ADIO!…

in Alte știri

 

 

În amintirea Tribunului Corneliu Vadim Tudor

Adio, adio, domnule Vadim, îţi zic,

spre liniştea

Duşmanilor ce ţi-au grăbit a morţii

tale clipe

Prin tot felul de urzeli şi de regii

murdare

Şi a trădătorilor ce ţi-au rîs

cu zîmbet de şacali.

 

Adio, adio, domnule Vadim, îţi zic,

spre bucuria

Celor care te-au urît de moarte –

Că răi au fost cu tine şi răi vor fi

Cu vorbe de pigmei pe verva

ta postumă.

 

Adio, adio, domnule Vadim, mă

doare tot ce văd:

Tot acest circ grotesc, cum unii

te urăsc şi mort.

Tu nu le-ai luat nici rangul,

nici femeile

Ai scris ca fiecare, apărîndu-te

pe tine –

 

Adio, adio, domnule Vadim,

nu-ţi cer nimic

Şi nici nu-ţi zic ce-aş fi avut

a-ţi zice

Din lumea mea cu dus-întors

în ţara asta,

Că ştim cu toţii ce slobod şi ce suav

erai la gură –

 

Adio, e plină toamnă şi mustul

fierbe-n butoi

De ziua ta, ce-ar fi urmat, cu chef,

să urce-n calendar

Dar, după cum vezi, ţi-aduc salutul

meu spre nemurirea ta

Să-ţi moară toţi deghizaţii în prieteni,

cu dinţii lor de fiară –

 

Adio şi nu fi supărat – lumea ta

de-acum începe

Şi rîuri de cerneală vor curge,

şi lacrimi de durere

Din ochii celor două zîne ale tale,

ce ştiu cu demnitate

Memoria a-ţi apăra nu de Tribun,

de tată ce le-ai fost –

 

Adio, Vadime, dar unde eşti? De-o

vreme, eu nu te mai văd

Şi-s trist pentru că neamul îmi

moare-n datorii –

Te aibă Domnu-n paza Lui de îngeri,

c-aicea pe pămînt

Te plîng căţeii şi-ntreg norodul

plînge –

 

Îţi scriu acum, că prea te-ai grăbit

să pleci de pe la noi

Fir-ar mama ei de moarte, de ce

la tine ai chemat-o?

Să-i dai anume ce: o ceaşcă de cafea

cu şoricioaică-n ea

Nu ai ştiut cît de perversă e, c-o să

te ia chiar din fotoliul tău?

 

Mă iartă doar, nu vreau să mă

lungesc cu vorba

Eu sînt poetul care nu te-a trădat

vreodată.

Cu tine vreau, de-a pururi, să fiu

în lumea Euterpei tale.

Iar tu să-I spui lui Dumnezeu

ce greu trăiesc românii,

 

Ce rău o duc, loviţi de boli

şi sărăcie,

Şi cum îi vezi, în haine second-hand,

de foame costelivi.

Şanse de vindecare n-au, căci hoţii

sînt, tot ei, mai mulţi

În ţara asta de cerşetori de adăpost

şi pîine –

 

Adio, Vadime, curînd se va însera

şi ai de lucru

Şi telefoane ai de dat, dar cui?

Că nimeni nu-ţi răspunde

Cu toţii te-au uitat şi umblă călări

pe cai de bani

C-aşa tu i-ai urcat pe suferinţa ta,

nerăsplătită azi.

 

Adio, Vadime, îţi spun, să nu fii

supărat pe mine,

Am scris din răsputeri ca viperele

să fie puse în cătuşe

Dar n-am avut putere a le stîrpi

din codrii noştri.

Tu dormi în pace, prea grea e lupta

ce ai avut de dus –

 

Nu te lăsa, acolo unde eşti, sedus

de vorbe dulci:

Şi-n Cer or fi din ăia, coate-goale,

cu gîndurile-ascunse.

De aceea-ţi spun, Vadime, în

liniştea-ţi de veşnică odihnă,

Fereşte-te de şarle, de vrei să fii

al nostru Tudor Domn!

 

Şi îţi mai spun, ca omul bun

ce te-a-nţeles mereu,

Chiar de-oi fi pus la ghilotină

şi-apoi trecut prin rotisor,

Vadime, tu eşti, vei fi mereu un

cîntec de alean al celor care

Te iubesc cu ţara, prin glasul tău

de Tricolor!

ION MACHIDON

Preşedintele

Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI