Amintiri despre Serghei Esenin şi Isadora Duncan (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Băieţelul Raymond era slăbiciunea Isadorei. O lume-i cunoaşte chipul de pe celebra reclamă a săpunului englezesc Pears. Un copilaş bălai şi gol, stînd într-o mare de clăbuc şi zîmbind. Mi se spusese că seamănă cu Nichita, dar cît de mult, asta numai Isadora putea s-o ştie. Acum, biata de ea se pronunţase.
În anul acela Gorki stătea la Berlin.
– Invitaţi-mă şi pe mine cînd îl aveţi pe Esenin, m-a rugat el odată, acest om mă interesează.
Stabilisem să dăm un dejun la Fischer, pensiunea unde ocupam două spaţioase camere mobilate. Am pregătit o masă lungă şi o am aşezat-o pe diagonala camerei din colţul clădirii, cea al cărei balcon da în Kurfürstendamm. Îi invitasem pe Isadora Duncan cu Esenin şi pe Gorki.
Isadora sosi înfăşurată în nenumărate eşarfe în tonuri cenuşii, din care răsărea o bucată de şifon învăpăiat, aruncată pe umăr ca un drapel. Era calmă de data aceasta şi părea obosită. Machiajul era mai discret şi chipul ei ofilit respira un anumit farmec feminin care amintea de fosta Isadora Duncan.
Trei lucruri mă nelinişteau în calitatea mea de amfitrioană. Întîiul era riscul ca Nichita să dea buzna din odaia vecină, unde era consemnat pe tot restul zilei. Al doilea era legat de Esenin şi Gorki care, aşezaţi alături, puteau să nu găsească un limbaj comun. Unul era intimidat ca un copil, în timp ce celălalt îl studia cu atenţie. Ultimul motiv de nelinişte mi-l rezerva însuşi amfitrionul acestui dejun, care, dînd dovadă de imprudenţă, umplea mereu cu vodcă paharul Isadorei (ea desconsiderînd păhărelul cu picior cînd era vorba de această băutură). Consecinţele acestei lipse de atenţie din partea gazdei erau evidente.
– Pentru russki revoliuss!, se agita Isadora, întinzîndu-şi paharul spre Alexei Maximovici. Ecoutez, Gorki! Eu voi thansez seulement pentru russki revoliuss! C’est beau, russki revoliuss!
Alexei Maximovici ciocnea sumbru. Vedeam că nu se simte în largul lui. În timp ce-şi trecea mîna peste mustăţi, se aplecă spre mine şi-mi şopti:
-Această cucoană fanată aplaudă revoluţia ca pe o premieră de succes. Nu văd de ce. Şi, după o clipă:
– Dar, oricum, are ochi frumoşi. Ochi plini de talent.
Dejunul s-a desfăşurat deci într-o atmosferă confuză şi zgomotoasă. După cafea, sculîndu-se de la masă, Gorki îl rugă pe Esenin să citească din ceea ce are nou. Esenin recită admirabil, deşi poate cu prea mult sîrg, prea apăsat, lipsit de calm interior. (Îmi aminteam cu nostalgie de seara aceea de la Moscova, pe Molceanovka.) În timp ce stăteau în picioare şi conversau în nişa ferestrei, mă uitam la ei doi. Cît de mult se deosebeau! Unul înainta ferm şi încrezător în steaua lui; celălalt mergea ca orbul, bîjbîind şi poticnindu-se, agitat şi urmărit de neşansă.
Ceva mai tîrziu a venit poetul Kusikov, un edec de localuri, îmbrăcat într-o cercheză şi cu chitara de gît. Nimeni nu-l invitase, dar se ţinea prin tot Berlinul, ca o umbră, de Esenin.
Isadora avea chef să danseze. Azvîrli de pe ea o bună jumătate din cantitatea de eşarfe, mai păstrînd două pe piept şi una pe mijloc, în timp ce alta, roşie, şi-o petrecuse, ca o flamură, pe braţ. Cu capul dat pe spate şi săltîndu-şi mult genunchii, începu să facă turul camerei. Kusikov ciupea corzile chitarei în ritmul „Internaţionalei”. Lovind cu palma o tamburină imaginară, Isadora se rotea prin încăpere, greoaie, turmentată menadă. Privitorii stăteau lipiţi de pereţi. Ca apăsat de o vină, Esenin ţinea ochii în podea. Scena mi se părea penibilă. Îmi aminteam cît de inspirat dansase la Petersburg, în urmă cu 15 ani. Divina Isadora! De ce trebuia să se răzbune atît de crunt timpul pe această femeie genială şi fără minte?
Ne-am hotărît să încheiem ziua undeva în aer liber. Cineva propuse Luna-Park. Se zicea că la Berlin e foarte reuşită.

(va urma)
Traducere de IOANICHIE OLTEANU

COMENTARII DE LA CITITORI