Afirmaţii pentru autovindecare (1)

in Pagină creştină

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-1 însuşeşti în viaţă. S-a spus că sîntem ceea ce mîncăm. Ar fi mai adevărat să spun: „Sîntem ceea ce gîndim“. Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce sîntem mult mai mult decît o fac trupurile noastre. Gîndurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, pînă şi starea de sănătate fizică.

Nici un mare progres din viaţă nu se produce întîmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpîni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborîrea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cît mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească la fel de mult pentru a ajunge la stăpînirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta, cu uşurinţă, cele mai complexe pasaje muzicale.

Şi viaţa este o artă. Din nefericire, este o artă căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie. Oamenii iau viaţa aşa cum este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţînează să meargă prost.

Gîndurile sînt lucruri. Cuvintele, care sînt gînduri cristalizate, au o putere incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrîndu-ne. Simplul fapt că te gîndeşti la oboseală îţi poate submina energia. Întărind acest gînd prin cuvintele „sînt extenuat“, defineşti şi prin aceasta conferi forţă gîndului respectiv.

Este valabil şi invers. Dacă te simţi obosit, dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva, oboseala va dispărea cu totul! Eşti ceea ce gîndeşti. Dacă, în plus faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele „mă simt minunat!“, este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobîndit o nouă definiţie a propriei persoane.

Atît de multe dintre eşecurile din viaţa noastră – legate de stapînirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem – se datorează numai gîndului că ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă.

Pe de altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sînt rezultatul acceptării noului ca aparţinîndu-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gîndul „sînt francez“, decît de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) „oamenii ăştia vorbesc ciudat!“.

Dificultatea rezidă în faptul că obiceiurile noastre sînt înrădăcinate adînc în subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci cînd încercăm să le schimbăm, ne trezim traşi înapoi, în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit vechilor obiceiuri.

Afirmaţiile, atunci cînd sînt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora majoritatea noastră are un control conştient redus.

Sîntem ceea ce gîndim. Însă sîntem şi mult mai mult decît ceea ce gîndim în mod conştient. Sîntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente, obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi – fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi – în subconştientul minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste conflicte interioare. Nu este suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient şi subconştient. Pentru că sîntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre omeneşti se află conştiinţa divină.

Atunci cînd încercăm să ne transformăm numai prin efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare. Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la nivelul realităţii superioare a superconştiinţei.

A te vindeca înseamnă a te „descotorosi de imperfecţiuni“. A fi perfect înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse – creativităţii şi a soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile noastre.

Superconştiinţa este acel nivel al conştiinţei care este, adeseori, descris drept Eul superior. Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii. Prin intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi adevărata tămăduire. În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile, asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia umană, nu aduc decît beneficii temporare.

Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod încît să înalţe conştiinţa către superconştiinţă. Afirmaţiile pot atinge acest obiectiv atunci cînd le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Christos, care este un punct de pe frunte, situat exact între sprîncene. Repetă afirmaţiile din această carte mai întîi cu glas tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii conştiente. Pe urmă, repetă-le în tăcere, pentru

a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor. Apoi, rosteşte-le în şoaptă, purtîndu-le semnificaţiile în subconştient. Repetă-le din nou, în tăcere, pentru a-ţi adînci însuşirea lor la nivelul subconştientului. În cele din urmă, pe măsura înălţării aspiraţiilor, repetă-le în centrul lui Christos. La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor.

Prin afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi. Afirmaţiile reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim menirea omenească. Fără puterea venită de la Dumnezeu, eforturile noastre sînt, de-a pururea, în zadar. Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin rugăciune.

De ce să te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă, rugăciunile sînt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea activă a omului. Rugăciunea eficientă nu este niciodată pasivă. Ea este încărcată de credinţă şi ajunge la maturitate printr-o atitudine afirmativă.

Pentru a-ţi aprofunda noua calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmînd apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie printr-o rugăciune plină de iubire către Dumnezeu.

În acest moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient.

(va urma)

  1. DONALD WALTERS

(Text reprodus din volumul

„Afirmaţii pentru autovindecare“)

COMENTARII DE LA CITITORI