Adevărata faţă a lui Winston Churchill (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Pentru români, numele lui Churchill este asociat cu Ialta şi cu cele 90 de procente, făcute cadou lui Stalin. Pentru englezi, el este cel mai mare om politic britanic al secolului trecut. În afară de Ialta, Sir Winston Leonard Spencer Churchill, (1874 – 1965), a mai avut două iniţiative cu efecte catastrofale asupra României, şi nu numai. Despre adevărata sa faţă, ce rezultat a avut cariera sa politică asupra Imperiului Britanic, care au fost consecinţele iniţiativelor sale din ultimul război mondial şi ce risc prezintă preluarea modelului său pentru oamenii politici americani de astăzi, ne dezvăluie Patrick J. Buchanan în cartea „Churchill, Hitler and Unnecessary War. How Britain Lost its Empire and the West Lost the World“ (Editura The Rivers Press, N.Y., 2008). În 1895, Winston Churchill a fost corespondent de război, trimis de Daily Graphic, pentru a observa luptele spaniolilor împotriva gherilelor cubaneze. A fost combatant în India, şi a participat la Războiul Burilor, în care a fost luat prizonier. Despre toate acestea, Churchill a scris o carte de succes The Story of the Malakand Field Force. A devenit membru al Parlamentului la doar 26 de ani. Conversaţia şi discursurile sale erau scînteietoare. Dar avea două probleme, pe care Patrick J. Buchanan le numeşte, la pag.352, reckless and dismal judgement (gîndire nesăbuită şi sumbră). Ambele îi vor marca lunga carieră politică. Prima manifestare a acestor probleme apare pe vremea cînd era corespondent la Morning Star, în Războiul Burilor. Dorind să „vadă“ bătăliile mai îndeaproape, îl convinge pe un căpitan, prieten cu el, ca, împreună cu 150 de soldaţi îmbarcaţi în 3 vagoane ataşate unei locomotive, să o ia din Nord spre Sud pe teritoriul burilor. Trenul blindat, dar neînsoţit de vînători de munte, era o parodie de război modern. Burii călări l-au văzut, l-au lăsat să treacă, apoi au pus pietre pe şine. După un timp, au început să tragă asupra trenului, acesta a dat înapoi şi, din cauza pietrelor, a deraiat. Înconjurat de buri, după o luptă în care au căzut 100 de militari britanici, Churchill, împreună cu 50 de soldaţi, cei mai mulţi răniţi, s-au predat. Burii au avut doar 4 răniţi. A fost cea mai umilitoare înfrîngere suferită de armata britanică. Vinovat a fost Churchill, pentru că în momentul în care au observat primele semne ale capcanei, l-a convins pe prietenul său, capitanul Holdane. Norocul lui a fost, afirmă Buchanan, că a dat peste burii creştini, care l-au închis într-o închisoare de maximă securitate din Pretoria, de unde a reuşit să evadeze. Alta ar fi fost soarta lui dacă nimerea peste triburile de sioux sau afgani. În perioada cabinetului Baldwin nr.2, Churchill a fost, între anii 1924 – 1929, Chancellor of Exchequer (ministru de Finanţe), dar nu a mai fost invitat să facă parte din cel de al treilea cabinet Baldwin. De ce? Pentru că, deşi poseda nişte calităţi excelente, era privit ca un om cu „erratio judgement“. Este dată drept exemplu decizia sa de a se reveni la aur ca monedă de schimb, ceea ce a provocat un dezastru în Marea Britanie.
Churchill era un tip răzbunător. Astfel, cînd a fost rugat să ţină un discurs, în 1947, cînd Baldwin a împlinit 80 de ani, el a spus „Era mai bine pentru patria noastră, dacă nu s-ar fi născut“. Din august 1914 şi pînă la 25 mai 1915, cînd Churchill a fost schimbat de Arthur Balfour din poziţia de Prim Lord al Amiralităţii, a făcut două mari greşeli. Prima, cînd a trimis, pentru a încerca să apere oraşul Anvers, o brigadă navală netestată şi fără experienţă. Brigada a fost pusă sub comanda Rezistenţei, fiind decimată şi capturată în cîteva saptămîni.

(va urma)
Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI