Afară cu teroriştii unguri din Guvernul şi Parlamentul României!

in Lecturi la lumina ceaiului

O altă obsesie a revizioniştilor unguri: retrocedările

Din nou, ca întotdeauna, de fapt, de vreo 100 de ani încoace, revizioniştii unguri, prin reprezentanţii lor din organizaţia ilegală, horthystă, UDMR, răbufnesc, adînc nemulţumiţi, că înaltele foruri ale Statului Român nu le satisfac grabnic ceea ce, începînd din 1989, îi chinuie obsedant: retrocedările. Aflăm din presă că europarlamentarul Fidesz Laszlo Tökeş a fost numit de Budapesta, în fond de Guvernul Ungariei, „să urgenteze procesul de restituire a proprietăţilor revendicate de bisericile maghiare din Transilvania“, acţiunea, chipurile, avînd aprobarea şi sprijinul etnicilor maghiari transilvăneni.

Ca urmare a acestei decizii revizioniste, într-o Conferinţă de Presă, organizată la Budapesta, opinia publică din ţara vecină este înştiinţată că a fost constituită o comisie care să pună presiune asupra autorităţilor române, în vederea „grăbirii retrocedării imobilelor şi proprietăţilor revendicate de bisericile maghiare din Transilvania“. Şi, normal, în ceea ce priveşte orientarea revizioniştilor budapestani, şeful acestei comisii a fost numit Laszlo Tökeş. Cunoscîndu-se atitudinea lui Laszlo Tökeş faţă de România şi Poporul Român, ne-am fi aşteptat la o reacţie fermă din partea Guvernului României faţă de cele ce se petrec la Budapesta împotriva ţării noastre. Nu a apărut, însă, nimic. În schimb, aflăm unele păreri şi declaraţii, insuficient de convingătoare, ale unor parlamentari români sau funcţionari de Stat.

Deputatul PSD Bogdan Diaconu, de pildă, declară: „Bisericile maghiare din Transilvania sînt în fruntea luptei pentru autonomie. Clericii lor sînt organizatori în alegeri şi supraveghetori la mitingurile antiromâneşti. Aşa încît grija Ungariei de a le da pe mînă cît mai multă avere se justifică“. Lideri ai UDMR recunosc faptul că se fac presiuni asupra Guvernului României de a se urgenta încheierea procesului de retrocedări. Deputatul Mate Andras Levente, membru în Comisia Juridică, declară: „… sub nici o formă, problema revendicărilor nu mai suportă amînare“. Şi, ca să fie mai explicit, adaugă: „Cîtă vreme Statul nu rezolvă această problemă, cei nemulţumiţi (adică revizioniştii unguri – n.m.) încearcă, prin varii metode, să facă presiuni pentru ca Statul Român să se achite de aceste promisiuni“.

Udemeristul Peter Eckstein-Kovacs se plînge, tot către acelaşi cotidian, că „retrocedările se fac într-un ritm nepermis de lent“. Şi în „Adevărul“ din 24 iunie a.c. se aminteşte faptul că „Maghiarii şi-au condiţionat intrarea în Guvernul Ponta 3 de introducerea în programul de guvernare a unui paragraf privind grăbirea restituirii unor imobile naţionale“. Românii, însă, asistă deocamdată pasivi, după cum se desfăşoară lucrurile, la o acţiune criminală de spoliere a averii lor, a bunurilor care aparţin întregului Popor Român. Vina pentru această pasivitate o poartă, în întregime, toate guvernele României care s-au succedat la Putere în ultimii 25 de ani. Nici unul nu a cutezat să afirme răspicat că Statul Român nu are nimic de retrocedat Ungariei, întrucît tot ceea ce cer revizioniştii unguri să li se restituie nu le aparţine. Argumente că ungurii nu mai sînt posesorii bunurilor revendicate există şi sînt imbatabile.

După Marea Unire din 1918, Ungaria a pretins României despăgubiri pentru toate imobilele construite în cei 51 de ani de stăpînire a Ardealului, precum şi pentru cele avute în proprietate, pentru bunurile acumulate în aceeaşi perioadă, în care Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar (1867-1918). Documente din perioada care a urmat unirii fac dovada că Statul Român, în urma unor procese deschise de Ungaria, în faţa unor foruri judiciare internaţionale, a achitat, pînă la ultimul dolar, valoarea tuturor bunurilor revendicate de Ungaria. Nu numai Statul Ungar a fost despăgubit, ci şi un număr de 367 de cetăţeni optanţi, denumire pentru cetăţenii români, de etnie maghiară, care au primit cetăţenie ungară şi au părăsit România, cerînd, la rîndul lor, Statului Român, despăgubiri pentru proprietăţile rămase pe meleagurile natale.

Sumele plătite Ungariei şi celor 367 de optanţi s-au ridicat la echivalentul a 100 tone de aur de 24 de carate. Unii cercetători consideră că valoarea acestor despăgubiri s-ar ridica la 600 tone aur. Prin tot ce am arătat, în aceste rînduri, iese în evidenţă faptul, de necontestat, că acest proces de retrocedare a bisericilor, a altor imobile ori a unor bunuri cerute de către revizioniştii unguri, cu sprijinul şi îndemnul permanent al Budapestei, este nu numai injust, ci şi ilegal. De aceea, un guvern iubitor de ţară şi de oamenii ei, avînd acest sentiment înălţător, ar putea stopa cu promptitudine acest jaf din avutul României. Însă relaţiile pe care le are actuala Putere cu organizaţia ilegală UDMR în aceste zile dovedesc că guvernanţilor „noştri“ le este, totalmente, străin sentimentul dragostei de ţară.

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI