ALEGERI PARLAMENTARE 2016

in PRM peste tot

Eu am votat. Tu?

Am fost la vot, ca de fiecare dată de mulţi ani încoace. Mă intrigă de ce, totuşi, 60% din românii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne. Strigăm în gura mare că facem foamea, că n-avem bani de medicamente, că sistemul medical e în colaps, că şcolile scot pe bandă rulantă copii fără viitor, că părinţii pleacă în ţări străine pentru a trimite acasă bani de trebuinţă, nu prea mulţi, căci viaţa e grea şi pe-afară, nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Copiii noştri merituoşi preferă Occidentul, unde salariile sînt pe măsura pregătirii lor, iar străinilor le convine, pentru că n-au investit nimic în formarea lor, îi iau de-a gata. Şi astfel ne pierdem identitatea, şi astfel ajunge în situaţia de a ieşi din nou în stradă. Dar dacă n-aţi ieşit la vot, în stradă de ce aţi face-o?! Acum era momentul să arătaţi de ce sînteţi în stare. Acum era timpul vostru, al celor obidiţi, dar l-aţi ratat, ca de atîtea ori în trecut. Înţelegem frustrările voastre, înţelegem lipsa de speranţă, înţelegem că aţi îmbătrînit şi că nu vă mai pasă, dar aveţi copii, veţi avea nepoţi. Cui lăsăm această ţară?! Ne complacem într-o dolce amorţeală, ne lipseşte perspectiva. Ce s-a întîmplat cu tine, Popor Român? Unde sînt vitejii tăi, unde sînt cei care luptau pentru dreptate şi adevăr? Sîntem stigmatizaţi de Istorie să trăim în veci ca sclavi, sau ca stăpîni în această ţară minunată, colţ de Rai, dar pentru venetici, nu pentru noi, cei care am construit-o.
Au mai trecut patru ani şi vor mai trece încă patru. Au mai trecut nişte promisiuni, aşa cum promisiuni vor şi rămîne. Au mai trecut nişte minciuni, aşa cum minciuni vor renaşte cînd va fi nevoie de ele. Ne îmbătăm cu apă rece, de „Izvorul Minunilor“, sperînd că de data asta alegerile pe care le-au făcut alţii pentru noi vor fi bune. Ne înşelăm amarnic. Fiecare va răspunde, sau va înţelege, să sperăm că nu prea tîrziu, greşelile neprezentării la vot. E o vorbă din popor care spune: „Pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămînem tot ca… înainte“. Între timp, cei care au cîştigat aceste alegeri au răsuflat uşuraţi, ca urmare a unei legi gonflabile, aşa că tu, vrei, nu vrei, vei rămîne neschimbat şi din ce în ce mai secătuit de puteri.
Eşti alegătorul nevinovat, dar neştiutor, actuala victimă şi perpetua sursă de venit pentru ei. Dar, chiar dacă şti asta, tu nu te vei schimba, pentru că nu şti nici măcar în ce să te transformi. Chiar dacă undeva, în suflet, ai capacitatea de a vedea că eşti minţit, nu o vei recunoaşte, şi vei face acelaşi lucru ca şi pînă acum. Îţi vei vărsa frustrările în familie, pe Facebook, pe stradă şi oriunde simţi că poţi, dar nu vei recunoaşte niciodată că trăieşti într-o minciună. Căci minciună este tot ce se întîmplă, şi în minciună vom trăi încă patru ani, pentru că n-am ştiu care ne sînt priorităţile. Şi vor mai trece patru ani, şi vei mai pierde încă patru. Pentru că, dragă alegătorule, chiar dacă pînă acum nu ai votat, pentru că nu ai avut cu cine, chiar dacă mai ai în cămară ultimele picături de făină şi mălai primite în cea mai recentă campanie, chiar dacă ai votat cu „răul cel mai mic”, sau cu cine ai considerat că merită, ai pierdut pentru a „n“-a oară. Nu vei trăi mai bine, iar cei pe care i-ai ales nu vor trăi mai prost. Nu vei fi fericit, pentru că fericirea ta ar însemna nefericirea lor. Chipul tău tot cenuşiu are să rămînă, zîmbetul tău va fi tot forţat şi politeţea nu te va întîmpina pe stradă, dimpotrivă, vei fi huiduit dacă vei încercă să te opui „sistemului“, vei fi luat la întrebări dacă vei vocifera, şi vei rămîne acelaşi nemulţumit, cu toate că nemulţumirea ţi-ai creat-o singur. Cu sau fără participarea ta directă, Sistemul a învins. Din nou.
Şi vor mai trece patru ani, şi încă patru vei mai pierde. Lumea ta de acum are să fie din ce în ce mai îngustă. Speranţele tale ca individ se vor spulbera, iar copiii tăi nu vor avea parte de ele dacă tu nu te vei implica. Noi, românii, apreciem aproape orice nu ne aparţine. Apreciem valorile altora şi le ucidem pe ale noastre. Apreciem ce ni se spune din altă parte şi închidem gura repede oricărui român care ne vorbeşte, pentru că „ce ştie ăsta?“, „cu ce ne mai abureşte?“, „de unde are el atîta ştiinţă de carte încît să ne conducă?“. Din start, detronăm bunul-simţ, în defavoarea obrăzniciei, depreciem valorile, în favoarea diletantismului. Oare cînd ne vom trezi? Cînd se va naşte un alt Avram Iancu, un alt Tudor Vladimirescu, un alt Vadim, care să dea cu bîta în ei, pentu a le aduce aminte că acest popor nu a fost sluga nimănui, din timpuri imemoriale, şi nici nu va accepta la nesfîrşit jugul asupritor. Cînd se va sparge buba, vai şi amar de cei care calcă strîmb. Apreciem banditismul şi trădarea politică, îi apreciem pe cei care ne seduc valorile şi ne violează speranţele, apreciem tot ceea ce nu putem învinge. Apreciem forţa altora şi ne distrugem propria noastră viziune. Apreciem faptele bune şi devenim patrioţi doar cînd ni se spune la televizor. Apreciem multe lucruri în viaţa asta, aşa cum respingem din start ce nu înţelegem. Ce rămîne, însă, în urma aprecierii noastre este ceva ce nu mai putem recupera niciodată: timpul nostru, clepsidra care ne este oferită cînd venim şi ne este luată cînd plecăm.
Ne lăsăm prinşi în vrăjeala ieftină a unor politicieni corupţi şi nu ştim să apreciem timpul nostru şi dreptul nostru, al fiecăruia, la fericire. Se spune că ne-am născut egali, dar, privind în jurul nostru şi dincolo de el, vedem că viaţa ne arată în fiecare zi că nu este chiar aşa. Şi vor mai trece patru ani, urmaţi de încă patru.

„VULTURUL CRUCIAT“

COMENTARII DE LA CITITORI