ABOLIREA GRANIŢELOR? (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

În politică nu poţi greşi decît o singură dată. Fiecare greşeală gravă este sancţionată de opinia publică, de Istorie. Se cunosc cazurile unor personalităţi româneşti, dar şi străine, care, după erori mai mult sau mai puţin răsunătoare, au avut bunul-simţ să se retragă. Iar pentru unele dintre acestea nici măcar nu erau ele vinovate. Desigur, noi vorbim aici despre vremuri apuse, în care mai existau o logică a evenimentelor şi un forum care să sancţioneze cu asprime deraierile. Nu acesta este, însă, cazul timpurilor pe care le trăim. Împinşi în faţă şi plătiţi de către forţe străine de Neam şi Ţară, pretinşii noştri democraţi şi elitişti sfidează, cu brutalitate, opinia publică, irită şi instigă, mistifică adevărurile Istoriei Naţionale şi, în final, trădează această ţară într-un mod pe care nu mă sfiesc să-l numesc criminal. Practic, tot ceea ce fac publicaţiile „România liberă“, „22“, „Timişoara“, „Ultimatum“, „România literară“ şi alte cuiburi ale agenturilor străine este îndreptat împotriva integrităţii teritoriale a României. Acum, la aproape 10 luni de la evenimentele din decembrie, lucrurile sînt foarte clare. Lumea se dezmeticeşte, vălul minciunii şi al diversiunilor s-a ridicat de pe ochii românilor. Iar campania furibundă, declanşată în ultimele zile împotriva revistei „România Mare“, este grăitoare pentru următoarele realităţi: apariţia noastră le-a stricat toate socotelile. Marea adeziune populară în jurul acestei publicaţii îi înfurie peste măsură şi se află în situaţia fără ieşire de a-şi servi, totuşi, patronii de peste graniţă, riscînd să fie condamnaţi de către Poporul Român. Exemplele sînt prea numeroase ca să mai insistăm asupra lor. Iată, bunăoară, principala revistă a Uniunii Scriitorilor, „România literară“, care, din ianuarie şi pînă în august, aşadar timp de 8 luni, n-a luat sub nici o formă atitudine faţă de evenimentele grave care se petrec în Ardeal. Ba, mai mult, din exces de zel faţă de semnatarii Declaraţiei de la Budapesta, care o patronează din exterior, această înveninată publicaţie ne pune tot pe noi la zid, luînd apărarea pastorului Tökes, care, nu-i aşa, este un redutabil campion al democraţiei.

Iată şi „România liberă“, care, după cîteva articole scrise în primele luni, de către Corneliu Vlad – excelente luări de poziţie faţă de fundamentalismul maghiar şi sprijinitorii săi de aiurea -, a primit ordin, între timp, să schimbe total macazul şi să prezinte problemele Ardealului drept o… diversiune!

Să vezi şi să nu crezi. Diversiune, desigur, simt miile de profesori şi elevi români alungaţi cu ocări grele şi ameninţări de pe la vetrele lor, diversiune sînt bisericile româneşti arse şi statuile mîndriei naţionale profanate, tot diversiune sînt atacurile bandelor de asasini unguri împotriva trenurilor cu care mai îndrăznesc bieţii români să mai circule prin ţara lor şi, în fine, tot diversiune este politica tenace, diabolică, a capilor UDMR, care au ajuns să părăsească, în bloc, Parlamentul, pozînd în mari victime, după care exponentul lor cel mai intolerant, Domokos Geza, s-a dus direct la Aeroportul Otopeni, s-a urcat în avionul Companiei ungare Maiev (unde are în permanenţă un loc rezervat) şi a aterizat la Budapesta! La ora cînd redactez acest articol, luni la prînz, mai multe telefoane mă anunţă că profesorii maghiari de la Liceul nr. 33, din Bucureşti, în frunte cu acest Iudă bătrîn, pe nume Rudolf Pufulete, au izgonit din şcoală şi ultimele două clase de elevi români! Am dinainte un text incredibil: denunţul pe care l-au adresat recent preşedintele U.D.M.R. din Bucureşti, Bara Gyula, şi preşedintele Comitetului părinţilor elevilor maghiari, de la Liceul nr. 33, Nagy Jozsef, către cine credeţi (?) tocmai către Comitetul de la Helsinki. Românii sînt acuzaţi în acest text iresponsabil de toate relele fasciste, inclusiv de deznaţionalizarea accentuată a maghiarilor! Iar în vremea asta, copiii românilor plîng pe la porţile şcolii, în toiul anului de învăţămînt. Ce să mai vorbim despre vizibila legătură dintre Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor şi Ministerul de Externe maghiar? A spus cel dintîi că „România Mare“ este revistă de esenţă fascistă, hop şi cel de-al doilea, cu aceeaşi acuzaţie revoltătoare şi mincinoasă, noroc că diplomaţia română i-a răspuns impecabil! Toate astea sînt diversiuni, bineînţeles, ele, de fapt, nici nu există – o spun direct şi fără ruşine domnii de la „România liberă“. Cine îi învaţă? Cine îi plăteşte? Cine a avut interes să le expedieze cele mai luxoase maşini tipografice, care costă milioane de dolari, în timp ce alte cotidiene n-au de nici unele? Cine i-a tot chemat prin Canada, S.U.A., Franţa, Anglia şi Ungaria (ei, da, Ungaria) pe ziariştii de aici? Pentru ce se pregătesc ei oare? Avalanşa inimaginabilă de articole calomnioase, declanşată de acest ziar-torpilă împotriva noastră, nu ne miră. Ba, chiar ne face fericiţi, înseamnă că „România Mare“ şi-a atins scopul şi că adevărurile spuse de noi au început să usture. Nici un cuvînt murdar al limbii noastre nu a fost uitat de acest ziar, care se pretinde al intelectualităţii şi al înţelegerii creştine (doar are şi un supliment bisericos!) – rînd pe rînd, sau concomitent, am fost făcuţi lichele, ticăloşi, hiene, cîini securişti şi, fireşte, fascişti! Acesta e un cuvînt foarte drag mai ales d-lui Ully Vălureanu, care visează fascişti cu ochii deschişi, îi prinde şi el de unde apucă şi îi predă de guler tribunalelor internaţionale. Şi de ce sîntem noi fascişti, domnilor colegi? Pentru că ne apărăm ţara şi nu vrem ca ungurii să-i mai linşeze, să-i mai umilească, să-i mai alunge pe români de pe la vetrele lor? Pentru că am luat atitudine faţă de un rabin ipocrit şi periculos (care nu reprezintă, în nici un caz, poporul evreu, ci doar interesele lui proprii!), de sub condeiul căruia au ţîşnit de două ori, şi în 1980, şi în 1990, cele mai scelerate acuzaţii împotriva lui Mihai Eminescu, acest Mesia al românilor? Numindu-1 fascist, huligan şi rasist pe Eminescu, acest rabin, care nu vă face cinste, a jignit întreg Poporul Român, pentru că orice Poet Naţional este exponenţial pentru poporul care l-a născut Şi de ce, oare, domnule Ully, te-ai radicalizat atît de brusc încît ai ajuns să semeni cu „Mielul turbat“ al lui Aurel Baranga – dramaturgul evreu care a fost o lumină în cultura română şi bine ar fi dacă ar mai învăţa unii din spiritul său senioral? Oare de ce nu te uiţi, domnule Ully, la odraslele de fascişti, care îţi sînt colegi de ziar, de ce ne acuzi pe noi de toate păcatele antisemitismului? Pe scurt, de ce agiţi o chestiune extrem de primejdioasă şi falsă, cînd este ştiut că românii (inclusiv noi!) şi-au iubit şi îşi iubesc evreii? Nu crezi că ai cam sărit peste cal, că tot îţi place şahul?! Ne ameninţaţi şi ne şantajaţi tot timpul cu comunitatea internaţională, că o să vedem noi ce-o să păţim, dacă nu ne lăsăm dresaţi cu biciuşca, ne acoperiţi de cele mai murdare acuzaţii pentru că iubim acest popor mai presus decît orice pe lume?! Hai să vă spunem noi ceva: comunitatea internaţională, ca şi marile trusturi economice, or să vă lepede foarte curînd din braţe, pentru că ele nu doresc să coopereze cu România în răspărul Istoriei, împotriva opiniei publice româneşti, ele doresc să-şi pună temeliile aici pe un sol liniştit, nicidecum furtuna? – ori voi, agitînd ţara, o tulburaţi nepermis de mult, încurajaţi cele mai extremiste tendinţe, care, dacă ar fi lăsate în voia lor, ar instala cîte un guvern în fiecare lună. Ori aşa ceva nu se poate, nouă nu ne este indiferent ce se întîmplă cu ţara asta şi veţi plăti pentru toate fărădelegile comise, pentru şocarea psihică neîntreruptă a acestui popor. Degeaba agitaţi iar aşa-zisele noastre păcate din vremea lui Ceauşescu – toată lumea ştie că noi n-am greşit nici mai mult nici mai puţin decît Octavian Paller, Domokoş Geza, Kiraly Karoly şi alţi foşti membri ai C.C. al P.C.R., decît Nicolae Manolescu, care a redactat şi a patronat, ani de zile, manualele liceale de limba şi literatura română (care începeau şi se sfîrşeau cu portretele cunoscute) decît alţi aşa-zişi revoluţionari care au scris cărţi şi scenarii de filme cu tot felul de activişti buni şi foarte buni, care tot dădeau ei peste plan, şi iar dădeau, de se mira şi Sucă al lui Stalin, adică Dan Deşliu de la Rusca, de unde atîta productivitate stahanovistă? Aşa că totul e zadarnic, nu mai puteţi prosti pe nimeni, acum Ceauşescu e mort, totul este: ce facem cu ţara asta? Ce aveţi voi de gînd? Iată ce aveţi de gînd, ca să spunem lucrurilor pe nume. Personal, nu ştiu ce convenţie a fost la Malta, nu ştiu dacă iar s-au înţeles marile puteri peste capul nostru, nici măcar nu ştiu ce au stabilit în cursul vizitelor efectuate la Budapesta domnii George Bush şi François Mitterand – dar ştiu ce urmăreşte Ungaria, şi asta îmi e de ajuns. În virtutea unui nenorocit de internaţionalism, de genul comminternismului vechi (dar întors pe dos acum, occidentalizat), voi şi stăpînii voştri doriţi, cu orice preţ, dezmembrarea României. Iată şi dovada trădării voastre, iată marea greşeală politică de care vorbeam la începutul articolului de faţă – în numărul său de sîmbătă, „România liberă“ (după ce ne consacră vreo 5 materiale pline ochi de diatribe birjăreşti) publică un articol al unui anume Ion Drăgănoiu, în care se vorbeşte, direct, despre misiunea istorică, a Europei de a-şi permeabiliza graniţele în vederea abolirii lor (?!). Am crezut, la început, că n-am văzut bine, că e vorba de o greşeală de tipar sau un citat dintr-o carte ungurească. Nu, nici vorbă, nefericitul ipochimen care a scris aceste cuvinte nu a greşit, a scris ce a gîndit, de fapt, ce a primit ordin să scrie. Modest, discret, într-un colţ de pagină, cu păduchii ăia de litere ale calculatoarelor cu care aţi fost înzestraţi, a aruncat şi el o sondă în văzduh, să vadă dacă merge! De ce, oare, şi în folosul cui ar trebui România să-şi abolească graniţele? Să fie aceasta tendinţa în Europa? De ce oare nu şi-ar aboli graniţele mai întîi Franţa, Germania, Italia, Anglia şi alte ţări cu tradiţii democratice mai îndelungate? Trecînd peste faptul că acest individ fără cea mai sumară pregătire istorică vrea să lase pe drumuri cîteva milioane de grăniceri europeni, va trebui să facem unele precizări. Ideea Statelor Unite ale Europei a fost formulată prima dată de Immanuel Kant, în urmă cu vreo 250 de ani. Vorbind la modul ideal, dezideratul era frumos, se înscria în valul primăvăratic al iluminismului european. Oare de ce, însă, timp de 250 de ani, nimeni n-a putut realiza această propunere? Dar, ca să fim exacţi, cineva tot a realizat-o, însă nu în numele democraţiei: Hitler, care a spulberat efectiv graniţele atîtor state! Abolirea hotarelor dintre ţări a fost şi în trecut şi va mai fi vreme îndelungată o utopie, ceva care nu poate trăi, aşa cum, păstrînd proporţiile, nu poate trăi limba esperanto, care, deşi foarte modernă, este mai moartă decît latina şi greaca veche. Susţinătorii acestei idei (mă refer la cei de bună-credinţă, nu la agenţi) s-ar putea să se gîndească la modelul S.U.A., unde s-a realizat, într-adevăr, o confederaţie progresistă şi rodnică în planul osmozei sociale, etnice etc.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 19 octombrie 1990)

COMENTARII DE LA CITITORI