Adio, Stat de Drept!

in Război corupției

Motto: ,,Slugilor! Nu vă apăraţi Constituţia nici la voi acasă”

(Traian Băsescu)

Admonestarea aceasta, amestecată, chipurile, cu un sentiment de indignare, şi chiar de revoltă, a fost lansată de fostul preşedinte al ţării, cel care, de fapt, se lăuda că a pus bazele statului de drept şi a reformat Justiţia în România. Dar oare cu ce prilej, matrozul, democrat pînă în măduva oaselor, îşi exprima simţămintele? Cu ocazia pronunţării, de către actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a concluziei domniei-sale asupra activităţii unor mari şefi din acest domeniu: Lazăr, de la Parchetul General, şi Kövesi, de la DNA. Miza era uriaşă: urma să se stabilească dacă acest tandem se face vinovat şi trebuie sancţionat pentru încălcarea Constituţiei, aşa cum o demonstrase, clar, Curtea Constituţională a României.

După un aspru rechizitoriu – în care a demonstrat că procurorii nu pot ancheta demnitarii pentru oportunitatea emiterii de legi, sugerînd că trebuie declanşate mecanisme de sancţionare, şi că DNA a săvîrşit acţiuni exagerate şi derapaje, iar aceste derapaje nu pot fi justificate prin lupta împotriva corupţiei -, domnul ministru Toader a declarat că e necesară doar monitorizarea activităţii procurorilor. După care a concluzionat, scurt şi abrupt: ,,Nu e oportună revocarea Laurei Codruţa Kövesi şi nici cea a lui Augustin Lazăr” (?!). Păi cum vine asta, monşer?

Un alt profesor universitar (ca şi domnul ministru), Valentin Stan, a făcut referire, imediat, la ,,şmecheriile ieftine ale marelui jurist Toader”. Sîntem de acord cu analistul amintit. Păi, după ce vii şi constaţi vinovăţia cea mai grea – încălcarea Constituţiei -, proclami inoportunitatea măsurii de îndepărtare din funcţie? Faptul ne duce cu gîndul, imediat, la Nenea Iancu: ,,Ori să se revizuiască, primesc, dar atunci să nu se schimbe nimica”.

Unii spun/gîndesc că ministrul (in)Justiţiei a conceput un raport cu finalitatea revocării celor doi din funcţie şi, apoi, presat de cineva, a cîrmit-o cu 180 de grade şi a proclamat viceversa. E posibilă şi varianta asta. Cîte nu se pot întîmpla în Românica noastră, vorba unui discipol/aliat de vază al şefei DNA, inamovibila zeiţă a dreptăţii, şi anume procurorul ,,Portocală”, de la Ploieşti? Şi s-a întîmplat că, tocmai cu vreo 15 minute înainte de citirea raportului, se autoprezentase în audienţă, la dom’ Toader, mister Klemm, ambasadorul SUA, care se crede în România ăl mai mare şi mai tare. Şi să nu ne spună domnul ministru că n-a fost nici o presiune, că nu-l cred nici copiii retardaţi. Presiunea a fost, limpede, şi din partea preşedintelui Iohannis care, după ce ordonase ,,Jos mîinile de pe DNA!”, a afirmat, în acest context, că el este nu mulţumit, ci foarte mulţumit de activitatea doamnei Kövesi şi a domnului Lazăr. Păi cum să nu fie mulţumit, dacă mai speră să scape basma curată, după toate problemele judiciare pe care le are?

Apoi, domnul Dragnea, şeful PSD, declarase şi el, în numele coaliţiei de la putere, că aceasta nu are drept scop lupta cu procurorii. Acum, însă, o-ntoarce, tot ca la Ploieşti, zicînd că e ,,dezamăgit”. Nici nu mai ştii ce să crezi, văzînd situaţia penibilă în care s-au afundat mai marii noştri politicieni.

Stînd drept şi judecînd strîmb (?!), trebuia să nu ne aşteptăm la cine ştie ce act de eroism din partea domnului Tudorel Toader. Dumnealui o mai judecase pe simpatica Laura-Codruţa în chestiunea cu plagiatul. Şi în acel caz o scosese basma curată, că furase doar 4% în erudita dumneaei lucrare de doctorat! Nu mai insistăm. Am aflat, şi alţii ştiu mai bine decît noi, că dom’ profesor a condus şi lucrarea de doctorat a fostei şefe a PNL, brava şi suava Alina Gorghiu. Doamne, cu ce doctori ne-am pricopsit! Să nu-l uităm pe generalul Coldea, şeful binomului vestit, care l-a avut conducător de doctorat pe însuşi generalul Oprea, cel care…

Şi s-ar mai isca o întrebare nevinovată: Cum naiba, dintre atîţia jurişti ai coaliţiei PSD-ALDE, nu s-a găsit unul capabil să conducă Ministerul Justiţiei, ci s-a preferat un tehnocrat de la Iaşi, cu vagi simpatii/legături liberale? Tot ne ferim să luăm taurul de coarne, şi iată rezultatul. Bine le-ai/ne-ai făcut, coane Tudorel, zău aşa! Meritau. Şi meritam şi noi o bătaie de joc, un simulacru de judecată a procurorilor şefi, stăpîni peste sărmana Românie.

Cît despre monitorizarea de care vorbea ministrul Justiţiei, ne-am lămurit buştean. Ea poate dura at calendas graecas. Şi, din acest punct de vedere, lupta împotriva corupţiei, în stilul impus la ora actuală, prin care se poate încălca Legea-legilor, va continua, cu aceleaşi rezultate catastrofale.

Adio, chiar adio, Stat de Drept!

GEORGE MILITARU

COMENTARII DE LA CITITORI