Am trăit un vis

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Întotdeauna eu şi mama mea l-am votat atît pe Corneliu Vadim Tudor, cît şi Partidul România Mare. Eram atît de fericit că puteam să pun ştampila pe cel pe care îl apreciam cel mai mult în această ţară! Visam la ziua în care, poate, îi voi strînge mîna şi îi voi spune cît de mult îl apreciez. Era doar un vis, o speranţă, cu o marjă de aşteptare care tindea spre infinit.

Într-o zi, fiind în sediul central al partidului, şeful de Cabinet al lui Vadim Tudor a întrebat dacă e cineva cu maşina, că are nevoie preşedintele să ajungă undeva. Eu am răspuns pozitiv şi m-am dus în biroul domniei-sale. I-am spus, sfios, că „am un Matiz, domnule preşedinte“. Am primit un răspuns surprinzător pentru mine la acea vreme: „Şi ce dacă? Tot maşină este. Are patru roţi şi un volan? Merge“. Şi de atunci l-am însoţit de nenumarate ori în drumurile sale. Nu-mi venea să cred că stau atît de aproape de un colos al culturii şi politicii româneşti. Mă frecam la ochi şi nu mă trezeam din acel vis. Părea ireal. Cînd nu era preocupat de găsirea unor soluţii pentru impasurile financiare, legate de cele două publicaţii, îmi arăta pe geamul maşinii multe clădiri istorice şi îmi povestea despre trecutul lor. Într-o zi, i-am mulţumit pentru tot ceea ce a făcut pentru această ţară. Prin intervenţiile sale de la televizor şi prin articolele din „România Mare“ şi din „Tricolorul“ sînt sigur că a mai stăvilit din entuziasmul unor politicieni, care doreau să ne distrugă şi să ne fure. Orice politician care şi-a văzut numele în aceste două publicaţii este evident că s-a gîndit de două ori pînă să pună în aplicare o strategie de furt din avuţia statului. Chiar dacă au fost zile grele, în care ajungeam seara şi la ora 23, nu eram nici nervos şi nici obosit. Eram fericit că petrecem atîtea ore în compania celui mai mare patriot român din ultimii 25 de ani, a celui mai talentat poet din ultimul sfert de veac şi a celui mai renumit pamfletar de după decembrie 1989. I-am descoperit poeziile venind la şedinţele Organizaţiei de Tineret, acolo unde ne aştepta cîte un număr din publicaţia „Tricolorul“, după care am început să caut şi alte poezii pe Internet. Eram fascinat. Pot să spun cu sinceritate că între Mihai Eminescu, Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor, nu ştii pe cine să alegi cînd citeşti o poezie. După părerea mea, sînt la acelaşi nivel, cel maxim al valorii şi talentului. Peniţa fiecăruia este magică.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi îi sînt recunoscător sorţii că mi-a intersectat traseul cu bărbatul de stat, poetul şi pamfletarul care a fost Corneliu Vadim Tudor. A fost o onoare, dar şi un privilegiu.

EMI

COMENTARII DE LA CITITORI