Alina Gorghiu, o Ana Pauker pe papainoage

in Alte știri

 

Asist, cu scîrbă, la agitaţia artificială creată de ţucălarii lui Traian Băsescu pentru a reveni la Putere, dar şi pentru a scăpa de puşcărie. Nu-mi imaginam că acest Vasile Blaga poate fi atît de porc. El nu-şi merită porecla de Buldog – ci pe aceea de Porc. Nu-ţi e, mă, ruşine? Crezi că dacă ai pompat în pipota lui Klaus Iohannis milioane de euro, gata, te-ai scos, n-ai să fii arestat? Eu cînd îţi văd faţa aia umflată şi roşie de palincă îmi vine să sparg televizorul. Dar nu oricum, ci în capul altui beţivan, Ludovic Orban. Chiar n-aveţi frică de Dumnezeu? Credeţi că Îl puteţi trage în piept şi pe El? Atît de beţi sînteţi încît vă lăsaţi conduşi de o femeie? Îmi şi imaginez scena: Alina Gorghiu-Dej la mijloc şi voi ţinînd-o pe după umeri, încercînd să mergeţi drept. Nu reuşiţi. Tot ştergeţi voi nişte garduri de var. Vorba Elocikăi Sciukina, din „12 scaune“, de Ilf şi Petrov: „Eşti murdar de var pe spate“. Această Alina Gorghiu a fost comparată cu tot felul de femei. Toate de proastă factură. Eu am senzaţia că e Ana Pauker pe papainoage. Fiindcă înaltă e, nimic de zis. Başca ciolănoasă. De unde are ea atîtea ciolane, încît să-i dea şi lui Klaus Ciolannis? Această avocăţică mediocră chiar se iluzionează că poate conduce Partidul Naţional Liberal, ocupînd fotoliul făuritorilor de ţară Ion şi Ionel I.C. Brătianu? Cînd o fi descoperit Doamna Chioamba că e liberală? Ori, poate, a avut, şi ea, un unchi care a săpat în anii ’50 – dar nu la Canal, ci la Canalizare? De nu ştiu cîte ori am auzit-o făcîndu-l obraznic pe Victor Ponta. Ascultă, fetiţo, nici măcar în instanţă n-ai voie să foloseşti insulta asta, darmite în politica la nivel înalt. Da, Ponta e un mare tupeist – doar e creaţia Marelui Măsliniu – dar asta o pot spune eu, sau Ion Iliescu, nu o mucoasă ca tine, care îşi dă cu carioca roşie pe tamponul de vată. Tu nu eşti, deocamdată, nimeni. Ce-ai făcut în viaţă? Ce merite îţi conferă dreptul să faci pe vedeta politică, pe toate posturile de televiziune şi să dai direcţia acestei ţări? Nu te dau afară din casă nici frumuseţea, nici inteligenţa.

Faptul că un om şters, ca impostorul Klaus Iohannis, te-a scos din anonimat şi te-a făcut mîna lui dreaptă arată în ce hal a decăzut politica românească, după atîtea cicluri electorale fraudate. Eu ştiu ce face Slănină Vodă cu mîna dreaptă: 1) Joacă poker; 2) Se droghează; 3) Se şterg la fund.

Furtuna dezlănţuită în paharul de carmol şi ceai al lui Klaus Iohannis a scos în stradă şi nişte ciumeţi. Am reţinut cîţiva: Dorel Onaca (ce degradare!), Eugen Tomac, Radu Cristescu, Gelu Vişan. Ăsta din urmă are boală la obiectele lungi şi subţiri, din lemn: în urmă cu cîţiva ani, cînd era institutor la o şcoală din Oltenia, o bătuse pe o elevă cu coada de mătură; acum, ţopăia ca o capră, în costum de căluşar, suflînd într-un bucium (?!). Iar psihopatul ăla de Radu Cristescu se îmbrîncea cu jandarmii – ca ce chestie? Să iasă, şi el, în evidenţă. El fiind un golan, de care publicaţia noastră a mai scris. Ete cine răstoarnă guvernul! Un guvern care merită să cadă, desigur, din moment ce are nulităţi cu ifose, gen Robert Cazanciuc şi Bogdan Aurescu – dar, repet, cine să vină în loc? Vameşul penal Vasile Blaga? Lepidoptera toxică Gh. Flutur? Gîjîitul cu broasca-n gît Ioan Oltean? Hai să fim serioşi!

Există o soluţie: alegeri anticipate! Dar fără fraudele masive, dirijate de Florian Coldea. Pînă ce PRM nu e lăsat să intre, din nou, în Parlament, nu va fi linişte pe scena politică. Atît de infantili să fie stăpînii yankei încît să nu priceapă că nu se poate pune bază pe o ţară zdruncinată de crampe stomacale jenante? Facem război cu Rusia, cînd la pupitrele de comandă de află nişte caricaturi? Moare lumea de rîs. O să încasăm o Turtucaia la cub. Iar această femeiuşcă agresivă şi guralivă, Alina Bubulina, nu va juca rolul Ecaterinei Teodoroiu – ci pe cel al Miţei Biciclista.

CORNELIU VADIM TUDOR

Pamflet scris luni, 8 iunie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI