Amintiri despre George Enescu (1)

in Polemici, controverse

După unirea Transilvaniei cu România, în turneele de concerte ale lui George Enescu începuseră să fie incluse şi oraşele de peste munţi. Primul concert a avut loc la 31 mai 1921, la Sibiu, după care, în aceeaşi lună, au urmat şi alte concerte, la Braşov, Timişoara, Cluj şi Oradea. Primul său contact cu iubitorii de muzică de dincolo de Carpaţi a avut loc, însă, cu 7 ani mai devreme, la 17 februarie 1914, cînd neîntrecutul maestru al viorii, deja celebru în lumea întreagă, a concertat, împreună cu pianistul Theodor Szántó, la Lugoj, centrul cultural la acea vreme al Banatului. Pe atunci, viaţa muzicală a acestui oraş era foarte vie; pe lîngă o susţinută activitate a mai multor formaţii corale — dintre cele două româneşti, una era sub conducerea lui Ion Vidu — se făcea multă muzică de cameră, iar soţia cărturarului Valeriu Branişte, Maria V. Branişte, sufletul mişcării muzicale amatoare a românilor, cînta la pian la nivel profesional. După datele pe care le deţin, venirea lui Enescu în acest oraş nu era întîmplătoare, ci s-a datorat unei invitaţii făcute de către dirijorul corului maghiar din Lugoj, Iosif Willer. Acesta auzise în cercurile muzicale din Budapesta vorbindu-se despre arta desăvîrşită a maestrului român. Deşi majoritatea publicului nu era prea bine informată despre personalitatea lui Enescu, vestea unui concert dat de un artist venit din România — după vizita, cu mai mulţi ani în urmă, a corului lui Gavriil Musicescu, de la Iaşi şi a lui Ion Ştefan Paulian, de la Severin — a stîrnit în rîndul populaţiei de limbă română un mare entuziasm. Sala de bal a singurului hotel s-a dovedit neîncăpătoare. După fiecare piesă executată, ovaţiile nu se mai terminau şi, în pauza concertului, preşedinta asociaţiei femeilor din Lugoj i-a oferit maestrului un mare buchet de flori în semn de omagiu.
Semnatarul acestor rînduri, care avea pe atunci 14 ani, deosebit de receptiv faţă de muzică, era buimăcit de minunatul talent de a cînta la vioară a lui Enescu. Dar asupra publicului nu numai muzica, nu numai felul de a cînta al lui Enescu au exercitat o impresie deosebit de puternică, ci întreaga lui înfăţişare. Maestrul era, pe vremea aceea, în vîrstă de 33 de ani. Avea un cap splendid şi o faţă cu trăsături expresive care reda întreaga gamă a sentimentelor surprinse în piesele executate. Cum era şi firesc, românii lugojeni erau fericiţi că se pot mîndri, în faţa conlocuitorilor lor de altă naţionalitate din Lugoj, cu un artist român de faimă mondială. Au trecut mulţi ani pînă l-am revăzut pe marele nostru maestru. În toamna anului 1919, după terminarea studiilor liceeale, am fost angajat de Tiberiu Brediceanu în calitate de corepetitor la Opera Română, nou înfiinţată la Cluj, unde am urmat şi Conservatorul. În cursul celor trei ani petrecuţi în acel oraş, am avut prilejul să ascult, în interpretarea orchestrei Operei, Rapsodia I de Enescu, a cărei audiţie m-a entuziasmat şi mi-a dezvăluit uriaşele perspective ale unei creaţii muzicale culte în stil naţional. Era prima lucrare instrumentală românească de mare ţinută artistică auzită de mine pînă atunci. Tot în aceşti ani, am avut şi prilejul de a-l asculta, din nou, pe Enescu cîntînd la vioară. Din păcate, din o prea mare modestie, nu avea obiceiul să-şi cînte lucrările proprii în cursul turneelor întreprinse în ţară. Nici programul concertului din Cluj nu cuprindea o compoziţie proprie… După terminarea studiilor din Cluj, am plecat, în 1921, pentru 5 ani la Viena, pentru a-mi continua studiile de compoziţie. Astfel, nu l-am mai întîlnit pe marele maestru decît după stabilirea mea la Tg. Mureş. Primul concert a avut loc în acest oraş în anul 1923, cînd nu mă întorsesem încă de la Viena. Următorul concert al lui Enescu, din ianuarie 1927, a avut loc la Palatul Culturii; a fost urmat apoi de alte recitaluri, susţinute în 1923, 1931, 1936, 1937. Concertele sale au atras nu numai publicul entuziast al acestui oraş, dar şi selectul corp profesoral al Conservatorului municipal, care, în frunte cu directorul Maximilian Costin, a avut un adevărat cult pentru Enescu. În cursul vizitelor, făcute la fiecare nouă venire în Tg. Mureş, la Conservator, Enescu cînta profesorilor la pian, la orgă şi violoncel, stăpînind, spre neţărmurita noastră admiraţie, aceste instrumente aproape cu aceeaşi virtuozitate.

(va urma)
ZENO VANCEA

COMENTARII DE LA CITITORI