de culoare, care avea un Bolex de 16 milimetri, îşi mută camera şi îl filmează pe Colombo vorbind cu alţi reporteri. Apoi, tînărul îşi coboară camera şi scoate din geanta pe care o purta de-a curmezişul pieptului un pistol automat, de 7,65 milimetri. Fără să fie văzut de bodyguarzi, falsul ziarist pune pistolul în dreptul capului lui Colombo şi trage de trei ori. Bărbatul se prăbuşeşte la pămînt, cu părţi din creier împrăştiate în jurul său. Unul dintre ,,soldaţii” familiei şi-a scos arma şi a tras în atacant, care fugea, uitîndu-se în urmă. Prima împuşcătură, care îl nimeri în picior, îl doborî, iar a doua, ţintită între ochi, îl omorî. Bătrînul Joe Colombo a fost transportat la apropiatul Spital Roosevelt, unde a fost resuscitat timp de 5 ore. Chiar în acea noapte, un membru al echipei de chirurgi a transmis presei că Joe Colombo se afla în afara oricărui pericol, însă pierderea massei encefalice îl lăsase pe ,,Don” complet paralizat, fără a putea vorbi, auzi, sau merge. Naşul a trăit în stare vegetativă timp de 7 ani, pînă cînd s-a stins, în 1978.

Cercetările Departamentului de Poliţie din New York duceau spre un singur suspect – Joe ,,Nebunul” Gallo. Detectivii de la omucideri au descoperit că atacantul, Jerome A. Johnson, în vîrstă de 25 de ani şi de rasă neagră, fusese deţinut în aceeaşi închisoare federală în care se aflase şi Joe Gallo. Mai mulţi gangsteri din Harlem au fost interogaţi, dar nici unul dintre ei nu a putut să garanteze că l-a văzut pe Johnson în compania lui Gallo, sau a vreunuia dintre oamenii acestuia. Detectivii au aprofundat cercetările şi au descoperit că „Johnson s-a aflat în legătură doar cu un gangster de culoare albă”. Se pare că Jerome A. Johnson era un client fidel al unui local de homosexuali, de pe Strada Christopher, în Village. Localul îl avea ca proprietar pe Paul DiBella, un ,,soldat” al familiei Gambino, şi era administrat de Michael Umbers, un cunoscut traficant de pornografie şi asociat al familiei Gambino. Umbers şi Johnson au fost văzuţi împreună în timpul săptămînii anterioare atacului împotriva lui Joe Colombo. Poliţia nu a putut găsi probe suficiente ale implicării lui Carlo Gambino în tentativa de asasinare a şefului familiei Colombo, deşi exista convingerea că Don Carlo fusese cel care ordonase executarea lui Colombo. La sfîrşitul anului 1971, şeful familiei Gambino ocupa, deja, cea mai înaltă poziţie în cadrul Comisiei Naţionale a Cosei Nostra. În conclavul de şefi s-a decis, în unanimitate, faptul că succesorul la conducerea familiei Colombo trebuia să fie pe placul lui Don Carlo. Candidatul era Vincent Aloi, un băiat bun, de 38 de ani, fiul unui prieten al lui Gambino şi prieten chiar al lui Tommy, fiul mai mic al lui Don Carlo. Şeful familiei Gambino a reuşit să-l convingă pe Joe Colombo să-l accepte pe Vincent drept ,,caporegime” al familiei sale. Acum, tînărul Aloi deţinea maxima putere a familiei, cu ajutorul lui Gambino. Liga Italo-Americană de Drepturi Civile a dispărut din comunităţile italiene. Cu Colombo şi Liga sa supuşi la tăcere, Carlo Gambino a domnit peste Crima Organizată din New York, deşi mereu a refuzat să fie numit, în mod oficial, ,,Capo di tutti Capi”. El nu avea nevoie de asta, din moment ce cuvîntul său în cadrul Comisiei, în Cosa Nostra şi în cadrul Mafiei era, pur şi simplu, lege.

Joe Gallo s-a mutat, împreună cu soţia sa, într-un apartament situat pe Strada 14, în Manhattan, şi s-a înconjurat de trupele rebele, un fel de gardă pretoriană. Imaginea sa în faţa celorlalţi „soldaţi” era a adevăratului învingător al războiului Gallo-Colombo, însă el ştia, în adîncul sufletului, că nu cîştigase nimic. La jumătatea lunii ianuarie a anului 1972, Joe ,,Nebunul” s-a întors din exilul său şi şi-a petrecut timpul plimbîndu-se prin cele mai faimoase baruri şi restaurante ale oraşului zgîrie-norilor. Putea fi văzut alături de fratele său Albert, stînd la masa numărul 10 din Sardi’s, în plin Times Square. În scurt timp, figura lui Joe devenise populară şi el a început să se amestece cu lumea din Broadway. La masa sa stăteau personaje precum producătorul şi regizorul Neil Simon, actriţa Joan Hackett, sau actorul Jerry Orbach. Dar, în pofida popularităţii sale, Carlo Gambino nu era la fel de naiv ca Joe Colombo şi nu avea de gînd să permită ca Joe Gallo să treacă de linia impusă de atotputenicul şef al Cosei Nostra. La mijlocul lunii martie, Gallo a fost convocat de Carlo Gambino, care i-a recomandat să fie un băiat bun. „Vreau străzi paşnice, pentru a putea face afaceri profitabile. Dacă le tulburi, vei provoca o asemenea situaţie, încît nu vom mai putea derula aceste afaceri, şi, atunci, te voi obliga să plăteşti pentru asta”, i-a spus Don Carlo. ,,Ce treabă dată dracului vreţi să fac, Naşule?”, a întrebat Gallo. Gambino, cu acel surîs care îl caracteriza, i-a zis: „În primul rînd, vreau să nu mai intervii în operaţiunile mele din Estul Harlem-ului. Vreau să-ţi iei mîinile murdare de pe afacerile mele şi de pe droguri. Acela este, acum, teritoriul meu“. Însă cuvintele acelea nu au avut efect asupra lui Joe Gallo. Incidentul va fi relatat de revista ,,Time”, cu un titlu simbolic: „Gallo îl scuipă pe puternicul Gambino”. Fără îndoială, Joe Gallo se îndrepta spre moarte înfruntîndu-l pe Carlo Gambino. Pe 12 martie, Joe a decis să invadeze, cu „soldaţii” săi, Harlem-ul lui Gambino şi să ocupe mai multe localuri cu jocuri de noroc, controlate de Carmine ,,Şarpele” Persico, îndepărtat din afaceri din cauza faptului că îndeplinea o sentinţă de 14 ani, pentru sechestrare, într-o închisoare federală din Atlanta. În ziua de 17 martie, Gallo, divorţat de soţia sa, s-a căsătorit cu o asistentă medicală, numită Sina Essary, şi a adoptat-o pe fiica acesteia, în vîrstă de 10 ani.

Pe 7 aprilie, Joe, Sina, Carmela Gallo şi garda sa de corp, Pete ,,Grecul” Dipioulis, s-au întîlnit, pentru a sărbători cei 43 de ani ai lui Joe Gallo. Pe la orele 15,00, Joe şi însoţitorii lui s-au îndreptat spre restaurantul său preferat, ,,Umberto’s Clam House”, de pe Strada Mulberry, în Mica Italie. După o oră, 4 bărbaţi, înarmaţi cu pistoale, au intrat în local. Doi dintre ei au început să caute masa unde se afla Joe Gallo, care nu şi-a dat seama de descinderea ,,torpilelor” în local, însă Sina, soţia lui Joe, şi Carmela Galo, da. Joe a privit chipurile celor două femei şi a văzut în ochii lor un amestec de surprindere şi de teroare. În acel moment, Gallo şi Dipioulis s-au întors spre locul în care se uitau femeile. Garda de corp era pe punctul de a se ridica, pentru a-şi scoate arma din teacă, însă a auzit o voce, care i-a spus: „Tu, fiu de căţea!”. În cîteva secunde, magazinul de fructe de mare s-a transformat într-un cîmp de bătaie. Două gloanţe îl atinseseră pe Pete ,,Grecul” Dipioulis – unul dintre ele, chiar în cap. Altele două l-au nimerit pe Gallo – unul în genunchi, ceea ce l-a făcut să cadă la podea, iar altul în stomac. De durere, a pierdut arma. Joe ,,Nebunul” striga la soţia lui, paralizată de frică, să-i arunce un pistol, în acelaşi moment în care unul dintre executori s-a apropiat, pe la spate, şi l-a împuşcat în cap. Gallo era mort cînd cei 4 au fugit, s-au urcat într-un Ford negru şi au dispărut.

Din cartierul său general, Albert Gallo, moştenitorul bandei de rebeli, a decis să contraatace. Primele obiective au fost importanţii ,,capi” ai mai multor familii: Alphonse Persico, fratele lui Carmine şi al lui Joe Yacovelli, din familia Colombo, şi Nick Bianco, un mafiot aflat sub conducerea lui Raymond Patriarca, şef al familiei din Noua Anglie, care participase la medierile din timpul războiului Gallo-Profaci, cu aproape un deceniu în urmă. Micile bătălii dintre cei din familiile Gallo, respectiv Colombo au continuat în următoarele luni, cu consimţămîntul lui Carlo Gambino. Ideea machiavelicului Don Carlo era următoarea: cu cît sînt mai mulţi morţi în ambele bande, cu atît mai mult s-ar destabiliza familiile, ceea ce le-ar face să piardă puterea, în diferite sectoare. Gambino era mereu atent la aceste situaţii, pentru a le anexa familiei sale.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI