Alt Don Quijote mă va-nghiţi flămînd…

in Poeme

Mai sînt destule mori de vînt
ce macină cu patimă apusul
iar umbra mea-ncuiată în cuvînt
m-a părăsit, şi ea, strigînd: intrusul!

Adio, aşadar, ninsori din vis
n-am să mai ning deloc această eră
cetatea nu-i un loc pentru proscris
mi-a smuls din suflet ultima himeră

Războiul s-a sfîrşit, învingătorii ţes
întunecimi pe suflete stricate
e timpul din peisajul gri să ies
să nu rămînă-n urma mea păcate

Am să m-ascund în mările din mine
pe unde trec corăbii de atlas
pe-acolo n-au călcat priviri străine
şi nesfîrşirea zace în extaz

Să nu sunaţi că nu mai am semnal
eternitatea e atît de sumbră
ne vom vedea probabil la final
cînd s-or întoarce visele din tundră

Era firesc să se întîmple toate
m-am răstignit prea des pentru fantasme
nu mai e loc de „dar” şi nici de „poate”
şi în zadar au fost acele cazne

În care morile de vînt hulpave
m-au măcinat în cerul gurii lor
m-am tot zbătut pentru probleme grave
pentru un fals ce-şi zice azi popor

E linişte aici şi-aud cum curge vara
prin sînge ca un şarpe de argint
dar n-am uitat că rostul meu e ţara
chiar de aş vrea, nu pot ca să mă mint

Şi într-o zi cînd soarta va dori-o
alt Don Quijote mă va-nghiţi flămînd
la ultima mea luptă voi porni-o
şi voi răpune morile de vînt

Adi Sfinteş, 12 iunie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI