Acţiunea „CĂLUGĂRUL“ (4)

in Alte știri

Mitropolitul Antonie Plămădeală. Detalii biografice.

 

Perioada: 1956… 1968

Bătălia cea mare a Securităţii se dădea pentru controlul Bisericii, al Culturii de toate genurile şi al Şcolii de toate gradele. Metodele de recrutare (descifrate din numeroasele dosare consultate) erau diverse, în funcţie de importanţa domeniului şi a persoanei (obiectivul) urmărite. Metodele de recrutare erau foarte simple: ameninţarea, promisiunea unor avantaje materiale, dar cel mai eficace era şantajul. Mai întîi, candidatului ,,ales” pentru recrutare i se căutau toate vulnerabilităţile, iar dacă acestea nu existau, i se înscenau; apoi, era maltratat psihic şi, nu de puţine ori, fizic, dacă era în închisoare, pînă cînd era adus în situaţia de a accepta orice, numai să scape. Pentru cititorii de azi este greu de înţeles cum oameni de mare valoare au fost determinaţi să accepte statutul de agent informator. Cititorul de astăzi ar trebui, pentru a înţelege fenomenul, să se pună în situaţia, de atunci, a unei mari personalităţi: după ce a fost arestată, ţinută după gratii şi chinuită de mai mulţi ani într-una din sinistrele închisori comuniste – adevărate instituţii de exterminare a elitei intelectualităţii româneşti -, ea este dusă într-o încăpere din penitenciar, unde este pusă faţă în faţă cu o persoană în civil, prezentabilă şi voit amabilă. După cîteva fraze de introducere, individul respectiv, adresîndu-se cu „domnule“, sau „părinte“, după caz, intra în subiect. ,,Iată despre ce am venit eu să vorbim: dumneata mai ai de ispăşit 3 ani de detenţie (caz ipotetic). Noi ştim că acasă te aşteaptă soţia şi copiii, de aceea ne-am gîndit să te ajutăm. Putem aranja să te eliberezi în cîteva săptămîni şi să fii reîncadrat în vechea funcţie, sau într-una echivalentă, dacă eşti de acord ca, odată ajuns afară, să ne «ajuţi» cu unele informaţii, pe care noi ţi le vom cere”. Cei care erau supuşi unor asemenea tentative erau, de regulă, persoane cu pregătire superioară, dar, şi ei erau OAMENI, cu suferinţele lor, cu grijile lor şi, cei mai mulţi, cu familiile lor. Asupra acestora se exercita, în mod clar, un şantaj psihologic. Nu totdeauna li se cerea răspunsul pe loc. Omul era lăsat să se perpelească, să se gîndească, să se frămînte. Unii dintre cei care au fost supuşi unui asemenea tratament au răspuns destul de repede afirmativ, devenind, ulterior, nişte persoane fără „personalitate“, care au dat informaţii despre foştii prieteni, colegi de serviciu, sau chiar despre neamuri (un exemplu bine cunoscut de autor, din numeroasele cazuri existente: „Constantinescu Ileana”, din dosarul I. 1015 C.N.S.A.S.). Alţii, după frămîntări îndelungate şi nopţi nedormite, gîndindu-se că au acasă copii (despre care fuseseră avertizaţi de „persoana amabilă“ că nu vor fi primiţi în şcoli sau în facultăţi, sau, dacă erau deja intraţi, că vor fi daţi afară), au acceptat să colaboreze, făcîndu-şi iluzia că, odată ieşiţi din închisoare, se vor putea da la o parte şi vor scăpa de obligaţia asumată prin „semnarea pactului cu diavolul“. S-au înşelat! Odată prins în plasa Securităţii, nu mai aveai scăpare. Unii, personalităţi marcante, au încercat să-i păcălească pe securişti, dîndu-le, după eliberare, note „inodore şi incolore“, fără nici un fel de informaţii din categoria celor pe care oamenii Securităţii le aşteptau. Nu le-a mers. Ofiţerii care îi aveau în grijă primeau de la şefii lor, prin observaţiile din subsolul notelor respective, ordinul de a-l aduce ,,pe calea cea bună“ pe respectivul agent. Exemplu: agentul „Văleanu I.”, din dosarul I. 1015. Nu am suficiente date, dar am convingerea că Văleanu I., fost profesor al lui Antonie Plămădeală, pe care acesta l-a apreciat în mod deosebit ca student şi, apoi, în calitate de colaborator, a avut de suferit ca urmare a refuzului de a da informaţii acuzatoare despre el. Securitatea avea la îndemînă multiple posibilităţi de a-i pedepsi pe cei care, odată prinşi în reţea, refuzau să mai colaboreze (darea lor afară din serviciu, exmatricularea copiilor din facultăţi, mergîndu-se, în cazurile deosebite, pînă la înscenarea unor activităţi duşmănoase, arestarea şi trimiterea la închisoare, uneori, retrimiterea la închisoare a celor care mai fuseseră acolo).

Din Notele informative semnate „Văleanu I.“, prezentate, în această carte, în copie, cititorul îşi va putea da singur seama de „sila“ cu care acesta le întocmea. Ofiţerii de Securitate care îi aveau sub control pe respectivii agenţi erau somaţi, însă, de şefii lor, prin observaţiile din subsolul notelor respective, să ia măsuri de aducere pe „calea cea bună“, cu ajutorul unor mijloace specifice (şantaj şi ameninţări), a agenţilor şi, în special, a agentului „Văleanu I.“. Din nefericire, au fost alţi agenţi, şi nu puţini, care şi-au luat rolul în serios, acestora inducîndu-li-se de către securişti, prin „spălarea creierului“, impresia că sînt persoane importante, cu un deosebit aport la construirea socialismului. Este cazul agentului „Grigorescu Marin“, care a fost „îngerul păzitor“ al lui Antonie Plămădeală. Descoperit prin anul 1960, de căpitanul de Securitate Moise Constantin, ca fiind un bun cunoscut al lui Antonie, ,,G.M.” a fost dirijat cu sarcina permanentă să-l urmărească. Prima Notă informativă dată de „Grigorescu Marin“ poartă data de 28 decembrie 1960, iar ultima, a 26-a, este datată 8 iulie 1966. Tonul acestor Note, la început, destul de neutru, a mers în crescendo, pînă la o vădită ostilitate, în ultimele Note. (…)

Revenind la agenţii informatori care şi-au luat rolul în serios, voi remarca doar pe cîţiva dintre ei, urmînd ca, în cuprinsul cărţii, să detaliez şi să comentez contribuţia acestora. Mă refer la agenţii: „Nicolau“, „Dan“, „Marcu“ , „Florică“, „Slavu Marin“…

Sfîrşit

Mihai Plămădeală

COMENTARII DE LA CITITORI