Adolescentul din mine

in Tabletă de scriitor

E miez de noapte şi ascult cum paşii vîntului urcă în cireşul din faţa casei, cu frunzele doldora de umbră, prin care nici firicel de lună nu poate să treacă. Şi iată că vîntul, călare pe un inel de logodnă, urcă hoţeşte să-mi dea o mînă de miere pentru o dragoste la înălţime, în vămi de cer albastru şi cîntec de buhă în larguri. Şi mă uit, zăbovind la masa mea de lucru vorbind cu tine: o, ce bucuroasă mai eşti, în rochiţa rîndunicii şi obrajii purpură de vişină coaptă. Sincer să fiu, te-am aşteptat cum numai eu ştiu, tu, miez de pepene din ierburi înalte, să vii şi să stăm de vorbă pe vremea asta de inimă de strugure în pîrgă şi să ne spunem cîte în cer şi în codrii cu faguri de turtă dulce. Doamne, ce fericire, nu dorm, ascult cum broaştele cîntă la mandolină melodii de dor de muză cu îndrăgostiţi ce urcă pe cărări de munte. Parc-ar fi cîntece de grauri în ierburi în spic, iar eu vin către tine, femeie din alt mileniu, cu alţi ochi şi mîini de lumînărică întinse cu tandreţe în dimineţi cu zulufi de calde-mbrăţişări. Şi sînt bucuros că nu ne-a luat somnul pînă în clipa de faţă, chiar dacă am băut din vîrtejul amintirilor plăpînde. Trebuie să spun că nu am fost un om vesel la viaţa mea, dar m-am împăcat cu sportivul din mine şi ţi-am ieşit în cale ca-mpreună să mergem unde vom vedea lumina din inimă, că sînt prea multe cărări pe care să alergăm şi să alegem cîntec de privighetoare pentru sentimentele noastre ca fluturii de pădure şi livezile de ionatane dulci-amărui… Şi iată că nu dorm, chiar dacă am sosit din cîmpii albastre, unde popîndăii şi cîrtiţele rup melancolia ochiului de cerb întru lujeri cu mustăţi de iepure sălbatic. Nu dorm, ca să nu fi singură în visul meu în căutare de-alinturi ştiute numai de tine. Şi nu vorbesc să afle tîrgul, chiar dacă simt nevoia ca lumea să mă cunoască aşa cum sînt, iar nu din caiete, unde bîrfa cu flori de mătrăgună nu mă doare nici măcar în colţul unghiilor. Dacă scriu acestea toate, o fac din plăcerea iubirii pentru sămînţa bună din trupul tău, mlădie, aromată ca un cuib de dulceaţă pe care îl am mereu în memorie în formă de scripcă de rază de lumină prin vîntul ce urcă grăbit în cireşul din faţa casei mele, întorcîndu-i frunzele pe dos, să rîdă întreaga grădină de el. Vîntul face dragoste în linişte cu hoaţa lui de lună prin crengile cireşului. Şi iată, uitasem să spun că eu sînt romanticul ce umblă hoinar pe cărări de care nu am auzit decît mergînd acum cu tine. Ce afurisită mi-e inima! M-am strigat pe nume de 3 ori şi m-am trezit, deşi nu am dormit nici măcar cît aş fi mîncat un măr, ca tu să vii, partea mea de fericire schimnică. De atunci, mă rog să nu mai dorm vreodată, nici chiar în fugă. Cine ştie, să nu cadă vîntul, cu luna în braţe, peste mine. Şi tu, şi tu să nu ştii, rătăcind în insomniile tale pe rîuri de ape-ntinse şi văi cu stele cu sărut de prune coapte. O, ce noapte lungă, ce noapte cu dinţi de lapte şi zgîndărit porumbul prin zaibăr, cu dor de nunţi cu brînduşe şi băieţi de dovleac cu chipiuri galbene, făcînd în ciudă gutuiului, că nu poate pleca şi el să petreacă sub fereastra casei privind la marele zbor al frunzelor sale. E toamnă, iar gîndul mi-e liber, tare liber, ca vigoarea adolescentului care am fost odinioară şi de care sînt legat, ca ţăranul de brazda lui de pămînt.

ION MACHIDON,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI