Alertă: Se invocă ,,100 de ani în care România nu a îndeplinit promisiunile”

in Editorial

Motto: ,,Naţiunea ta nu e numai naţiunea de unde vii, ci şi aceea din care merită să faci parte”. NICOLAE IORGA

Trebuie să-i dau dreptate lui Iohannis – cel puțin parțial: ,,PSD a îmbrăcat haina falsului națio­nalism”, a declarat – din păcate – președintele României. Și spun că Iohannis are dreptate, pentru că, dacă e să ne referim la liderii PSD, în spatele vorbelor lor frumoase – și chiar în pofida activității unor membri onești – asistăm la o cavalcadă a inconștienței naționale! De fapt, liderii PSD nu se dovedesc în stare să ducă la capăt promisiunile privind resuscitarea economiei românești, ci se încîntă cu cifrele veniturilor unor companii străine.

,,Avem cel mai mare PIB din istorie”, clamează Guvernul – dar unde sînt acești bani? În investiții în economia reală și națională, în energie, în infrastructură? Nu, în cheltuielile stupide din supermaket-urile străine, în concedii, la fel de stupide, în locuri ,,cu servicii ireproșabile” – adică acolo unde țugulanul român se simte tratat ca un ,,boier”, fără să înțeleagă că nu face decît să fie fraierit, stînd cu burta la același soare din România… Sau poate în datoriile făcute de o populație care nu mai trăiește decît pentru a cheltui? Asta a adus PSD, continuînd ce au început băsiștii, cei care au pus țara la picioarele căpcăunilor consumismului, UE și SUA colonialistă.

Unde este „Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare”? Pe mîna cui sînt Nuclearelectrica sau resursele naturale? A făcut ceva PSD? Da, începuse bine, declarativ, dar faptic a cedat… și în fața străinilor, dar și a celor cu care s-a asociat – ALDE, conduși de Călin Tăriceanu, un personaj care e vertical doar cînd vine vorba de interesele personale și de grup – dar pentru care interesul național sau patriotismul par a fi mai curînd aspecte ale „extremismului”. Păi la cît de mare se pretinde PSD, de ce lasă domeniul Energiei pe mîna ALDE?! Dar Externele, ale cui sînt?  Dar Justiția… a văzut cineva un circ al impotenței mai penibil decît cel aplaudat de PSD? Faptul că Ministerul Justiției este mînjit de niște personaje ridicole, niște golani turbulenți și recidiviști, faptul că ministrul Justiției este batjocorit în față, că președintele Curții Constituționale este agresat, sau că instanțele devin locuri de desfășurare a țicnelilor unor derbedei – ei bine, asta e adevărata față a guvernării PSD! Credeți că asta e o dovadă de ,,democrație” sau de ,,toleranță față de manifestările societății civile”? Nu, asta e slăbiciune, e impotență politică! La fel cum bătăia de joc numită CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) permite ca opinia publică să fie pur și simplu OTRĂVITĂ cu minciuni, cu subcultură, cu îndemnuri la violență – o mutilare morală și intelectuală care se petrece în fiecare zi!

Cum se explică altfel plasarea unui histrion în fruntea listei unui partid, vai, istoric?! Un personaj ale cărui emisiuni au fost adevărate bîlciuri ale insultei și calomniei va reprezenta România în PPE! Un ins care a condus o televiziune cu datorii uriașe la stat va fi unealta europeană, prin pîrghia mincinoasă a ,,anticorupției”. Iar asta nu e numai vina PNL, ci și a PSD – întrucît, dacă ei făceau ce trebuie, dacă aplicau legea și își implementau proiectul de guvernare pentru care au primit votul cetățenilor, NU se ajungea aici! Așa, în loc de gloria de a repune țara pe drumul firesc, vor avea ceea ce… și-au așternut – căderea în alegeri. Și nu numai atît.

PSD a clamat patriotismul, dar a permis tumorii revizioniste ungurești să trăiască și să se dezvolte, mai ales într-un trup bolnav, în care toate membrele și toate organele au ajuns să se bată între ele! Iată ultimul exemplu: mai deunăzi, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a formulat în public, la Tîrgu Mureş, cu ocazia nefastei zile de 15 martie, o amenințare și un fel de șantaj cu trimitere directă la episodul căderii guvernului Mihai Răzvan Ungureanu prin Moțiune de cenzură. ,,Astăzi, la fel ca în 2012, cînd situaţia de la UMF Tîrgu Mureş a fost cauza răsturnării unui guvern, noi cerem decît (sic!) ceea ce ni se cuvine conform principiului egalităţii în drepturi: înfiinţarea liniei de studiu în limba maternă. Respectarea legii, egalitate în drepturi”, a spus Hunor Kelemen. Deci, referire clară la ,,răsturnarea unui guvern”, în 2012 – iar cauza a fost votul UDMR! Și ce vrea UDMR? Aparent, UDMR creează, pas cu pas, un stat autonom maghiar în interiorul statului român. Dar asta e doar o fațadă – pentru că, de fapt,  înfiinţarea facultăţii maghiare este doar ceva ce dă bine la ,,prostimea intelectuală” românească, empatică față de diverse cereri ,,democratice”. Nu, la Tîrgu Mureș, UDMR, prin Kelemen Hunor, a lansat adevărata amenințare foarte serioasă.

S-a spus că e o teorie ,,conspiraționistă”, că presa naționalistă, extremistă vorbește de așa ceva: și anume că maghiarii vor invoca împlinirea unui secol de la Trianon, perioadă care, spun unele voci maghiare și ,,europene”, ar fi fost acordată României pentru ,,respectarea promisiunilor de la Alba Iulia”. Ia citiți ce spune Kelemen Hunor: ,,Atunci cînd maghiarii îşi folosesc simbolurile naţionale şi comunitare, nu iau nimic de la români” şi că ,,România a avut la dispoziţie exact o sută de ani pentru a-şi respecta promisiunile de la Alba Iulia, care însă au rămas la stadiul de promisiuni”. Iar direcția este clară – autonomia așa-zisului ,,Ținut secuiesc” și asocierea acestuia, într-o formă sau alta, cu Ungaria! Desigur, pe parcurs sînt înșirate obiective colaterale – universitate, ,,simboluri naţionale şi comunitare” etc. – dar direcția e menționată în clar, în exemple „europene”: ,,Au trecut o sută de ani, iar promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni. În Europa, de la Tirolul de Sud pînă în Finlanda, relaţia dintre minoritate şi majoritate s-a rezolvat decent prin acordarea diferitelor forme de autonomie – acum este momentul ca acest lucru să se întîmple şi în partea de est a Europei”, a declarat același Kelemen Hunor. Și, atenție la tupeul incredibil al lui Hunor Kelemen – fără dubii, unul dintre cei mai abili și pregătiți lideri politici actuali –, care finalizează discursul cu un alt avertisment, mai mult sau mai puțin voalat, care urmează neabătut ideea revizionistă: ,,«Fie să apuci vremuri interesante» – spunea un vechi proverb chinezesc -, vremuri interesante trăim şi noi, de 101 ani de la schimbarea Imperiului din 1918, şi de 29 de ani de la schimbarea regimului”. Clar… sau ce? Clar, oare și pentru PSD? Mă îndoiesc… așa că iată și finalul acestei declarații, care a avut ca axă ideea ,,că România a avut la dispoziţie exact o sută de ani pentru a-şi respecta promisiunile de la Alba Iulia”: ,,Trăiască libertatea maghiară! Trăiască naţiunea maghiară!” – era să zic ,,Îngerul a strigat”, dar nu, era doar demonul revizionismului, Kelemen Hunor.

Ei bine, da – așa ceva s-a spus în inima României! Ei bine, da – în acest timp, România face două acțiuni sinucigașe: lărgește falia din societate pe baza încrîncenării politice, cu extindere periculoasă regională, și mărește numărul ,,amenințărilor” și al ,,pericolelor” externe, adăugînd Rusiei – Germania și Olanda! Totul din cauza impotenței guvernamentale, care lasă să-și facă ,,jocurile de putere” un ins precum Klaus Iohannis, ales din inconștiență de români și susținut evident de forțe externe, care doresc căderea României!

Să mai adaug că, în acest timp, inteligentul și periculosul lider de facto al Ungariei, naționalistul Orban Viktor, face afaceri cu toată lumea, de la vest la est, păstrîndu-și suveranitatea și autoritatea –  iar în orașele transilvane este bine primit, în timp ce împotriva unor lideri români se organizează manifestații de huiduială și insulte! Recunoaște PSD această țară? E România condusă de ei, ca majoritari! Și stați liniștiți, mergînd în această direcție, va fi, peste ani, cel mult o României federală, la care ei, liderii actuali ai PSD, se vor uita la televizorul din celula pregătită de cei pe care-i lasă să facă orice vor, fie că sînt de aici, fie de peste hotare de pămînt sau de apă!

DRAGOȘ DUMITRIU

Păreri și opinii