Amintindu-mi de Nicolae Florei…

in Poeme

O… Nicolae Florei…
Ai plecat dintre noi,
Senin, parcă îmbrăcat
În straiele de sărbătoare
Ale ciobanului mioritic,
Lăsînd în urma ta
O amintire duioasă,
Ştiind că autenticii cîntăreţi
Sînt înzestraţi de Cel de Sus
Cu o lumină torenţială-n suflet…

N-am să uit cum
Ale mele cîntece le-ai tălmăcit,
Înnobilîndu-le,
În ţară şi-n ţări depărtate,
Cu o străveche tradiţie în
Lumea frumosului liber,
N-am să uit nici
Imnele psaltice, pe care,
Precum un nobil cîntăreţ
De strană le-ai interpretat,
Generînd o superbie hieratică,
Iar pe scenă ai recreat
Personajul satanic din
,,Faust” de Gounod,
Tristeţea din capodopera
Lui Giacomo Puccini,
Din înduioşătoarea ,,boemă”
Unde filosoful,
De nemernici umilit,
,,Melodia” pe cuvintele prin care
Îşi lua rămas bun de la mantaua
Pe care, pentru a o salva pe Mimi,
Trebuia să o vîndă…
Şi-n buzunarele căreia
Purta cărţi ale
Tulburătorilor gînditori
Din marile epoci creatoare,
Dintr-o Europă a trecutului şi a spiritului,
Dintr-o Europă din care nu a mai rămas
Decît legenda…

O… Nicolae Florei…
Cum să nu-mi amintesc cu emoţie
De frumuseţea numerică, orphică,
Interiorizată, prin care
Interpretai nemuritoarele
Pagini concepute din
Răscolitorul ,,Pann de la Bayreuth”,
Apoi, aria nefericitului Ion
Din ,,Năpasta” lui Drăgoi,
Reliefînd eufonia mişcătoare
A unui străvechi colind. (…)

O… Nicolae Florei…
Venit din paradisiacul Caraş-Severin,
Ai avut o voce de o rară frumuseţe,
Predestinată cînd să creeze
Un lirism fremătotor, pentru sine,
Ca şi doina, ca şi plînsul,
Cînd să tălmăcească,
Cu dramatism, durerea umană,
Glasul devenind, parcă,
Un ,,tunet catifelat”…

O… Nicolae Florei…
Acum, cînd ne-ai părăsit,
Pentru totdeauna, curat la suflet
Şi cu inima senină,
Ca o lungă zi de bună-nvoire
Între toţi oamenii,
Hai să ne rugăm,
Tu, de acolo, dintr-o lume a binelui,
A adevărului şi a frumosului,
Eu, de-aici, din alta,
A zbuciumărilor, adînc omeneşti,
Produse de dialectica
,,Bucurie-durere” –
Şi să spunem, smeriţi, asemenea
Lui Daniil Sihastrul, înaintea morţii,
Împăcaţi cu destinul,
În ambianţa unei limpide resemnări:
,,Doamne, armă asupra diavolului
Crucea Ta ne-ai dat-o nouă,
Că se scutură şi se cutremură,
Nesuferind a căuta spre puterea ei,
Că morţii i-ai sculat şi moartea ai surpat.
Pentru aceasta,
Ne închinăm îngropării
Şi Învierii
Tale”…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI