Alegeri pe Lumea Cealaltă (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

– Ce bine-ar fi dac-ai putea face sondaje pe Lumea Cealaltă să ştim, şi noi, cum votează dracii şi sfinţii! – mi-a spus şeful unui partid politic.
Eu, slavă Domnului, aveam destule sondaje de făcut aici, pe Pămînt, şi nici nu-mi trecea prin cap să iau vorba lui altfel decît în glumă. Numai că, abia ieşit din biroul lui şi grăbit să ajung înapoi la serviciu, nu ştiu cum m-am răsturnat cu maşina de pe pod. Mă chinuiam să ies dintre fiarele contorsionate ale maşinii, cînd a răsărit lîngă mine Doamna cu Coasa şi hîrşt, dintr-o mişcare, a rezolvat toate formalităţile de trecere pe Lumea Cealaltă. Călătoria a fost destul de plăcută, mai ales că, repede, m-am întîlnit cu un grup de suflete care-au trecut Dincolo în acelaşi timp cu mine. Ne ciocnisem maşinile pe pod şi – ca să vezi coincidenţă – toţi ne ocupam de politică pe Pămînt: eu făceam sondaje, iar ei erau şefi de secţii de votare şi tocmai se întorseseră de la o instruire de partid, urmată de un chef, care a fost fatal pentru toţi. „Tu cu cine lucrezi, vai ce bine de tine, mişto meserie ţi-ai ales, să ne cauţi să ne povesteşti mai multe despre cum faci tu sondajele“ – din vorbă-n vorbă, am ajuns la poarta Iadului. Bodyguardul de la intrare a fost mirat să vadă că un sociolog vine, de bună voie, să facă sondaje în Iad. Pentru că cei care aveau meseria mea şi ajungeau acolo erau obligaţi să-şi pună sondajele şi chestionarele pe foc, sub cazanul cu smoală în care clocoteau. Am scos repede un chestionar şi i-am aplicat un interviu, întrebîndu-l cu cine intenţionează să voteze la alegerile din anul acela. Dracul de paznic nu voia să-mi spună, dar, din cîte mi-am dat seama, intenţiona să voteze cu un partid situat sub 5% în sondajele mele.
– De ce-ti risipeşti votul? – l-am întrebat, dar el mi-a răspuns că era legat sentimental de şeful acelui mic partid, pe care abia îl aştepta lîngă el, unde-i dogoarea mai blîndă.
L-am întrebat care e structura Iadului, ca să-mi alcătuiesc un eşantion reprezentativ de draci pe care să-i intervievez, iar el mi-a arătat drumul spre Biroul de Statistică, unde i-am văzut pe toţi statisticienii renumiţi ai ţării mele – nici unul dintre cei decedaţi nu lipsea de acolo.
– Doamne, ce mult aţi mai minţit cu procentele! – le-am urat în loc de bună ziua, bucuros să-i revăd pe foştii mei profesori şi şefi din tinereţe. Făceţi-mi măcar acum un eşantion corect, dacă în timpul vieţii n-aţi fost în stare niciodată.
Mi-au descris, destul de amănunţit, structura socio-demografică şi ierarhică a Infernului, nivelurile subterane ale păcatelor şi mi-au dat o hartă să mă descurc pe teren, aşa că am pornit mai întîi la şmecheri şi jigodii. Cu ăştia mă descurcam bine şi pe Pămînt, deşi încercau să mă facă din vorbe, să mă ameninţe. Mă priveau bănuitori, îmi răspundeau în silă, erau meschini, farisei şi josnici, dar cei mai mulţi intenţionau să voteze cu partidele mari. Nici printre cei care votau acelaşi partid nu am văzut vreo urmă de încredere, de bunăvoinţă şi de cavalerism. Dădeau răspunsuri mincinoase, de mîntuială, şi ar fi fost greu pentru operatorii de sondaje începători să se descurce cu ei, dar cum făcusem în viaţă zeci de mii de interviuri, ştiam cum să-i descos, astfel încît să aflu opinia lor adevărată. Erau laşi şi voiau să se topească în massa alegătorilor partidelor mari. Ici-acolo, cîte-un împieliţat cunoscut pentru preacurvie declara că ar vota pentru partidul care ar propune legalizarea poligamiei. I-am aplicat un interviu unui drac pletos şi bărbos, care spunea că militează pentru căsătoria între persoanele umane şi cele non-umane.
– Adică între oameni şi animale? – l-am întrebat.
– Nu doar aşa, ci şi între oameni şi duhuri. Numai aşa vom avea şansa să ieşim mai repede de-aici.
În timp ce-mi duceam la îndeplinire interviurile printre dracii de la cazane, a venit un arap uriaş şi mi-a spus că sînt chemat de Şefu. M-a băgat într-un lift şi am coborît pînă la ultimul nivel, unde mă aştepta Satana, destul de nervos că nu i-am cerut aprobare să fac sondaje lepădăturilor lui.
– Ştiţi, la noi în democraţie se fac sondaje fără aprobări, opinia se exprimă liber. Aş fi venit şi la dumneavoastră să vă iau un interviu în profunzime, dar trebuia să mă familiarizez mai întîi cu atmosfera infernală a stăpînirii voastre – i-am răspuns eu, smerit. Dacă tot ne-am întîlnit, pot să vă iau un interviu filmat?
Se vede treaba că răspunsul meu i-a plăcut, pentru că imediat ce am deschis camera de filmat, s-a transformat tot într-un zîmbet, de unde mi-am dat seama că publicitatea e tot o chestie drăcească.
– Spuneţi-mi, vă rog, – am început interviul – cum o să votaţi la alegerile din acest an?
– Dragul meu – mi-a răspuns el cu familiaritate – află că i-am studiat pe toţi păcătoşii de unde vii tu şi i-am infiltrat în toate partidele. Găseşti corupţi şi pe partea stîngă şi pe cea dreaptă, violatori cu duiumul, am chiar cîţiva care şi-au omorît rudele pentru bani. Nu-ţi mai vorbesc de ceilalţi păcătoşi pe care i-am băgat în secţiile de votare, la birourile electorale, la judecătorii şi în guvern. Votul meu cred că-l intuieşti: îl voi da acelui partid şi candidat care e în stare să-i dea o scatoalcă zdravănă Celui de Sus. N-o să-ţi spun cum o să-i instruiesc pe păcătoşi să meargă încolonaţi la vot, să simtă şi muritorii căldura Iadului pe Pămînt. Vino numai cu mine să vezi echipa mea de campanie şi ai să te convingi că organizare ca la noi n-ai mai întîlnit în vreun partid.
Am plecat cu Scaraoţchi spre sediul lui de campanie care – bănuiţi – era un club într-o fabrică părăsită, unde nişte muzicieni băteau îndrăcit din tobe şi răcneau, iar locotenenţii lui Satana beau împreună cu nişte drăcoaice focoase.
– Fir-aţi voi de japiţe – şi-a început Necuratul spiciul. Lua-v-ar mama mea în Talpa Iadului, dacă nu veţi fi în stare, de data asta, să instauraţi Infernul pe Pămînt după alegeri. Vă umplu de bube două veşnicii jumate dacă nu falsificaţi cum trebuie alegerile. Aghiuţă – l-a întrebat pe un drac cu o frizura punk – ai pregătit urnele false? Ai dat ştampile suplimentare tuturor dracilor tăi? Belzebut – l-a întrebat pe un altul cu coada stufoasă – cum stai cu tehnicile de manipulare? Baphomet, tu ai pregătit autocarele cu votanţii turişti? Azazel, ai scos din visterie bani suficienţi să mituieşti alegătorii? Michiduţă, du-te în Gheena Iadului şi adu afişele şi pliantele şi umple tot Infernul cu ele.
Dracii au luat-o la sănătoasa imediat, iar Satana era foarte mîndru de aghiotanţii lui. Ca să-şi arate mărinimia şi să mă scutească de munca de intervievare cu fiecare împieliţat în parte, a răcnit odată din toţi rărunchii şi clubul s-a umplut cu alţi încornoraţi, pe care i-a pus să completeze chestionarele mele.

(va urma)
Bruno Ştefan, 8 martie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI