Adevărata faţă a lui Winston Churchill (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Deşi participanţii actului de la 23 august 1944 nu invocă explicit aceste bombardamente, s-ar putea, totuşi, ca ele să constituie un motiv în plus pentru justificarea trădării comise. Începînd cu primul bombardament, din 4 aprilie 1944, al Bucureştilor, odată cu bombele au fost lansaţi şi fluturaşii cu „Declaraţia Comisariatului Poporului pentru Afacerile Străine al U.R.S.S.“. Denise Basdevant, în cartea sa “Against Tide and Tempest: the Story of Rumania“ („Împotriva curentului şi a furtunii: Povestea României“), apărută, în 1965, la editura Robert Speller & Sons, redă o fotocopie a acestor fluturaşi (pag. 122). Iată cum sună această Declaraţie: „În legătură cu evenimentele din România, Guvernul sovietic consideră că nu este de prisos să confirme declaraţia sa făcută, în aprilie anul curent, că Uniunea Sovietică nu intenţionează să dobîndească vreo parte oarecare a teritoriului românesc, sau să schimbe orînduirea socială existentă în România, nici să ştirbească în vreun chip oarecare independenţa României. Dimpotrivă, Guvernul sovietic consideră necesar de a restabili, împreună cu românii, independenţa României prin eliberarea României de sub jugul fascist german. Comandamentul Suprem sovietic consideră că dacă trupele româneşti vor înceta ostilităţile împotriva Armatei Roşii şi daca se vor obliga ca, mînă în mînă cu Armata Roşie, să ducă războiul de eliberare împotriva nemţilor pentru independenţa României sau contra ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, Armata Roşie nu le va dezarma, le va lăsa în întregime tot armamentul şi le va ajuta, prin toate mijloacele, să îndeplinească această sarcină de onoare. Dar, Armata Roşie poate să înceteze operaţiunile militare pe teritoriul României, numai după ce vor fi lichidate trupele nemţeşti din România, trupe care sînt purtătoare de împilare şi subjugare a poporului român. Singurul mijloc pentru grabnica încetare a operaţiunilor militare pe teritoriul României şi pentru încheierea de către România a Armistiţiului cu coaliţia aliaţilor constă în aceea ca trupele române să dea ajutor Armatei Roşii în opera de lichidare a trupelor nemţeşti”.
Perfidia ruşilor este evidentă, ei au cerut americanilor să bombardeze România, plasînd, alături de bombe, şi fluturaşii, ca românii să poată opta: sau bombe (în continuare) sau „frumoasele“ perspective ale capitulării. Probabil că aceşti fluturaşi aveau rolul să-i intoxice şi pe americani în privinţa „bunelor“ intenţii ale ruşilor. Nu ştim ce a contat mai mult în decizia de încetare unilaterală a focului de la 23 august: bombardamentele sau propunerea explicită de trădare din finalul acestei declaraţii plină de promisiuni frumoase, dar mincinoase. Braşovul a fost bombardat în ziua de Paşti. A doua zi, radio Londra anunţa, cu cinism, ca a trimis ouă roşii de Paşti românilor.
…În privinţa convingerilor sale morale, deşi se considera creştin, ferocitatea cu care a dus războiul împotriva civililor ne înfăţişează un Churchill mai mult păgîn, decît creştin. A fost un adept al Eutanasiei. Cînd a făcut parte din Guvernul Asquith (1908-1914), a propus ca 120 000 de defcienţi mentali să fie trimişi în colonii. Hitler s-a inspirat de aici.
Churchill era rasist. Nu voia să fie acceptaţi negri în Anglia. A condus campania „Păstraţi Anglia albă!“
Patrick J. Buchanan pune întrebarea: ce a fost, oare, Churchill – om de stat sau războinic şef? Pentru un om de stat, obiectivul este pacea, care să permită naţiunilor să trăiască într-o siguranţă mai mare. Pentru un războinic, obiectivul este victoria. La 13 mai 1940, în prima sa luare de cuvînt ca prim ministru, în Parlament, Churchill a declarat că obiectivul său este „Victorie cu orice preţ!“ (pag.405).
La Conferinţa de la Casablanca, din ianuarie 1943, Churchill l-a convins pe F.D.Roosevelt să facă o declaraţie comună privind capitularea necondiţionată.
În 1944, la Quebec, Churchill şi F.D.Roosevelt au aprobat Planul Morgenthau, de distrugere a întregii industrii germane şi transformarea Germaniei într-o ţară agrară. Toate utilajele şi echipamentele industriale urmau sa fie date ruşilor.

(va urma)
Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI