Amintiri despre Gib I. Mihăescu

in Restituiri

În ultimul an al vieţii (1976), avocatul Marin Fudulu, fost ziarist şi publicist, autorul unui roman în stil arhaic – „Din vremea veche”, rămas în manuscris, deşi contractat la „Cartea Românească”, mi-a relatat, cu o rară luciditate la cei 80 de ani trăiţi, aceste însemnări despre Gib Mihăescu, fostul său coleg de liceu la Colegiul craiovean, secţia clasică, Gib fiind singurul elev care învăţa şi greaca.
Era o făptură plăpîndă, nu participa la joacă, ci stătea retras la capătul grădinii sau al curţii, învîrtind nişte chei pe mînă. La jocul „Căpriţa” se angaja cîteodată şi directorul Colegiului, Albert Stigler, un francez alsacian căruia un elev – ,,capra” – îi face într-o zi festa, aplecîndu-se intenţionat prea mult, şi directorul cade în hazul tuturor, dar fără consecinţe, căci jocul era joc.
Aveau ca pedagog pe un oarecare Nae Iliescu, poreclit Caţavencu – purta pardesiu, melon -, mentorul lor, care i-a „molipsit” de socialism, folosea acelaşi dormitor cu ei, făcea manifestaţii, îi plimba în oraş să privească prin ferestre la oamenii bogaţi, detestîndu-le opulenţa.
Gib Mihăescu a dat clasa a VIII-a în particular. Au intrat cu toţii în război, apoi Marin Fudulu a plecat la Nancy să urmeze dreptul. După teribila conflagraţie, Gib s-a aciuat, la Cluj, pe lîngă Cezar Petrescu, fondatorul, împreună cu D.I. Cucu, al revistei „Gîndirea”. Marin Fudulu se afla acum la Chişinău, după Unire, gazetar la ziarul „Sfatul Ţării”, transformat în „Dreptatea”, la care mai colaborau: Ludovic Dauş, Liviu Marian, fiul folcloristului Simian Florea Marian, Nuşi Tuliu ş.a. În urma unei recenzii a nuvelei „Vedenia”, apărută în „Gîndirea”, recenzie semnată de Marin Fudulu în ziarul din Chişinău, se pomeneşte cu Gib în redacţia „Dreptăţii“, cu un sul de afişe ale „Gîndirii” şi „Chemării”, rugînd să se facă reclamă publicaţiilor clujene şi chiar să fie primit şi el în redacţie. Fudulu l-a recomandat maestrului avocat Alexandru Oprea. Acesta l-a reţinut pe Gib la ucenicia şi practica de avocat, fiindcă între timp îşi luase licenţa în drept. În perioada stagiaturii ca avocat, Gib a cunoscut o nepoată basarabeancă a doamnei Oprea, tînără care va deveni prototipul eroinei din romanul „Rusoaica”. Acestea se petreceau prin 1921, 1922.
După ce i se jucase „Pavilionul cu umbre”, avînd-o în rolul principal pe celebra Marioara Ventura (1926-1927), actriţa l-a întîlnit pe Gib Mihăescu prin Bucureşti şi, întrebată de el ce să facă, deoarece nu avea nici un rost, aceasta l-a sfătuit să meargă la Drăgăşani, la tatăl lui, avocat, şi să lucreze cu el. Gib a mers acolo, s-a căsătorit şi, în opera care a urmat acestei perioade, apar tot mai vizibil viaţa şi personajele vestitei staţiuni viticole.
Amintiri extrem de preţioase despre Gib Mihăescu mi-a relatat şi N. Crevedia, înrudit cu el prin căsătoria cu o nepoată de soră mai mare a autorului romanului „Dona Alba”. Poetul „Bulgărilor şi stelelor” l-a vizitat la spitalul gardienilor publici din Bucureşti, l-a vegheat în ultimele clipe şi i-a însoţit sicriul la Drăgăşani, unde Gib Mihăescu e lacrimă a literaturii pe care încă ar fi avut cu ce o îmbogăţi.
Omul îndrăgostit de viaţa pămîntului şi de imensa orologerie a cosmosului şi astrelor lui deţine în istoria literaturii române o pagină luminoasă, deşi scurta-i existenţă i-a fost
populată mai mult cu umbre, victimă a unei societăţi bazată pe arbitrar şi opulenţă proprie, indiferentă la artă şi sfidînd talentele.
Deţin cîteva file de manuscris din „Dona Alba” şi „Pavilionul cu umbre”, oferite de N. Crevedia. Din cercetarea lor, reiese clar că Gib Mihăescu trudea îndelung asupra filei, revizuind, refăcînd, adăugînd, ştergînd. Se vede pasiunea artistului, permanent nemulţumit, preocuparea de a nu lăsa posterităţii lucru efemer, lipsit de conştiinţă artistică. Se degajă din slova chinuită o ardere a fiinţei fizice, comună tuturor marilor creatori care-şi zidesc opera cu propria lor jertfă.
Gib Mihăescu n-a fost scutit de privaţiuni, şi acestea
i-au subminat sănătatea, fiind şi o natură firavă. În căutarea unui rost, în perioada debutului, nu uită să fie util altora, abandonîndu-se pe sine. Cum trebuie interpretat căratul vrafului de afişe de la Cluj tocmai la Chişinău, pentru reclama proaspetelor reviste „Gîndirea” şi „Chemarea”, decît ca reversul altruismului?
După primul război mondial, societatea românească era dominată de arivism, de dorinţa escaladării unor situaţii care implicau, drept piedestal, acumulări materiale. Reformele promise oamenilor în tranşee – acum erau uitate sau constituiau paleative. Frenezia vieţii politice zdrobea idealuri pentru care cursese mult sînge. În atare conjunctură, Gib Mihăescu, plin de alte concepţii şi visuri, era o „rara avis”. Smulgîndu-se dintr-un angrenaj social zdrobitor, graţie unui potenţial artistic care-şi cerea declanşarea, concretizîndu-se în opere, Gib Mihăescu rămîne o treaptă solidă în scara literaturii române.

OCTAV SARGEŢIU

COMENTARII DE LA CITITORI