Actori vechi, minciuni mai noi

in Poanta Săptămânii

Vin alegerile. Cele europarlamentare. Bucu­reștiul este împînzit de sloganuri noi, unele mai frumoase ca altele, dar tot atît de lipsite de substanță, de adevăr, ca și cele din ultimii 30 de ani. Se schimbă doar cuvintele, nu și oamenii, acei indivizi care vă mint sînt tot aceiași, în majoritate. De fapt, bandiții rămîn la fel de fideli lor, și nu vouă, cetățeni europeni de mîna a doua, așa cum vor toți să vă insufle. Abordarea partidelor nu este foarte diferită, se pare că în acest an numele țării, România, este prezent cam peste tot.

Începem cu PNL. Defilează cu un slogan care poziționează România ,,în primul rînd”. Este ciudat că tocmai ei, o adunătură portocalie la umbra unei umbrele galbene, cu un istoric recent atît de nociv, ne spun România, în primul rînd, în timp ce militează pentru companiile multinaționale, pentru dobînzile mai mari la bănci, pentru tot ce nu e românesc sau în favoarea românilor de rînd. Eu îi înțeleg că sînt liberali, dar unde scrie că liberalismul înseamnă să trădezi națiunea care te voteză? Unde sînt liberalii luminați ai Secolului XIX, cei la umbra cărora s-a format România? Greșeala românilor este că ei confundă liberalismul cu derbedeii ăștia de acum, care cică sînt PNL-iști, cînd, de fapt, sînt la fel de FSN-iști ca și PSD-ul. Dacă pun la socoteală și zona portocalie a PNL-ului, acești foști PDL-iști care s-au ascuns sub poalele liberalilor ca să scape de memoria poporului, de furtul major realizat în perioada lor de glorie, mă încearcă un sentiment real de silă. PNL-ul nu pune deloc România pe primul loc, așa cum nici măcar ei înșiși nu  s-au pus pe primul loc, pentru că știau că nu îi va vota nimeni. Au deschis lista pentru europarlamentare cu un jurnalist filogerman. Orban Ludovic arătînd astfel cît de slab este PNL-ul sub conducerea lui, dar și obediența față de Klaus Iohannis, care a vrut astfel să-l recompensenze pe cel din vîrful listei pentru limbile catifelate aplicate pe fesele prezidențiale, în ultimii cinci ani. Ca o concluzie, pentru PNL, România nu a fost și nu este deloc pe primul loc, decît poate atunci cînd o văd ca sursă de profit sau din punct de vedere electoral. Nu au țară, nu au popor, nu au mamă, nu au tată, cîtă vreme ei își iau comision. 

Trecem la PSD. Ei ne spun că România merită mai mult. Traducerea ar fi cam așa: ,,Noi furăm în funcție de ce produceți voi. Faceți cumva să produceți mai mult, ca să furăm și noi mai cu spor”. Deci, dragi români, în sloganul plin de sinceritate al PSD-ului, nu putem să nu apreciem că dorința lor de creștere economică este, în fapt, doar credința lor că vor fi mai bogați. Că România merită mai mult este un adevăr. Dar cînd spune asta urmașul direct al FSN-ului, această expresie capătă conotații tragice. Prin urmare, votați PSD dacă doriți să fie la fel de furată țara. Și da, dragi PSD-iști, România merită mai mult. Da! Merită să scape de voi, dar și de restul politicienilor care au adus țara asta în fundătura în care se află. Pe lîngă acest slogan, aflăm din alte surse cum că PSD a mărit aria sistemului de irigații al țării cu multe mii de hectare sau că a majorat salarile medicilor cu 100%. Să le disecăm și pe astea. Că a mărit suprafața irigabilă, nu știu și nu pot verifica. Dar poate că așa încearcă să își mai spele din păcate, pentru că, să nu uităm că cei care au distrus acel sistem de irigații existent în 1990 au fost ei, FSN-ul lui Ion Iliescu și gașca lui de ,,săraci” și „cinstiți”. Același lucru îl spun și despre dublarea salariilor medicilor. Foarte bine că le-au mărit. Dar din ce bani? Nu am văzut nici un fel de mișcare radicală pe zona dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, latura cea mai profitabilă a economiei. Deci, de unde au luat ei bani pentru medici? Din suprataxarea unor sectoare profitabile din punct de vedere economic, sau prin impunerea de taxe și impozite? La altceva nu îi duce capul. PSD-ul nu are nici o legătură cu bunăstarea economică, cînd e vorba de țară, dar cred că ei sînt toți foarte bogați, dacă e să îi luăm individual.

Alt partid, altă minciună, alt slogan de doi lei. ProRomania se lansează în campanie cu un slogan PRO. Atît Ponta, cît și restul echipei lui de foști PSD-iști, în majoritate, au avut ocazia să fie ProRomânia în adevăratul sens al expresiei, dar au demonstrat că sînt doar niște amatori, mincinoși și foarte departe de a fi cu adevărat ProRomânia. Dimpotrivă. Și Ponta, și restul au arătat că obediența le este benefică, așa că au sacrificat România ca lor să le fie bine. Deci, acest PSD în miniatură, cu ,,ăla micu” la putere, nu are nimic de oferit, nimic în afară de obișnuitele minciuni. Nici nu cred că vor atinge acel 5%, mai ales că ei ,,rup” de la PSD. Dar cum știm că electoratul PSD este destul de fidel hoților despre care am scris mai sus, este puțin probabil să existe șanse de a trece pragul electoral. Pe de altă parte, dacă pe Ponta îl iubește cine trebuie, intră în Europa chiar dacă este votat doar de Daniel Constantin și de familia lui. Cred că cel mai potrivit slogan al ProRomânia ar fi fost ,,votați proNOI”.

Trecem la ALDE. Alianța cu Tăriceanu, șeful Senatului, la timonă. Ei, ALDE, nu pun România pe primul loc, asta se subînțelege. Ei se laudă cu faptul că vor să se ducă în Europa cu demnitate. În sfîrșit văd și eu un partid care, voalat, recunoaște că am intrat în Europa cu chiloții în vine, în genunchi, cu capul plecat și cu gura deschisă. ALDE s-a prins că europarlamentarii actuali, ai lor, ai altora, au trădat țara asta și s-au prostituat acolo, la Bruxelles. Ei vor să ne facă să înțelegem că acum ei, ALDE, vor merge cu demnitate în Europa și vor rupe, astfel, gura tîrgului. Măi să fie! Dar, pînă acum, de ce nu ați făcut asta? Vor să păcălească lumea din nou, pentru 5 ani, pentru că văd că prima pe listă sau în pluton, este Norica Nicolai, cea care a avut deja mai multe mandate. În plus, atît de disperat este Tăriceanu pentru că nu are cu cine să defileze prin Europa, încît își pune chipul photoshopat pe toate afișele, bannerele, pentru că cei care candidează fie nu ,,trec sticla”, fie sînt total anonimi. Tăriceanu, însă, are o povară greu de dus în spate, povară care începe să se vadă din ce în ce mai clar, și aici vorbim de perioada 2004 – 2008, cînd el a făcut praf  economia țării, încurajînd pînă la nesimțire o creștere economică bazată pe împrumuturi. ALDE este, de fapt, un concept politic lipsit de o fundație solidă, care se bazează doar pe un nume, fără să aibă deloc o amprentă puternică în conștiința acestui popor, dar nici măcar o moralitate solidă a celor are fac parte fie din structura de conducere, fie a celor care gravitează în jurul ei. Totuși, mesajul este unul bun, România trebuie să pășească cu demnitate în UE.

Un alt partid, de fapt o alianță, este vorba de USR – PLUS, partidul autist al țării, vine cu un mesaj indecis, sau doar neclar, și anume Pune accent pe cinste, ca și Iliescu cîndva, și bagă la înaintare sintagma fără penali în funcții publice. Păi, dacă se aplică la toți, adică la toate partidele, inclusiv asupra lui Iohannis, eu cred că e bun mesajul. Partea proastă este că acești birocrați, care se dau de dreapta, cînd, mai degrabă, merg pe extrema stîngă, vor ca doar penalii ,,altora” să fie duși la închisoare, iar penalii ,,lor” să fie protejați de Justiție. Păi uite că asta nu se poate. Înainte de a deschide gura, măi băieți, trebuie să deveniți credibili, să vă maturizați și să vă declarați decent și sincer menirea în viață, și anume că nu dreapta este doctrina voastră, ci național – socialismul, așa cum au fost și partidul lui Hitler, dar și al lui Stalin. Nu aveți nici o treabă voi cu economia de piață, cu democrația, cu valorile reale și tradiționale ale Europei. Ador mesajul referitor la ,,oamenii cinstiți”, dar nu reprezintă decît un mesaj stîngaci al unei stîngi bine acoperite de minciună. În rest, știu că o să intrați în Europa, așa că vă doresc să fiți și acolo lupi în blană de oaie ca și pînă acum. Poate că birocrații ăia, la cît de idioți și corupți sînt, nu își vor da seama, și reușiți să faceți o nebunie așa de mare încît să rămîneți acolo de tot.

Trecem la un alt partid, cu șanse să intre în Europa, și anume PMP. Ei vin cu un mesaj care sigur a fost emis de către capul lor de listă, Traian Băsescu. Știind dorința lui de unire cu Republica Moldova, mesajul ,,uniți în Europa” se dorește a fi colector de voturi de dincolo de Prut, locul unde Băsescu este mai puțin cunoscut ca un ,,președinte jucător, vînzător de țară” și mai mult ca ,,nenea ăla care ne-a dat cetățenia”. PMP visează la voturi din afară, acolo unde Băsescu a cîștigat mereu, și la mila celor care l-au pus președinte de două ori, fie că erau din sufrageria lui Oprea, fie că erau de prin Servicii. Rămîne să vedem. În rest, în afară de numele și de bagajul greu de digerat al lui Traian Băsescu, PMP nu are nimic de oferit, nimic de criticat, nimic demn de atenția românilor. Să sperăm că Băsescu va fi în Europa, că deja pe plaiurile mioritice a devenit greu de suportat prin declarațiile  ironice pe care le oferă posturilor TV. Să-l mai suporte și Europa o perioadă.

Pe măsură ce partidele se vor afunda în lupta electorală, vom vedea cu ce minciunele, basme și povești vor intra pe piața electorală. Pînă atunci, însă, noi, românii, ne vom duce la vot să validăm ce vor alții, așa cum a fost mereu. Mi-ar plăcea să vă spun că e bine să-l votați pe unul, sau pe altul. Dar nu am cum să vă mint, nu vă pot spune că cei de pe liste vor fi altfel decît cei de pînă acum. Nu vor fi. Singura schimbare în bine nu va fi a țării, așa cum unii naivi își imaginează. Cei care vor fi cu adevărat bine sînt cei care vor merge în Parlamentul European. Vor avea salarii mari, pensii mari, un plus de privilegii și posiblitatea de a se plimba cu avionul gratis, în interes de serviciu, of course, cel puțin 5 ani de la momentul în care voi, românii, o să îi validați.

Mi-ar plăcea să avem puterea  să schimbăm ceva, dar, legal vorbind, ca să se schimbe, cei care conduc acum să facă ce trebuie pentru aceasta natiune, nu ceea ce vor. Să micșoreze numărul de semnături necesar intrării în alegeri, astfel încît orice român care dorește și crede în el însuși, să lupte pentru țară. Ăsta este de fapt un obiectiv pe care românii trebuie să îl ducă la îndeplinire, ca România să devină mai ușor de abordat ca țară, dar mai greu de condus de către bandiții care o conduc acum.

Tano

Păreri și opinii