Am fost printre cei care i-au adus din suflet un ultim omagiu lui Corneliu Vadim Tudor

in In memoriam

Domnişoarei Lidia Vadim Tudor
Redactor-şef al ziarului „România Mare”

Stimatã domnişoarã,
Vã felicit din toatã inima cã aţi pãstrat şi continuaţi sã scoateţi pe piaţã ziarul tatãlui dvs. Fiindcã de peste 65 de ani am fost neîncetat redactorul, directorul unor ziare, revistã culturalã, în limba românã şi în limba maghiarã a Uniunii Scriitorilor la Tg. Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti, ştiu foarte bine ce efort mare trebuie depus pentru redactarea şi tipãrirea unui ziar sau a unei reviste. De aceea, încã o datã, vã felicit cã aţi avut o idee excepţionalã.
Poate cã aţi aflat cã eu în prezent, ca scriitor maghiar din ţarã şi patriot român, sînt preşedintele organizaţiei neguvernamentale, nonprofit, Asociaţia Culturalã şi de Prietenie „Együtt-Împreunã”, care activeazã în Bucureşti, şi redactor-şef al revistei culturale bilingve (maghiaro-române). Atît Asociaţia, cît şi revista luptã pentru întãrirea armoniei interetnice, precum şi unitatea frãţeascã între Poporul Român şi naţionalitãţile maghiare. Eu am fost singurul scriitor maghiar şi conducãtorul revistei cunoscut în ţara noastrã, care, de-a lungul anilor, a avut o relaţie de prietenie cu tatãl dvs. şi de multe ori am publicat articole în „România Mare” şi în „Tricolorul”.
Corneliu Vadim Tudor a apreciat asociaţia noastrã şi ne-a ajutat, şi de multe ori a participat la programul nostru literar artistic organizat la Teatrul Naţional sau Atheneul Român.
Pentru informarea dvs., trimit o pozã, cu explicaţia foto: Adrian Pãunescu şi Corneliu Vadim Tudor la seratã literarã închinatã poeţilor Eminescu şi Petöfi la Teatrul Naţional din Bucureşti, organizatã de asociaţia noastrã. Vã trimit şi un articol scris de mine în care mi-am luat rãmas bun de la Corneliu Vadim Tudor şi un exemplar din revista noastrã în care am publicat un fotomontaj cînd a decedat tatãl dvs.
Vã doresc multe rezultate bune în redactarea ziarului „România Mare”.

Cu stimã,
HAJDU GYÖZÖ

 

Conducerea superioarã a UDMR – rãzbunare ruşinoasã şi lipsã de omenie, minte întunecatã de urã în loc de credinţã şi iertare creştinã

Aceeaşi boalã de diabet zaharat, care a fãcut sã se opreascã şi bãtãile inimii sale, tratatã cu insulinã în cazul meu, m-a împiedicat sã fiu prezent şi sã depun o coroanã de flori la catafalcul lui Vadim Tudor. Dacã nu aş suferi de aceastã boalã, cu toate cã pe umerii mei apasã 86 ani, aş fi mers din Tîrgu Mureş la înmormîntarea lui, care a avut loc la Bucureşti, pentru ca împreunã cu mai multe mii de oameni sã-mi iau un ultim rãmas bun de la Vadim. Dincolo de opiniile contradictorii legate de persoana sa, de activitatea sa politicã, scriitoriceascã, publicisticã, este indiscutabil, este de netãgãduit cã Vadim Tudor a fost o personalitate culturalã şi politicã emblematicã a epocii noastre, care şi-a sacrificat pînã în ultima clipã toatã puterea sa şi talentul cu care l-a binecuvîntat Domnul pentru apãrarea naţiunii şi ţãrii sale. El va rãmîne în amintirea colectivã a Poporului Român. Chiar dacã oamenii nu îşi vor aminti cu exactitate în viitor cine a fost în epoca respectivã preşedintele ţãrii sau al Parlamentului, cu siguranţã numele lui Vadim Tudor, asemenea marilor scriitori, poeţi şi artişti contemporani cu el, va fi evocat permanent aici, acasã, cît şi în strãinãtate. Este un mare adevãr al vieţii faptul cã literatura, arta şi cultura sînt adevãraţi ambasadori de încredere ai unei ţãri în lumea mare şi care oferã o imaginã fidelã despre adevãratele valori ale unei naţiuni. De aceea ar trebui ca factorii guvernamentali competenţi sã acorde o atenţie şi sã manifeste o grijã de o mie de ori mai mare faţã de reprezentanţii culturii, faţã de activitatea creatorilor de literaturã şi de artã. Ce poate fi mai caracteristic actualei noastre situaţii deprimante decît faptul cã şi într-un asemenea moment, cînd îl conducem pe un compatriot al nostru pe ultimul sãu drum, ne întrebãm involuntar cînd vom ajunge şi noi în stadiul în care creatorii literaturii şi artei, în general ai culturii, sã beneficieze de un binemeritat sprijin instituţional, sã numai fie copiii vitregi ai statului, ai puterii aflate la guvernare. Nu este în onoarea conducerii Parlamentului român acel gest izbitor prin care a respins ca pentru 2-3 ore sicriul lui Corneliu Vadim Tudor sã fie depus pentru a i se aduce un ultim omagiu în foaierul Parlamentului. Corneliu Vadim Tudor a fost, timp de 17 ani, membru al Senatului, în timp ce a îndeplinit importante funcţii parlamentare şi a lucrat în diferite domenii de activitate. Îmi aduc perfect aminte de discursurile sale parlamentare. Chiar dacã de multe ori opiniile mele erau în contradicţie cu opiniile sale, trebuie sã recunoaştem cã adesea a aşezat în centrul vieţii publice chestiuni politice şi sociale deosebit de importante. Unde au dispãrut, azi, din Parlament, discursurile, interpelãrile similiare, de o asemenea greutate şi importanţã care provocau ecouri? Pasiunea, înflãcãrarea cu care erau rostite discursurile sale parlamentare generau adesea şi exagerãri, afirmaţii care erau în contradicţie chiar şi cu propriile sale convingeri. De exemplu, protestînd, în mod absolut justificat, împotriva unor manifestãri extremiste şi şoviniste, a judecat uneori generalizat, discursul sãu ajungînd astfel sã fie taxat nu o datã ca aducînd atingere demnitãţii umane sau a naţiunii. Dar ce fel de atitudine creştinã este aceea cã dupã decesul lui Corneliu Vadim Tudor, liderii UDMR, în frunte cu Attila Verestoy, vãd doar umbra Marelui Copac, şi nu observã Copacul în sine, uriaşul frunziş al Copacului? Potrivit informaţiilor difuzate de diferite canale de televiziuni, senatorul Attila Verestoy a fost cel care a protestat cel mai vehement împotriva depunerii sicriului lui Vadim Tudor în foaierul Parlamentului pentru a i se aduce un ultim omagiu. Este adevãrat cã Vadim Tudor a fost cel mai vehement opozant, cel mai mare luptãtor împotriva politicilor promovate de UDMR, uneori chiar devenea de-a dreptul duşmanul acestei politici. Dar, ca sã rãspunzi, lîngã sicriu, cu rãzbunare, cu urã, este o meschinãrie moralã şi spiritualã deplorabilã, cu alte cuvinte: o rãzbunare ruşinoasã!
Conducerea superioarã a UDMR a demonstrat şi de aceastã datã cã minimul bun-simţ este atît de departe de aceastã formaţiune precum cerul de pãmînt. Liderii UDMR de aceea au protestat împotriva depunerii sicriului lui Vadim Tudor în foaierul Parlamentului. De aceea nu au stat lîngã sicriul lui Vadim Tudor, la înmormîntarea sa cu o coroanã de flori. De aceea nu cunosc iertarea, care provine din credinţa creştinã, nici mãcar lîngã sicriu. Dragã Corneliu, nu ai greşit cînd ai vorbit despre esenţa lucrurilor în privinţa liderilor UDMR. Chiar şi dupã moartea ta s-au adeverit opiniile tale. Ai lãsat în urma ta un gol uriaş! Absenţa ta se va simţi zilnic, ne vom gîndi mereu la tine, te vom pãstra în amintirea noastrã. Sã-ţi fie odihna uşoarã!

(Text preluat din revista „Flacãra lui Adrian Pãunescu“,nr. din 2-8 octombrie 2015)

COMENTARII DE LA CITITORI