Adevăratul extremism (2)

in Pentru împrospătarea memoriei

Pe vremea cînd Severin teroriza tineretul studenţesc cu convocările la muncă patriotică, ori făcea piruete de căluşar, pe călcîie, pentru a intra în graţiile lui Nicu Ceauşescu, sau urma Şcoala de Securitate de la Băneasa, calitate în care se deghizase în ciobănaş şi ţinea lui Nicolae Ceauşescu panglica inaugurală a Muzeului de Istorie a PCR – eu dialogam cu studenţii kurzi la Viena, în 1978-1979, şi publicam în revista „Lumea” un articol despre soarta tragică a acestui popor. Aşa că să nu-mi dea lecţii costumatul ăsta de bal mascat.

Dar poate cineva să interzică unui stat – în cazul de faţă Turcia – să-şi ia măsuri de precauţie împotriva unor acţiuni care îi periclitează siguranţa naţională? Lucrurile sînt complicate, într-adevăr, fiindcă aşa e Istoria, iar invitaţia la pace şi dialog e minunată, dar nu poate constitui un panaceu universal. Scăpat total de sub controlul delegaţiei României la Strasbourg, dar şi al întregului nostru Parlament, Adrian Severin a adus grave prejudicii ţării pe care ar trebui s-o reprezinte. Şi poate avea cineva naivitatea să creadă că a făcut asta de dragul kurzilor? Hai să fim serioşi, stăpînii lui din umbră intenţionau nu să-i ajute pe kurzi să aibă o ţară a lor, ci să lovească în Turcia (căreia i se plătesc nişte poliţe), dar şi în interesele americane din zonă. Să mergem mai departe. De la prejudicii indirecte aduse României, nărăvaşul aventurier a trecut la un atac frontal împotriva ţării care l-a ţinut  prin şcoli şi l-a suportat, de 40 de ani încoace. E vorba de mult discutata Recomandare 1201. Atunci cînd s-a produs spectaculoasa răsucire în aer, cu 180 de grade, a lui Miguel Angel Martinez, mă aflam chiar în ţara de origine a acestuia, în Spania.

Am rămas foarte surprins, pentru că discutasem şi eu cu celebrul hidalgo, la Casa Republicii, şi-mi făcuse impresia unui om echilibrat, stăpîn pe el, cu un caracter puternic. El nu trebuie să fie neapărat un prieten al României – cum clamează unii – ajunge doar să fie un prieten al Adevărului, iar Adevărul demonstrează matematic că autonomia pe criterii etnice va duce, mai devreme sau tîrziu, la RĂZBOI. Da, da, aţi citit bine: la RĂZBOI. Exemplul Iugoslaviei e grăitor. Iar escaladarea recentă a luptelor, de către Croaţia generalului de Securitate Franjo Tudjman, arată că ONU şi-a încălcat, în mod primejdios, mandatul, din moment ce „căştile albastre” iordaniene au făcut paravan pentru agresorii croaţi. În România, aplicarea prevederilor acestei „recomandări” ar însemna sfîrtecarea statului. În loc să facem România Mare, vom pierde şi ce avem, ajungînd la România Mică de dinainte de 1916. Şi toate acestea pentru ce? Pentru că o mînă de ucigaşi de profesie şi-a propus să destrame cele 3 state nou create în anul de foc 1918: Iugoslavia, Cehoslovacia şi România Mare. Pe primele două le-au pus pe butuci. A mai rămas numai ţara noastră. Îndărătnic popor, românii! Să nu priceapă ei că, dacă vor ceda de bună-voie pămînturi la unguri, care le vor ceda la nemţi (pentru vînătoare, case de vacanţă şi exploatări de aur şi uraniu) – vor beneficia de un plus de simpatie de la Occident? În seara zilei de miercuri, 26 aprilie, am ridicat această problemă la dineul oferit în onoarea delegaţiei Senatului României de către preşedintele Senatului Spaniei. Fiindu-mi vecin de masă, l-am abordat întîi pe primul-vicepreşedinte al Senatului Spaniei, Joan Ringon, care mi-a spus textual: „Este o mare greşeală ce-a făcut Martinez. El nu trebuie să-şi schimbe declaraţiile şi să se amestece aici, n-a avut mandate de la nimeni”. Informndu-l despre via emoţie produsă în România, preşedintele Senatului, Juan-Jose Laborda, care se afla la două scaune de mine (între noi erau soţia lui Oliviu Gherman şi Joan Ringon) mi-a spus, cu deosebita acuitate pe care i-o dă calitatea lui de professor de Istorie: „Da, e o greşeală, fiindcă asta atinge suveranitatea României”. I-am spus înaltei noastre gazde că există indicii clare că asupra lui senor Martinez s-au făcut presiuni oculte, toate supoziţiile ducînd către Germania, „Spania e prea importantă în istoria şi civilizaţia Europei ca să poată primi ordine de la Berlin!” –
i-am spus. Ulterior, în toasturile ţinute atît de Laborda, cît şi de Gherman, treburile s-au mai nuanţat şi atenuat, fiindcă aşa e în diplomaţie şi, fiindcă, evident, Spania ne-a fost şi ne-a rămas prietenă. Mai ales că, în curînd, ea va prelua preşedinţia Uniunii Europene (Piaţa Comună). Dar greşeala lui Martinez tot greşeală se cheamă. Analizînd acum toate datele problemei şi judecînd şi modul în care s-a votat ca Recomandarea să nu fie Recomandare, ci Poruncă, sînt în posesia ultimei piese a jocului de Domino care se tot urzeşe de 5 ani: este evident că, peste creştetele tuturor s-a creat o nouă Axă Berlin-Moscova, care tinde să împartă Europa în două. Ce interes au ruşii să ne creeze noi tensiuni în Transilvania? Iată numai unul: să ne ţină în şah cu ungurii, pentru a ne închide gura şi a avea şi mînă liberă în Basarabia. Aş mai adăuga ceva: Tot mai mulţi oameni se tem ca Iliescu, Văcăroiu, Meleşcanu să nu cedeze. Impresia a fost creată de declaraţiile unor parlamentari ai P.D.S.R., care s-au grăbit să afirme că, dacă şi alte state europene vor aplica Recomandarea 1201, atunci şi România se va conforma – din fericire, ei n-au nici un mandat să vorbească aşa, mai ales că situaţia diferă de la caz la caz, iar dacă Cehia vrea să cedeze Sudeţii, ori Franţa e dispusă să asiste pasivă la autonomia Alsaciei, noi, românii, nu le vom da ungurilor nici un metru pătrat de pămînt. (Aberaţiile debitate de un diletant ca Ion Cristoiu, pe un ton certăreţ, cum că diplomaţia românească e de vină, nicidecum ticăloşii de teapa lui Severin şi Frunda – nici un merită luate în seamă.)

