Acoperiţii

in Polemici, controverse

În urmă cu ceva timp, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, actualmente ambasadorul României la Washington, declara cu nonşalanţă că fiecare serviciu din lume dispune de ofiţeri acoperiţi, infiltraţi în diverse zone şi structuri, inclusiv în presă. Foarte adevărat şi oarecum normal, dat fiind faptul că SRI este, metaforic vorbind, ultima linie de apărare a ţării în faţa pericolelor la adresa Statului. Poate chiar şi a cetăţenilor, dar asta e altă poveste.

Cum ne spune actualul ambasador, avem mare nevoie de ofiţeri sub acoperire în presa din România. Ei există, ei lucrează, ei veghează, ei acţionează. Problema nu e că ei există, e firesc să fie. Problema e cu totul şi cu totul alta: împotriva cui acţionează ei, în favoarea cui şi pe cine, de fapt, apără. Dacă e să presupunem că în România există ofiţeri acoperiţi încă din 1990, şi este foarte sigur că aşa este, acei oameni, dacă ne putem permite să le zicem aşa, se fac vinovaţi de cam toate relele pe care România le-a îndurat în acest timp, pentru simplu fapt că nu s-au opus mesajelor trimise obsesiv de către clasa politică, şi nu numai, de aranjamentele comerciale şi de vinderea pe bucăţi a României, de distrugerea totală şi fără tăgadă a unei industrii, a învăţămîntului şi a altor domenii. După umila mea părere, un ofiţer activ, acoperit, infiltrat într-o organizaţie de presă românească, trebuie, în primul şi în primul rînd, să apere Constituţia României şi poporul român. El trebuie să vegheze ca nici un fel de serviciu străin de informaţii să nu aibă interese în zona lui de acţiune şi să nu distribuie în mass-media informaţii care ar avea ca rezultat obţinerea de foloase materiale sau influenţa agenţilor altor state, în România. Eu consider, şi nu cred că sînt singurul, că ofiţerul sub acoperire are ca misiune principală protejarea intereselor naţiunii române, a Constituţiei şi legilor ţării, în contextul statului de drept, naţional şi indivizibil. Voi, cei care aţi urmărit evoluţia spre dezastru a României, în ultimii 27 de ani, cîte structuri de presă care să apere cu adevărat România aţi întîlnit? Foarte puţine. Cei aflaţi în misiune şi care vor citi ce spun eu aici nu au făcut nimic altceva decît să sape la temelia statului de drept, să orbească naţiunea şi să o calce în picioare, ei urmărind ori interesele ascunse ale şefilor lor, ori acei ochi ai dracului, banii, care, în fond, dictează în această lume. Ei s-au mulţumit să primească ordine şi să le ducă la îndeplinire, să includă pe fluxul de ştiri ce primeau de la „centru”, fără a se gîndi dacă tot ceea ce fac ei este în folosul românilor sau nu. Ofiţerul sub acoperire este un rău necesar al oricărei naţiuni. Nimeni nu trebuie să conteste activitatea lui. Problema este alta: cei care îl conduc şi îl ghidonează urmează jurămîntul pe care l-au făcut sau apără doar anumiţi politicieni sau… alte interse ale unor servicii străine? Privind de la distanţă ce se întîmplă în România ultimilor 27 de ani, poţi spune că ofiţerul român sub acoperire a dat greş în activitatea lui. Din vina cui? Timpul ne va raspunde.

Pentru cei care încă mai urmăriţi programele de ştiri ale televiziunilor româneşti, adevărate sisteme de spălat creiere şi îndobitocit populaţia, vă rog să încercaţi să treceţi în revistă toate ştirile dintr-o zi. Veţi vedea că sînt aceleaşi, în proporţie de 98,1%. Diferă doar poziţionarea lor în calupul de ştiri şi abordarea personală a reporterului. În rest, cu mici excepţii, sînt la fel. Pentru o piaţă comercială a televiziunilor, în care, teoretic, ele se bat pentru supremaţie, a fi la fel la acest capitol, şi asta de ani buni, ne duce la ideea unui Mit Urban, în care ni se spune că există în cadrul unui Serviciu un departament care nu face nimic altceva decît să controleze şi să dirijeze atenţia populaţiei de la adevăratele probleme. Acesta le oferă oamenilor circ cît cuprinde şi să le inducă, astfel, mesajul fals că ţara este condusă de români şi că politicienii chiar sînt ceea ce par a fi, şi nu acele marionete penibile care sînt de fapt. Vă uitaţi la TV, vedeţi aceiaşi indivizi care vorbesc, aceleaşi mese rotunde care dezbat, aceleaşi vorbe goale care vă ţin mintea ocupată, de ani şi ani. Aşa a fost, aşa este şi aşa are să mai fie. Acelaşi circ penibil, la care încă sînt oameni care se mai uită.

Întrebarea pe care trebuie să v-o puneţi este: cui foloseşte? Că ţie, om de rînd, nu!

 

Tano

 

Defectarea lui Dragomir

COMENTARII DE LA CITITORI