A pierdut o bună ocazie de a tăcea…

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Asumarea Pactului Hitler-Stalin, o greşeală surprinzătoare a lui Vladimir Putin

 

Personal, încerc să-l înţeleg pe Vladimir Putin. El a vrut să găsească o justificare a Pactului Ribbentrop-Molotov (cunoscut şi ca Pactul Hitler-Stalin) semnat la Moscova, la 23 august 1939. Cu 1 an înainte, în 1938, fusese semnat Acordul de la München, prin care Marea Britanie şi Franţa capitulaseră, diplomatic, în faţa lui Hitler. De ce n-ar fi făcut-o şi Stalin, care, oricum, n-a vorbit, niciodată, în numele democraţiei? Mai ales că Protocolul secret al Pactului prevedea importante rapturi teritoriale, printre care şi Basarabia românească. Iar, după numai 1 an, acest Pact avea să servească drept argument pentru anexarea Basarabiei şi – drept compensaţie pentru stăpînirea românească din perioada interbelică – a Bucovinei de Nord. Este puţin probabil ca Vladimir Putin să nu fi cunoscut urmările acelei înţelegeri, dintre cei doi mari răufăcători ai Istoriei. Toată pledoaria lui, de elogiere a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, o fi adevărată, dar, după expresia lui Titu Maiorescu, „nu e în chestie“. E bine că URSS-ul s-a mobilizat şi l-a respins pe duşmanul de moarte pînă înapoi, în bîrlogul său de la Berlin. Dar e rău că acelaşi URSS n-a dat înapoi teritoriile furate de Stalin cu acordul lui Hitler. Şi astfel se face că, din acel război, omenirea s-a ales cu un cadavru (Hitler) şi cu un super-tiran, întărit cu sprijinul lui Churchill şi Roosevelt (Stalin). Şi-l asumă Putin pe Stalin? Fiindcă acesta e fondul problemei. Aflată alături de el, Angela Merkel nu şi l-a asumat pe Hitler, dimpotrivă, a avut demnitatea să afirme că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost ilegitim – termen diplomatic, elegant, dar deosebit de categoric. Femeie de bun-simţ, ea n-a suflat o vorbă despre stăpînirea de către URSS şi, mai apoi, Rusia, a oraşului Könnigsberg (actualul Kaliningrad), unde, la 1724, s-a născut marele filozof Immanuel Kant.

Dar rana rămîne tot rană şi aşa ceva nu se cicatrizează.

A trebuit să vină acest jubileu, al celor 70 de ani de la sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, pentru a înţelege, cu toţii, cum se raportează Moscova la acele evenimente. Nu, dragă Vladimir Vladimirovici Putin, Pactul Ribbentrop-Molotov n-a fost nici bun, nici necesar. Acel nefast lagăr al popoarelor, URSS-ul, s-a servit de Germania hitleristă pentru a-şi satisface poftele imperialiste, anunţate de Testamentul lui Petru cel Mare, după care, cînd Wehrmachtul a ata cat-o, a devenit victimă. Legitim şi necesar n-a fost acel pact criminal, ci războiul prin care România şi-a recăpătat Basarabia şi Bucovina de Nord. Te-am înţeles cînd ai defilat cu portretul tatălui tău, luptător în acel război. Dar, dă-mi voie să defilez, şi eu, cu portretul tatălui meu, erou în acelaşi război, rănit la Odessa. Istoria judecă pe termen lung, are altă unitate de măsură. Dacă şeful statului rus elogiază o crimă împotriva umanităţii, el îşi tîrăşte ţara într-o aventură periculoasă. Îl priveşte, dar e dreptul nostru, al celor care au pătimit şi încă mai pătimesc după pupăturile, de la distanţă, ale celor doi mustăcioşi, să luăm atitudine. Eu, unul, trăiesc o mare mîhnire sufletească. Nu-mi vine să cred că un om inteligent şi vertical, cum este Vladimir Putin, poate fi prizonier al trecutului. El ar trebui să uite şi de Hitler, şi de Stalin, fiindcă are şansa să ocupe în Istorie un loc mult mai bun decît ei. De ce-şi compromite el şi prezentul, şi posteritatea?

Corneliu Vadim Tudor

12 mai 2015

COMENTARII DE LA CITITORI