Ce-a făcut Adrian Severin, pigmeul nostru personaj? A votat PENTRU Recomandarea 1201! Adică împotriva României. Şi aici este evident că el e o simplă marionetă, cineva îl manevrează, îi smuceşte sforile, de sus. Invit încă o dată Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe să îşi facă datoria faţă de ţară şi să publice datele pe care le deţin. Pentru un popor vlăguit este, totuşi, cam prea costisitor şi prea umilitor să ţină pe bani grei nişte canalii ca Adrian Severin, Gyorgy Frunda, Marko Bela, Horia Rusu şi alţi „parlamentari”, dar să şi plătească nişte Servicii Secrete despre care nimeni nu ştie nimic. Poate că s-ar supăra prof. Virgil Măgureanu şi generalul Ioan Talpeş, fiindcă aşa sînt ei, plini de personalitate, cu o mînă te felicită de sărbători şi cu alta îţi flutură dosarul, dar eu, unul, ca senator al acestei ţări şi ca membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ (subl. n.) vreau şi am tot dreptul să aflu cine se află în spatele acestui act de înaltă trădare de ţară. Sper că cei doi apreciaţi profesionişti nu mă vor crede atît de naiv, încît să-mi răspundă că e secret de stat, că specificul muncii reclamă un studiu mai aprofundat etc. Mai grav decît atît nu are ce să ni se întîmple, domnilor: un parlamentar român a votat în inima Europei pentru sfîşierea teritorială a României, după care are neruşinarea să se întoarcă nu la Budapesta, ci la Bucureşti, şi să ne acuze tot el pe noi de trădare de ţară şi de spirit antioccidental. De bună seamă că pe mine nu mă sperie situaţia nou creată. Cine se va atinge de Ardeal va fi un om mort. Şi asta, fără concursul meu (n-aş strivi nici măcar o gîză), ci pentru simplul fapt că românii simpli, care nici măcar nu citesc ziare, au experienţe prea tragice cu fiarele horthyste încît să le mai permită să scîrţîie foarfeca pe harta ţării. Iar ceea ce s-a petrecut zilele trecute în comuna Cleja, din jud. Bacău, cînd ceangăii (românii maghiarizaţi forţat) i-au pus pe fugă pe agitatorii udemerişti, reprezintă începutul unui Avertisment. Avertisment de care ar trebui să ţină seama şi unii diplomaţi străini care se amestecă nepermis de mult şi de primejdios în viaţa României. Avertisment care e valabil şi pentru dl. Francke (NATO) şi pentru d-na Müller (UEO), care ţin partea ungurilor, suspect de făţiş, acuzîndu-ne pe noi, cei de la Partidul România Mare, de extremism. Îmi pare rău că trebuie să o spun: de la unificarea Germaniei a început dezmembrarea Europei, parcă un elefant gigantic a intrat într-un magazin de bibelouri şi cristaluri mici şi le face ţăndări. Se pare că cineva are interes ca în Transilvania să apară un nou conflict deschis. Adică să ardă aşezări întregi, să moară copii şi bătrîni, oameni nevinovaţi. Ca să realizeze ce? Să ofere ungurilor satisfacţia stalinistă a unei noi Regiuni Autonome Maghiare. Oare aceşti arhangheli ai morţii nu-şi dau seama că asta e fantasmagoria unor minţi bolnave? Cum vor trăi ungurii ăştia acolo? Se vor construi tunele şi coridoare dinspre Ungaria către ei, aşa cum s-a întîmplat între Berlinul de Vest şi R.F.G.? Dar cîte zile pot rezista tunelele şi coridoarele astea? Ce apă vor bea „autonomii”, ce mîncare vor avea, ce aer vor respira? Şi cum vor suporta urechile lor talazurile de huiduieli şi blesteme ale românilor alungaţi de la vetrele lor, ultragiaţi, pălmuiţi, provocaţi tot timpul de aroganţa veneticilor? În definitiv, cui ar servi o astfel de „Europă Unită”? Unită în jurul cărui Ideal? Al recuperării, din Transilvania, a celor 32 de miliarde de dolari, pe care le datorează Ungaria Occidentului?

Acesta este adevăratul extremism. Cel de la care începe să fîşîie secera morţii. Între extremismul Recomandării 1201 şi terorismul de la Oklahoma nu-i nici o diferenţă. El e practicat de minuscule cozi de topor, care, prin avansare, au devenit scobitori în măselele lui Satana, de tipul lui Adrian Severin, Horia Rusu, Dinu Zamfirescu, dar mai e alimentat şi de unii agenţi străini, care chiar că ne cred proşti. Dă-le, Doamne, mintea şi înţelepciunea de a-şi vedea de treaba lor, pînă nu se va scula zeul acela apocaliptic, care să-i măture numai cu suflarea nărilor sale vulcanice: Ţăranul Român!

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(„Politica” nr. 16, mai 1995)

Păreri și opinii