Ajunge, e prea multă nemernicie – PRM trebuie să revină!

in Editorial

Motto: „Pentru a trăi viaţa care ţi-a fost dată, eşti dator să o meriţi atît ca om, cît şi ca neam

în fiecare clipă”. (Mihai Viteazul)

Pentru un român care îşi iubeşte cîtuşi de puţin ţara, a se uita la televizor a devenit un adevărat chin! Cum ar putea fi altfel apariţia în calitate de demnitari ai statului român a unor demagogi inculţi, vizibil lipsiţi de orice gînd constructiv şi patriotic? Cum altfel ar putea fi pentru un român apariţia unui beţivan ca Juncker în fruntea Europei, a unui manechin căruia i se văd aţele la fiecare mişcare, ca Stoltenberg, şeful NATO – sau a cluneriilor lui Trump?! Sigur, mă refer la reacţia unui român crescut în idealurile unei lumi a păcii, a deschiderii, a popoarelor prietene, a dezvoltării materiale şi spirituale?… Da, veţi spune că sînt sloganuri, dar greşiţi – sînt principii de cea mai înaltă ţinută etică şi intelectuală! Principii care nu mai sînt ale generaţiei care se porcăie pe Facebook, care ascultă înjurături scabroase spunînd că sînt „muzică”, sau pentru care Eminescu nu are ce căuta în şcoală – spre deosebire de educaţia sexuală de varii genuri…

Pînă acum cîţiva ani mă deranja excesul prezenţei, în chip de „vedete”, la emisiuni de divertisment, a unor personaje în cel mai bun caz demne de reviste pentru adulţi; acum, personaje de şi mai proastă calitate apar în politică sau administraţie! Or, asta se datorează absenţei unei forţe care să facă diferenţa!

E o iluzie să crezi că aşa ceva ar putea veni de la popor; poporul e manipulat, e desfiinţat ca opţiune independentă prin nenumărate mijloace – în primul rînd, prin dependenţa, prin drogul de toate vîrstele, internetul. Nu, aşa ceva poate veni doar de la un grup de intelectuali şi oameni politici patrioţi, grupaţi în jurul unei idei-forţă – România Mare, nu doar în vechile fruntarii terestre, ci şi în vechea demnitate şi măreţie spirituală!

Vadim Tudor a fost o şansă pentru cei care au înţeles că şarlatania occidental-capitalistă nu duce pe culmi, ci în prăpastie; Partidul România Mare a fost o şansă pentru ţară. Era normal să devină o ţintă cît pentru nemernicii din politica autohtonă, dar mai ales pentru puternicii duşmani ai României puternice şi independente. Decesul lui Vadim nu a avut doar cauze naturale, „destinul” a fost ajutat; nu prin otrăvirea fizică, ci prin mult mai rafinata distrugere psihică. Aceasta e o temă despre care am mai scris, voi mai reveni, dar acum să urmărim un alt fenomen, convergent cu primul – otrăvirea partidului.

Imediat după tragedia din septembrie 2015, am luat legătura cu cei care rămăseseră în preajma politică a Tribunului în ultimii ani; în foarte scurt timp, am avut surpriza să constat că, în pofida unor declaraţii ipocrite, totul era blocat! Şi, în primul rînd, ideea care putea salva partidul – şi pe care am încercat să o impun: adunarea tuturor celor care fuseseră în partid şi care puteau ajuta acum la renaşterea creaţiei politice a Tribunului. Aiurea, nimic! Cîţiva neica-nimeni au găsit soluţia de a promova un şarlatan… în chip de „noul lider”. Asta spune tot! Apoi au mai fost încercări, tot felul de combinaţii bizare – dar nu s-a dorit singura cale firească: chemarea, adunarea oamenilor de valoare pe care PRM i-a avut în timp. De ce? Poate pentru că, în nimicnicia lor, cei care puseseră mîna pe partid doreau să păstreze „controlul” pentru meschine avantaje – sau poate pentru că alţii, de mai sus, nu doreau o renaştere a singurei forţe politice patriotice – cu un electorat format în sensul patriotismului!

Pentru că în asta şi stă pericolul PRM – în cel mai frumos şi dedicat ţării electorat! Nu contest, printre miile de aleşi sau funcţionari trimişi de PRM în diverse posturi s-au strecurat şi oameni de proastă factură; dar electoratul PRM a fost unic prin calitate, prin devotament naţional! Poate doar cel al PNŢcd –ului lui Coposu să mai fi fost aşa, la începuturi… şi, iată, ca dovadă a justeţei teoriei distrugerii patrioţilor, şi acel partid istoric este… istorie.

Întrebarea firească este – se mai poate face ceva acum cu PRM-ul? Iar răspunsul meu este DA, dar cu aceeaşi condiţie: o masă rotundă la care să participe toţi cei care au făcut parte din fenomenul Vadim – PRM şi îşi pot aduce contribuţia la renaşterea partidului! În plus, să fim clari de la început: cine vrea PRM fără Vadim, să se ducă în altă parte! Nu poate exista aşa ceva! Vadim trebuie să rămînă în fruntea partidului, ca o primă directivă a orientării şi programului politic, ei bine, trebuie să recunoaştem moştenirea sa ideologică: Vadim a fost un naţionalist care a apărat memoria şi realizările României conduse de Nicolae Ceauşescu. Vadim a fost un om politic moral, un justiţiar, a iubit echitatea. Vadim a respectat instituţiile fundamental legate de tradiţia şi istoria noastră – Biserica Ortodoxă şi Armata. Deci, da, PRM poate renaşte, dar pe fundamente corecte, nu cum încearcă diverşi parveniţi de aproape trei ani.

Reţineţi – nu se poate reinventa ceva nou şi absurd, care să fie numit PRM! Nu ţine… va fi subunitar! Încă un aspect – lui Vadim nu i-a fost teamă nici de acuzaţii, nici de extreme cînd acestea erau pentru ţară! Cine nu are sînge pentru asemenea situaţii, mai bine să nu se apuce de această lucrare măreaţă! Ei bine, însă, aici intervine un aspect, de care scriam la început: saturaţia unor generaţii întregi! Gata, ajunge cu nemernicii aşa-zis „de stînga”, gata şi cu derbedeii aşa-zis „de dreapta”! Nu avem decît trădare, ciordeală, golănie şi anarhie! Aţi făcut praf ţara, e prea mult – acesta e gîndul multora. Deci, da, acesta e valul pe care se poate ridica goeleta „Speranţa”! Aşa că închei cu un gînd, „Toate pînzele sus, PRM”! Curaj şi conştiinţa unei mari moşteniri şi datorii, naţionalismul românesc!

DRAGOŞ DUMITRIU

 

 

Cum aţi salvat iar patria – a cîta oară?!

COMENTARII DE LA CITITORI