Ah, ce vară furtunoasă!

in Alte știri

Într-o ediţie princeps a poeziilor lui Dimitrie Bolintineanu, am găsit un vers foarte săltăreţ: „Ah, ce noapte furtunoasă!”. Mai mult ca sigur, tînărul Caragiale s-a inspirat de aici, atunci cînd a dat titlul piesei „O noapte furtunoasă”. Iniţial, îi spusese „9 întors” – apropo de numărul de la casa unde locuia Ziţa, dar Rică Venturiano, fiind şi chior, a nimerit la sora ei, Veta. Ce carieră a făcut acest titlu: „O noapte furtunoasă!”. Sună frumos, în registrul vesel. La toate astea mă gîndesc văzînd că, după aproape 140 de ani, noi, românii, avem parte de o vară furtunoasă. O întreagă vară, cu zile şi nopţi.

Parafrazîndu-l pe Vasile Alecsandri, voi spune şi eu: „Ziua plouă, noaptea plouă, dimineaţa plouă iară!”. Este evident că, vorba lui Shakespeare, „Vremea şi-a ieşit din ţîţîni”. Cum să te aperi de aceste rafale care doboară copaci, sperie animale, provoacă atacuri de panică? Haideţi să admitem că aceasta e voinţa lui Dumnezeu şi că păcătoasa specie umană îşi merită soarta. Dar e furtună nu numai în natură, ci şi în viaţa politică a Planetei şi, în special, a României. Nu trebuie să uităm că de la Fortuna la Furtuna e o diferenţă de o literă – o fonemă. Acum, e vremea atacurilor murdare, sub centură. Adică sub-umane. Noroc că Justiţia începe să-şi revină, încet-încet.

Zilele trecute, un putregai social, care îmi teroriza familia de aproape 3 ani, a fost arestat. Dar specia diversioniştilor încă rezistă, zburdă în libertate. Astăzi, aud că şi Dacianei Sîrbu i se pregătesc nişte trucaje, falsuri, atacuri delirante. Nu intru în amănunte, dar ştiu despre ce e vorba – am fost, 5 ani, coleg cu fata asta la Bruxelles şi la Strasbourg şi depun mărturie că e foarte bine crescută şi mai presus de orice acuzaţie. Aşa cum am apărat-o pe Elena Băsescu, mă simt nevoit s-o apăr, ca bărbat şi om politic, şi pe Daciana Sîrbu. Ştiu cine pune la cale porcăriile astea. Şi mai ştiu că voi aplica pedepse exemplare împotriva acelora care se leagă de copii, neveste, părinţi ş.a.m.d.

În rest, viaţa merge înainte. Meciul se joacă. Iar eu şi PRM avem un cuvînt foarte greu de spus.

Corneliu Vadim Tudor

22 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI