Amintiri despre Serghei Esenin şi Isadora Duncan (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Era duminică seara, şi o elegantă plictiseală mişca pe străzile oraşului procesiunea aceea de oameni aşezaţi şi fără ocupaţie. Ei defilau purtîndu-şi cu grijă, ca pe nişte însemne ale prosperităţii, Sonntagkleid-urile, umbrelele şi mănuşile noi, folosite numai la ocazii, bastoanele ţepene, trabucurile, servietele, pantofii eleganţi care-i strîngeau şi gambetele duminicale. Pe vitrinele prăvăliilor erau lăsate obloanele de metal, ceea ce făcea ca oraşul să pară mai spaţios şi mai curat.
Grupul nostru se împărţi în două. În timp ce şoferul ne ducea pe largul Kurfürstendamm, Isadora îşi ţinea capul culcat pe umărul lui Esenin.
– Mais dis-moi căţea, dis-moi bessstie… gîngurea ea, răsfăţîndu-se ca un copil şi ţuguind buzele ca să fie sărutată.
– Îi place să o înjur pe ruseşte, îmi spuse Esenin, ca o explicaţie sau ca o scuză. Îi place să o şi bat. E năstruşnică rău!
– Şi o bateţi?, îl întrebai.
– Ea e cea care sare la harţă, îmi răspunse el, cu un zîmbet evaziv.
– Cum vă înţelegeţi dacă nu-i cunoaşteţi limba?
– Uitaţi-vă cum: asta-i a mea, asta-i a ta, asta-i a mea, asta-i a ta… Şi gesticula, ca un tătar la piaţă. Noi ne înţelegem, nu-i aşa, Sidora?
La restaurantul din Luna-Park, Isadora şedea obosită la masă, în mînă cu un pahar de şampanie. Privea cu atîta silă şi suverană plictiseală peste capetele consumatorilor, cum numai o puma australiană e în stare să privească, din cuşca ei, gloata de vizitatori care cască gura la ea şi o sîcîie.
În jurul nostru, burtăverzimea nemţească îşi bea legiuita bere duminicală. Melancolia stridentă a unei trompete din orchestra de jazz a localului urca spre cerul înserat. Micile vagonete huruiau pe traversele lor de lemn, azvîrlind cu vacarm şi răcnete nişte fiinţe umane în inofensive prăpăstii. Esenin se schimonosea împreună cu Kusikov în faţa unei oglinzi deformante, unde se vedeau cînd umflaţi şi sferoidali, cînd etiraţi ca nişte jalnici viermi. Nu departe se auzea huietul faimoasei „mări de fier”, pe ale cărei benzi metalice, aflate în urcare şi coborîre în chip de valuri, se rostogoleau nişte luntri de tablă prevăzute cu roţi. În mod cert, numai fantezia delirantă a vreunui sumbru mizantrop a putut născoci acest parc metalic de distracţii, mîndrie a Berlinului! În alt colţ era un panou bătut cu mici lămpi multicolore, care se învîrtea nebuneşte, orbind privitorul pînă la durere de cap. Un ciudat sadism stătea la baza celor mai multe din atracţiile parcului. Pe Gorki se pare că nu prea-l încîntaseră. Fusese recunoscut în mulţime, şi curioşii se ţineau după el ca după un fenomen. Îşi luă la revedere şi plecă spre casă.
Nu ne era dat să sfîrşim cu bine seara. Animaţia de la masa noastră se stinsese, restaurantul era gol. Isadora se plictisea suveran. Esenin era beat şi posomorit, la modul rusesc beat, pus pe filozofare şi scandal.

(va urma)
Traducere de IOANICHIE OLTEANU

COMENTARII DE LA CITITORI