ADRIAN PĂUNESCU – Evocare

in Polemici, controverse

DUMNEZEU NI L-A LUAT PENTRU CĂ NU L-AM MERITAT

Motto: „A crea înseamnă a da formă propriului tău destin” – Albert Camus

Adrian Păunescu a dat formă propriului său destin, presărînd balsamuri spirituale, noi sorbind cu nesaţ din izvorul nesecat al poeziei sale nemuritoare. Adrian Păunescu a fost Falnicul Copac, fiu de dac, născut în codrii de poezie. I se reflecta pe frunte măreţia unui munte. Poemele, mărgăritare, înşirate din inima sa plină de iubire. „De la Bârca la Viena şi înapoi” a strîns zestre pentru noi. În „Cenaclul Flacăra“, a lansat stele care, astăzi, strălucesc pe Planeta Albastră, spre slava noastră. Plecăciune Falnicului Copac care a scris cu dărnicie, poeme de iubire.
„Într-adevăr“, ce extraordinar este să ai în mîinile tale boabe de mărgăritare. „Muzeul de lacrimi” pentru nedreptatea făcută de cei răniţi de realitate, înarmaţi cu „Bucurii Mincinoase”, greşeli îmbrăcate în haine de mătase. Remuşcările nu au valoare, ele sînt o cale pentru „Vinovăţia Caldă“, lup împuşcat care calcă „Pămîntul sub călcîie”, fără să ştie că vînătoarea trebuie să fie zvîrcolire, pînă dincolo de fire. „Agonizez” şi visez „Ciorna de testament” absentă în „Viaţa la figurat”, templu de gheaţă, elogiu peşterii din care vin mereu întrebări, din toţi pereţii. Iar eu abia atîrn de marginile vieţii. „Roată de rezervă”, în zborul plin de vervă spre o altă împărăţie, Rai sau Iad nu se ştie. „Bucătăria e un rai”, miroase a cozonac, Păcatul e un Iad, miroase a drac. Dar, pe Pămînt, aud „Cişmelele picurînd“. Răsfoind, filă cu filă, am descoperit „Mulţimea divină”, Lumină, flacără vie, poezie, Mărire Ţie. Acestea sînt titluri şi fragmente din poeziile domniei sale.
„Într-adevăr“ cît timp te-am citit, am călătorit pe val de lumină, spre imensul ocean al inimii tale, „Schimbul de zi“; Marţi noaptea în schimb“; „O şansă pentru fiecare“ şi „Totuşi, iubirea“.
Cu teamă în suflet, conştientă că – prin comparaţie – sînt un bob de nisip rătăcit pe o imensă plajă, „mi-am luat inima-n dinţi“ şi versurile „Falnicul copac“ i le-am oferit lui ADRIAN PĂUNESCU. În emisiunea „O şansă pentru fiecare“, confirmînd primirea lor, mi-a zîmbit o clipă. Ce clipă!… O clipă în care am ştiut că merită să lupţi pentru… clipe.
7 noiembrie 2010

Zi senină, îndoliată, pentru Poetul făcut Mat de destinul contrariat, lăsînd întreaga ţară cu capul plecat. Decontul de iubire al Poporului Român a dat fiori pe crucea de flori, trimiţînd, printre petale, lacrimi amare, ştiind că doar un pas ne desparte de eternitate, cînd sicriul înfăşurat în Tricolor va fi coborît în mormînt.
Falnicul copac, fiul de dac va scrie, pe crucea sa,: „Şi Totuşi… IUBIRE“. Poezia sa ne va presăra în cale balsamuri spirituale. Şi, să ştie „CIORILE“ că el a iubit Valorile. Sîntem acum şi mai săraci şi în zadar ne curg lacrimi pe obraji. Adrian Păunescu se întreba:

A CE MIROASE TRANDAFIRUL?

A ce miroase trandafirul
care a izvorît încet,
Din trupul prăvălit de moarte
Al unui interzis poet?
A ce miroase trandafirul
Sub care au lucrat şi viermi?
Între o floare şi un vierme
Poeţii nu mai sînt eterni!
Stăm goi de gînduri lîngă groapa
Unui poet în cimitir
El nu ne-a mai dat nici o veste,
Decît un roşu trandafir
Cei ce-l huliră văd ei înşişi
Pămîntul dinspre rădăcini,
Poetul, ce trandafirează,
Nici azi nu vrea să facă spini.
Dar e în ordinea naturii
Şi-a lumii vii acest mormînt
Cu trandafiri ce trag afară
Lumini din cei ce nu mai sînt….

Dumnezeu să-i facă parte de viaţă veşnică şi de lumina pe care a răspîndit-o pentru noi.
LILIANA TETELEA

COMENTARII DE LA CITITORI