A venit Paştele!

in Tabletă de scriitor

Timpul nu are a sta locului, în ciuda capriciilor vremii, dar mai ales ale oamenilor. Cu toate acestea, de la un an la altul, de la o zi la alta, lumea se schimbă. Spre exemplu, să zicem, cel care cu vreo cîţiva ani în urmă era şcolar, azi e ditamai bărbatul, bine făcut, cu ochelari pe nas, la volanul unei maşini de-ţi stă ceasul inimii în loc. Fiecare generaţie, cu lumea ei, cu mersul ei. Odată cu trecerea zilelor, a anilor, vin şi trec şi sărbătorile creştine, pe care le ştim de cînd am deschis ochii, pe acest pămînt, şi le-am moştenit cu sfinţenie de la înaintaşi. Cu această ocazie, e bine să ne dăm mîna şi să ne cerem unii altora iertare… Pentru că lumea asta, noi o facem, chiar dacă este compusă din bogaţi şi săraci, cu belşug pentru unii şi cu neajunsuri pentru cei mai mulţi. Fiecare om, în felul lui, cînd este vorba de o sărbătoare creştină, face tot ce îi stă în putinţă să se bucure împreună cu familia, aşa cum a deprins de la ai lui… Şi am auzit de foarte multe ori, de la oameni simpli, că ei chiar cred în rugăciune, în puterea divină… Şi tot de la ei am auzit că dacă nu crezi în Dumnezeu, degeaba te-ai născut, fiindcă ai trecut ca o umbră pe acest pămînt… Şi am auzit astfel de vorbe de cînd am început a percepe cum e rostul vieţii, ce ai voie să faci şi ce nu, pentru ca să trăieşti în pace deplină cu tine şi cu sufletul tău. Astfel vorbeau ţăranii din satul meu, şi am învăţat de la mama, o femeie cu patru clase, că oriunde vom merge, fără de credinţă şi ţară, vom fi ai nimănui… Ce vreau să spun, însă, este că dacă lumea s-a schimbat şi se va schimba mereu, după mersul firesc al vremurilor, e bine să dăm dovadă de omenie şi de mai multă înţelegere, mai cu seamă atunci cînd mergem la biserică de Paşti, în noaptea de Înviere… Unde poate fi mai frumos să-ţi dai mîna întru împăcare, dacă nu în Biserică?… Aşa am văzut la mama, care nu prididea, la vreo sărbătoare, să nu se împace cu sătenii, cu care, de altfel, nu avea nimic de împărţit, dar se mai isca din cînd în cînd între ei şi cîte o ceartă. Pentru că fiecare sătean avea orgoliul lui, nemulţumirile care îl făceau să-şi iasă din fire şi să fie slobod la gură, ca apoi să regrete.

De la sătenii mei am învăţat ce este împăcarea, în noaptea de Paşti, înainte de a lua sfînta împărtăşanie, în casa Domnului. Oamenii, deopotrivă, se iertau unii pe alţii, se îmbrăţişau, cerîndu-şi iertare pentru cele făcute… Şi vedeam cum se luminau feţele, cum vorbele lor deveneau tot mai calde, că ne îndemnau parcă şi pe noi, cei tineri, să facem la fel. Ce bucurie! Mai mare bucurie ca aceasta nici că exista: să ştii să ierţi şi să laşi de la tine, iar Dumnezeu, la rîndu-I, te va ierta pentru păcate… Aşa e frumos: acum, cînd sărbătorile Paştelui sînt la ele acasă, în casa românilor, cu hrana pascală pe masă, să fim buni. Din păcate, azi, observăm cu amărăciune că nu mai e nimic din viaţa patriarhală de altădată, pe care am trăit-o şi eu în satul meu, cu oameni cumsecade, modeşti, care ştiau să-şi ceară iertare… Vedem cum sărbătorile au devenit prilej de îndestulare a trupului, de gîlceavă şi ură, de multe ori, soldîndu-se cu evenimente tragice, care, în anii copilăriei mele, nici măcar nu-ţi puteai închipui că s-ar putea petrece… Asta e realitatea… Şi e păcat ca, la asemenea sărbători, să trăieşti în fală şi indiferenţă faţă de semenul tău. E păcat, mare păcat, că se întîmplă atîtea grozăvii pe lumea aceasta, uitînd că Dumnezeu comunică, prin inima noastră, cu fiecare apropiat de-al nostru. A venit Paştele, să ne bucurăm în linişte şi pace şi întru Bunul Dumnezeu, pentru bunătatea Lui faţă de noi, să-I cerem iertare.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI