Lecturi de vacanţă AMINTIRI DESPRE ROMÂNI CELEBRI (5)

in Alte știri

Deodată, în semiobscuritatea culoarului, zăresc un bărbat voinic, cu ochii vioi şi nasul proeminent, plimbîndu-se agitat, de colo-colo. Din cînd în cînd, privea pe fereastră, spre curtea liceului, unde se-nălţa, dincolo de acoperiş, faimosul şi bătrînul castan sălbatic. Nu se oprea în faţa ferestrei mai mult de două-trei clipe, că, imediat, îşi relua plimbarea, la fel de impacientat. Figura lui îmi era foarte cunoscută şi, cînd se întoarse spre mine, în lumina revărsată prin fereastră mi-am dat seama că în faţa mea se afla marele artist de Revistă Constantin Tănase. Şi el mă ştia pe mine: doar mă lăsase de atîtea ori să intru în Grădina ,,Cărăbuş”, ca să-mi găsesc un loc, oriunde ar fi fost, fără pretenţii, întrucît din orice colţ se vedea bine scena.

Revenindu-mi din reverie, m-am apropiat de el oarecum sfios, de teamă să nu fie supărat de ceva, şi i-am spus:

– Să trăiţi, domnule Tănase!

S-a oprit, brusc, din mers şi mi-a întins mîna:

– Eheee… ce-i cu tine pe-aici, măi Mitică?

Am ridicat sprîncenele a mirare. Desprinzîndu-se, pentru cîteva momente, din starea de agitaţie de pînă atunci, se trezi în el şugubăţul dintotdeauna:

– Tu ştii că eu le spun tuturor ,,Mitică”. Aşa că, îmi făcu el cu ochiul, ,,vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă!”. Dar, ca să-ţi fiu pe plac: Ce-i cu tine, Grigorică, pe aici?

– Ce să fie, coane Costică? Am venit cu un elev meditat de mine, care dă examen de admitere.

– Aoleu, măi Mitică, tu barem eşti belfer, dar eu sînt tată… şi numai tată să nu fii, în împrejurări de-astea!

– Ah!, de aceea aveţi emoţie, coane Costică?

– Dar nu am emoţie, Mitică, asta-i buba!

– Cum aşa? Mie mi s-a părut că…

– N-am emoţie, Mitică, am emoţii, la plural, fiindcă am doi băieţi care dau admiterea: Aurel şi Radu! Aşa că, dragă Mitică, am dreptate să-mi fie frică?, încropi el o rimă, oftînd cu parapon.

La care eu n-am de lucru şi, ca să-i răspund în aceeaşi notă, îi spun zîmbitor:

– N-ai dreptate, nea Costică!

– Cum aşa, la o adică: ce se-ntîmplă dacă pică?, se antrenă el.

– N-o să pice nici unul, că-s băieţi deştepţi şi, desigur, bine pregătiţi!

– Mă încurajezi? Să-ţi fie gura aurită! Dacă ştiam că te ocupi cu marafeturi de-astea, îi dădeam pe mîna ta. Să ştii că, dacă intră, fac cinste.

– Cinstea cea mai mare pentru mine, coane Costică, este că am stat de vorbă cu dvs. în această caldă intimitate… didactică!

– Ce spui tu caldă, măi Mitică, zi-i mai bine caniculară! O mai dura mult?, întrebă el, uitîndu-se la ceas. Pînă acum eu n-am ştiut că poţi să fierbi şi fără apă! Al naibii să fiu dacă am avut vreodată aşa emoţii, pe scenă… Vezi ce înseamnă să fii părinte?

– Părinte bun, coane Costică!

– Bine-ai zis. Cred că ăsta este cel mai greu rol din lume! Şi, scoţîndu-şi batista, îşi tamponă, cu eleganţă, fruntea îmbrobonată de sudoare şi, luîndu-mă de braţ, spuse zîmbind: Hai să ne mai aruncăm privirea pe fereastră la castanul ăsta sălbatic… Ne mai sustragem puţin de la gîndul examenului!

Cîteva zile mai tîrziu, pe listele celor reuşiţi la examenul de admitere de la Liceul ,,Gheorghe Lazăr” se aflau şi numele celor doi fraţi: Tănase C. Aurel şi Tănase C. Radu.

Sfîrşit

GRIGORE BĂJENARU

COMENTARII DE LA CITITORI