Adrian Năstase, asasinul presei scrise din România

in Lecturi la lumina ceaiului

URMĂRIŢI! PRINDEŢI! ARESTAŢI!

 

M-am hotărît, cu greu, să scriu acest articol. Am dorit să rămîn fidel principiului care m-a călăuzit toată viaţa, acela de a nu lovi în oameni căzuţi. Iar Adrian Năstase părea un om căzut. E putred de bogat, are conac şi fermă în comuna cu girofar, Cornu, face vacanţe de lux peste hotare, pozează în victimă politică, participă la tot felul de simpozioane şi lansări de cărţi etc. Cîţi n-ar vrea să fie la fel de căzuţi ca el! Un procuror militar îmi spunea că, atunci cînd fostul prim-ministru a fost arestat, la percheziţie s-au găsit, în locuinţa lui, 400.000 de euro – bani ghiaţă. Erau bani de piaţă. De cheltuială. L-am apărat cît am putut pe fostul meu coleg de liceu de la Sf. Sava. Dar nu merita. Calitatea umană e foarte proastă. Dacă eu am, de cîţiva ani, dificultăţi financiare şi revista „România Mare“ se tîrăşte, de la o săptămînă la alta, asta e din pricina celui de care îmi fusese milă. În anul 2003, Adrian Năstase a vîndut (pe o sumă de batjocură, dar se zice că pe o şpagă imensă) RODIPET. Cui a dat el, cu atîta inconştienţă, firma de difuzare a presei? Unui vagabond arab, Hassan Awdi. Acel nenorocit abia aştepta: dăduse lovitura vieţii sale! A vîndut, repede, tot, tot, tot: maşini, spaţii, chioşcuri etc. „Ţeapa“ dată Statului Român e de 70.000.000 de euro. Dar pagubele sînt cu mult mai mari, din punct de vedere social: presa scrisă a început să moară, din pricina lipsei de difuzare. Şi-au încetat apariţia: „Ziua“, „Gîndul“, „Gardianul“, „Curentul“, „Cotidianul“, „Can-Can“ ş.a. Revista mea, „România Mare“, rezistă eroic. Dar cu ce sacrificii! Cu cîtă umilinţă! Dacă în 1990 tirajul era de 800.000 de exemplare pe săptămînă, acum tipărim doar 5.500. Cererea este imensă, dar ce folos? Mafiotul arab a fugit din ţară, umblă, de nebun, ba prin Liban (unde are un palat), ba prin SUA (unde are o vilă), trăind ca un nabab din banii presei române. Mie are să-mi dea 2 miliarde de lei – la valoarea din 2008. Atunci cînd, în 2010, i-am spus toate astea făptuitorului principal, Adrian Năstase, ştiţi ce mi-a răspuns? A dat vina pe ministrul Privatizării, şmecherul PDSR Ovidiu Muşetescu. „Sigur că da – i-am replicat – mortul e de vină, întotdeauna. Dar tu erai prim-ministru, Adriene, tu ai girat acea tranzacţie înfiorătoare!“.

Astăzi, Adrian Năstase îşi consumă, liniştit, uriaşa avere. Îl doare-n cur de presa română. Probabil că durerile provin şi din altă cauză. Nu bănuiam că din vedeta cîrlionţată şi ciocolatie, din adolescenţă, va ieşi o bestie. Fiindcă, pentru mine şi alţi făcători de ziare şi reviste, Adrian Năstase a devenit o bestie. Face victime, calcă pe cadavre. Ce-i pasă? El s-a asigurat pentru 3 generaţii. După el, potopul. El se crede atît de important încît îşi permite orice. Inclusiv să joace în scenete idioate, cum a fost tentativa de „sinucidere“. Tîrziu, cînd mi-am adus aminte că lecturile lui preferate sînt romanele poliţiste, am priceput că totul fusese un teatru ieftin, menit să înduioşeze populaţia. Acum, dacă DNA l-ar aresta pe Marele Măsliniu pentru prăduirea RODIPET, m-aş prezenta la process, ca martor al acuzării. Pînă atunci, îl pedepsesc pe ucigaşul presei române prin reproducerea unor pagini din cartea mea „Pamflete explozive“ – parodie după George Topîrceanu.

CORNELIU VADIM TUDOR

20 august 2015

COMENTARII DE LA CITITORI